Comentarii pentru: Religiozitatea urbana http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/ Blog evanghelic de teologie publica Thu, 20 Aug 2009 10:08:06 +0000 http://wordpress.com/ hourly 1 de: A http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-924 A Tue, 26 Feb 2008 20:34:27 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-924 Stimate domn Sceptik , As indrazni sa va intreb care este diferenta dintre doctrina si practica in Ortodoxie, observand ca dumneavoastra sunteti un adept al studiului biblic. Va pun aceasta intrebare deoarece din cunostintele mele Biserica Ortodoxa nu indeamna la studiul Evangheliei cum o fac protestantii. Ortodocsii se rezuma la cunoasterea continutului acestuia in cadrul Liturghiei. Va multumesc anticipat! Stimate domn Sceptik ,

As indrazni sa va intreb care este diferenta dintre doctrina si practica in Ortodoxie, observand ca dumneavoastra sunteti un adept al studiului biblic. Va pun aceasta intrebare deoarece din cunostintele mele Biserica Ortodoxa nu indeamna la studiul Evangheliei cum o fac protestantii. Ortodocsii se rezuma la cunoasterea continutului acestuia in cadrul Liturghiei.
Va multumesc anticipat!

]]> de: blogideologic http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-806 blogideologic Sat, 09 Feb 2008 01:16:20 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-806 Altfel despre Agora Christi Se spune, iar noi credem aceasta, că lumea modernă şi democraţia înseamnă asimilarea spiritului Agorei. De altminteri filosofia grecească face parte din democraţie. Dar se poate oare vorbi despre un “spirit al Agorei” la care a fost conectat demult, demult, şi ţăranul român? Istoria migraţiilor a izbit civilizaţia noastră cu perseverenţa unei prese hidraulice. Dacă ţara era salvată prin hrisoavele bizantine pentru Romania convertite în capitulaţiile pentru Iflak şi Bogdan, omul gânditor era totdeauna zdrobit. Cunoaştem constatarea, durerea nedumerită şi întrebarea cea mare a civilizaţiei româneşti la sfârşitul de veac XIX : "Unde ni’s sămănatorii generoaselor cuvinte,/ Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte " ? Pentru a răspunde, –atunci şi sub presiunea unei crize intelectuale profunde–, Vlahuţă, Coşbuc, şi într-o anumită măsură Iorga, inventau Sămănatorismul. Era nevoie de acea invenţie, cultura românească arăta Frankenstein de maryshelliană când adera, prin academii şi universităţi, –exemple superbe de "forme fără fond "–, la valori propulsate în Vestul Europei. Ne pare rău că spunem aşa, dar Bogdan Petriceicu Haşdeu, –să amintim numai Etymologicum Magnum Romaniae–, şi Nicolae Iorga au fost primii căutători de "organe expirate " în sertarele de morgă ale bibliotecilor europene, diligenţi autori de "post mortem" încopcieri cu sfoară găsită în fosele septice ale civilizaţiilor, în alcătuiri ce nu dezvoltau un sistem circulator propriu când erau transplantate in târgurile principatelor. Despre textele Sămănătorismului, critica literară a scris, cu multe amendamente şi bună îndreptăţire : "Viaţa ce se desprinde este, incontestabil, impresionantă". Dar acesta-i chiar scopul spre care a fost inventat "Sămănatorismul " : să fie un mecanism de reanimare, o pompă de suflu vital pentru un Frankenstein cultural fabricat în România ! În ciuda acelei necontenite stricări a invaziilor, ne-au mai rămas fragmente dintr-o civilizaţie românească. "Ipotetică! ", vor amenda imediat neprietenii noştri. Însă dacă există, într-adevăr, o civilizaţie românească autentică, vector pentru transportul unor valori universale, în care credem noi astăzi, atunci în fiecare fragment se ascunde ca-ntr-un ciob de hologramă întreaga informaţie revelatoare a valorii păstrate! Încercăm citirea unui fragment din civilizaţia românească folosind maşinăria semiologică a lui Roland Barthes. Motivaţia este "revolta inconştientului nostru colectiv, rău şi ranchiunos", cum glosa doamna Marta Petreu. Anticipăm astfel şi prezenţa unor cititori foarte critici şi nemulţumiţi pe textul nostru, cititori plasaţi într-o ideologie contrară celei tradiţional româneşti. Adresându-mă lor, evident, nu doar cu maximă reverenţă, ci şi cu toată temerea faţă de opera demolatoare pe care o întreprind ei în cultura românească, vreau să le reamintesc un fragment relevant dintr-un text al lui D.N. Rodowick : "De la inaugurarea filosofiei moderne în secolul al XVIII-lea, vederea şi spunerea, desenul şi vorbirea, picturile şi propoziţiile, au fost considerate fundamental distincte, adesea în modul cel mai hotărât categorii opuse. Această strategie nu este inocentă. În cursul ultimelor două secole, filosofia s-a baricadat în interiorul conceptului vorbirii ca loc unic al discursului, al comunicării, al semnificaţiei şi al gândirii raţionale. " Deşi catalogat ca semiolog , reflecţiile lui Roland Barthes asupra semnificaţiilor, mai ales asupra celor din iconografie, se îndepărtează de arida semiotică scientistă. În spaţiul cultural european urmând celui de al II-lea război mondial, Roland Barthes, semioticianul care a inventat conceptul operaţional de synopsis rationnel, a fost poate reîncarnarea cea mai credibilă a unui honnête homme, personajul ucis de gloata pariziană la pai’şpe iulie 1789. Roland Barthes a fost un maestru al ideilor, de la care noi, românii prezentului, avem ce învăţa, printr-un proces de amplificare. Căci Roland Barthes, el însuşi, a învăţat de la românii trecutului. Un Roland Barthes ce afla în 1948-1949, vremuri mai cenuşii ca timpurile medievale ! despre fenomenul cultural al informaţiei pictate pe zidurile exterioare ale bisericilor din nordul Moldovei, dezvolta conceptul de "sinopsis raţional ". Pe care-l folosea ulterior la interpretarea imaginilor din Enciclopedia franceză a secolului XVIII ca "parte a discursului francez ". Citindu-l în traducere liberă, putem zice că Moldoviţa noastră este un tom din Enciclopedia românească a secolului XVI. Imaginile de pe zidurile bisericilor pictate din Moldova sunt o selecţie a Multiplicităţii, analogul volumelor unei Enciclopedii. Demonstraţie ostensivă că exista Discursul românesc. În "La rhétorique de l’image", Barthes descoperea structura exergică a informaţiei vizuale atunci când descompunea în mesaje iconice imaginea unei simple reclame comerciale a produsului de calitate, o structură de mesaje codificate, în primul rând, codul fiind un "datum " produs de "punctum " şi "signum ", totalitatea conotaţiilor din imaginea însăşi. Analizând reclama în "La rhétorique...", Barthes puncta simbolica mesajelor codificate. Apoi, mesajul iconic necodificat prezent în structură chiar prin ostensivul "Ceea ce este ". Urmărind şi funcţiile mesajului lingvistic în raport cu mesajul iconic dublu, Barthes descoperă funcţiile de "tele-comandă " şi de "releu " proprii majorităţii sistemelor imagistice cu legendă, cu o explicaţie oferită fie ca scriitură, fie-n viu grai. Cu prima funcţie, textul călăuzeşte cititorul printre cele semnificate de imagine, tele-portându-l către un sens dinainte ales. În cea de a doua funcţie, textul şi imaginea stau într-o complementaritate, şi unitatea mesajului e realizată la nivelul "legendei ". Ceva asemănător va spune şi Sorin Dumitrescu, cel mai mare specialist român în sistemele imagistice cu legendă, despre "semnele vizuale în cuprinsul cărora convieţuiesc laolaltă forma cu profilul cel mai explicit, lângă textul-suport cu semnificaţia cea mai implicită ". Astfel, Roland Barthes şi Sorin Dumitrescu ne învaţă să privim spre toate icoanele din istoria noastră cea veche cu o masivă doză de optimism intelectual. Sigur, aceasta este şi o alegere personală. Încă mai rău, poate că până la urmă ne întâlnim în justificarea alegerii făcute de noi cu faimoasa, --şi încă nerezolvata--, problemă pusă de William Molyneux într-o scrisoare către John Locke : "Este spectacolul vizual acceptabil într-un fel cu adevărat universal pentru oricare fiinţă umană ? " Nici măcar "geniul " omniscient şi infailibil, despre care scria cândva Denis Diderot, nu putea vedea ideile abstracte decât în raportul lor cu ideile sensibile. Înţelegerea transmisiei Valorii Principale prin imaginile pictate pe bisericile din nordul Moldovei mi se pare linia care defineşte identitatea civilizaţiei româneşti. Purcedem la căutarea Valorii societale principale punând o întrebare simplă : De ce a rezistat Imperiul Roman de Răsărit cu un mileniu mai mult decât Imperiul Roman de Apus ? Când, de fapt, un raţionament simplist ar cere ca istoria să fi decurs în parametri inverşi ? Invaziile barbare veneau dinspre estul eurasiatic, şi loviturile lor de berbece erau receptate în primul rând de Constantinopol. Nu putem explica această longevitate a civilizaţiei europene de maximă calitate în Bizanţ, certamente încă neegalată, decât prin perpetuarea unei structuri funcţionale civice de mare eficienţă. Acesta era spiritul Agorei, care se manifesta, de pildă, şi în faptul că în Imperiul Roman de Răsărit foarte mulţi laici erau prinşi, unii dintre ei chiar la modul pasional, însă incontestabil toţi la modul logic subtil, în dezbaterea teologică. În Occidentul mănăstirilor medievale, călugării ce nu participau la dezbaterea teologică, necum să-i prindă fineţea, erau chemaţi cu numele generic "Idiota ". În Răsăritul creştin, această specie, chiar dacă exista, nu era luată în seamă. Apoi, este un lucru bine-ştiut faptul că unii din cei mai renumiţi oameni ai Ortodoxiei au fost "laici ", înainte de a fi promovaţi ca "patriarhi ". Originalitatea autorului "Mitologiilor " se bazează pe întoarcerea la sursele antice greceşti si la cele bizantine. Să revenim, atunci, şi noi. Nu căutând originalitatea, ci adevărul. "A lega " este un verb românesc. Împrumutat de la Grecii cei vechi, la care "legein " vroia să spună "a strânge ", precum firele de grâu într-un snop, cât şi "a citi ". Datorită ortodoxismului, "Gramatica filosofică românească " nu începe atunci când Ioan Eliade Rădulescu o aşternea în slove pe hârtie. Ea a fost mereu prezentă în structura limbii române şi a limbii proto-române. Chiar şi atunci când nu aveam cărţi de citit în română şi proto- română, aveam semnificaţia de "gramatică filosofică " a verbului "a lega ". Există o invarianţă definită de similitudinea cadrului. Într-un fel, strângerea oamenilor lângă zidirea bisericii pictate din nordul Moldovei, –Voroneţul, Căpriana, şi altele–, aminteşte strângerea cetăţenilor lângă porticul pictat din agora Atenei. Căutând tâlcurile prin interpretarea unui discurs, mai totdeauna fragmentar. Pentru români, cei de atunci, ori ăştia ce sîntem acum, "legarea într-un sens " ori "citirea " înseamnă strângerea cioburilor marelui Discurs spart de istorie, adunarea fragmentelor din sensul textului ori al icoanelor pentru a reconstitui tâlcul originar. Spiritul Agorei, un structuralism funcţional, a fost transmis până la noi prin ortodoxismul laic, mecanism de "releu " şi "teleportare " intelectuală. Spiritul Agorei, cel care poate răspunde la întrebarea fundamentală a diversităţii structurale : "Unde se află Unul ? ", este principala Valoare din Legenda bisericilor pictate. Titus Filipas Tag Cloud: Agora, Vlahuţă, Coşbuc, Sămănatorism, Maryshelliană, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Roland Barthes, D.N. Rodowick, synopsis rationnel, Moldoviţa, Enciclopedia românească a secolului XVI, Sorin Dumitrescu, William Molyneux, John Locke, Denis Diderot, Căpriana, Voroneţ Altfel despre Agora Christi
Se spune, iar noi credem aceasta, că lumea modernă şi democraţia înseamnă asimilarea spiritului Agorei. De altminteri filosofia grecească face parte din democraţie. Dar se poate oare vorbi despre un “spirit al Agorei” la care a fost conectat demult, demult, şi ţăranul român?
Istoria migraţiilor a izbit civilizaţia noastră cu perseverenţa unei prese hidraulice. Dacă ţara era salvată prin hrisoavele bizantine pentru Romania convertite în capitulaţiile pentru Iflak şi Bogdan, omul gânditor era totdeauna zdrobit. Cunoaştem constatarea, durerea nedumerită şi întrebarea cea mare a civilizaţiei româneşti la sfârşitul de veac XIX : “Unde ni’s sămănatorii generoaselor cuvinte,/ Magii ocrotiţi de stele, mergătorii înainte ” ? Pentru a răspunde, –atunci şi sub presiunea unei crize intelectuale profunde–, Vlahuţă, Coşbuc, şi într-o anumită măsură Iorga, inventau Sămănatorismul. Era nevoie de acea invenţie, cultura românească arăta Frankenstein de maryshelliană când adera, prin academii şi universităţi, –exemple superbe de “forme fără fond “–, la valori propulsate în Vestul Europei. Ne pare rău că spunem aşa, dar Bogdan Petriceicu Haşdeu, –să amintim numai Etymologicum Magnum Romaniae–, şi Nicolae Iorga au fost primii căutători de “organe expirate ” în sertarele de morgă ale bibliotecilor europene, diligenţi autori de “post mortem” încopcieri cu sfoară găsită în fosele septice ale civilizaţiilor, în alcătuiri ce nu dezvoltau un sistem circulator propriu când erau transplantate in târgurile principatelor.
Despre textele Sămănătorismului, critica literară a scris, cu multe amendamente şi bună îndreptăţire : “Viaţa ce se desprinde este, incontestabil, impresionantă”. Dar acesta-i chiar scopul spre care a fost inventat “Sămănatorismul ” : să fie un mecanism de reanimare, o pompă de suflu vital pentru un Frankenstein cultural fabricat în România ! În ciuda acelei necontenite stricări a invaziilor, ne-au mai rămas fragmente dintr-o civilizaţie românească. “Ipotetică! “, vor amenda imediat neprietenii noştri. Însă dacă există, într-adevăr, o civilizaţie românească autentică, vector pentru transportul unor valori universale, în care credem noi astăzi, atunci în fiecare fragment se ascunde ca-ntr-un ciob de hologramă întreaga informaţie revelatoare a valorii păstrate! Încercăm citirea unui fragment din civilizaţia românească folosind maşinăria semiologică a lui Roland Barthes. Motivaţia este “revolta inconştientului nostru colectiv, rău şi ranchiunos”, cum glosa doamna Marta Petreu. Anticipăm astfel şi prezenţa unor cititori foarte critici şi nemulţumiţi pe textul nostru, cititori plasaţi într-o ideologie contrară celei tradiţional româneşti. Adresându-mă lor, evident, nu doar cu maximă reverenţă, ci şi cu toată temerea faţă de opera demolatoare pe care o întreprind ei în cultura românească, vreau să le reamintesc un fragment relevant dintr-un text al lui D.N. Rodowick : “De la inaugurarea filosofiei moderne în secolul al XVIII-lea, vederea şi spunerea, desenul şi vorbirea, picturile şi propoziţiile, au fost considerate fundamental distincte, adesea în modul cel mai hotărât categorii opuse. Această strategie nu este inocentă. În cursul ultimelor două secole, filosofia s-a baricadat în interiorul conceptului vorbirii ca loc unic al discursului, al comunicării, al semnificaţiei şi al gândirii raţionale. ”
Deşi catalogat ca semiolog , reflecţiile lui Roland Barthes asupra semnificaţiilor, mai ales asupra celor din iconografie, se îndepărtează de arida semiotică scientistă. În spaţiul cultural european urmând celui de al II-lea război mondial, Roland Barthes, semioticianul care a inventat conceptul operaţional de synopsis rationnel, a fost poate reîncarnarea cea mai credibilă a unui honnête homme, personajul ucis de gloata pariziană la pai’şpe iulie 1789. Roland Barthes a fost un maestru al ideilor, de la care noi, românii prezentului, avem ce învăţa, printr-un proces de amplificare. Căci Roland Barthes, el însuşi, a învăţat de la românii trecutului. Un Roland Barthes ce afla în 1948-1949, vremuri mai cenuşii ca timpurile medievale ! despre fenomenul cultural al informaţiei pictate pe zidurile exterioare ale bisericilor din nordul Moldovei, dezvolta conceptul de “sinopsis raţional “. Pe care-l folosea ulterior la interpretarea imaginilor din Enciclopedia franceză a secolului XVIII ca “parte a discursului francez “. Citindu-l în traducere liberă, putem zice că Moldoviţa noastră este un tom din Enciclopedia românească a secolului XVI. Imaginile de pe zidurile bisericilor pictate din Moldova sunt o selecţie a Multiplicităţii, analogul volumelor unei Enciclopedii. Demonstraţie ostensivă că exista Discursul românesc. În “La rhétorique de l’image”, Barthes descoperea structura exergică a informaţiei vizuale atunci când descompunea în mesaje iconice imaginea unei simple reclame comerciale a produsului de calitate, o structură de mesaje codificate, în primul rând, codul fiind un “datum ” produs de “punctum ” şi “signum “, totalitatea conotaţiilor din imaginea însăşi. Analizând reclama în “La rhétorique…”, Barthes puncta simbolica mesajelor codificate. Apoi, mesajul iconic necodificat prezent în structură chiar prin ostensivul “Ceea ce este “. Urmărind şi funcţiile mesajului lingvistic în raport cu mesajul iconic dublu, Barthes descoperă funcţiile de “tele-comandă ” şi de “releu ” proprii majorităţii sistemelor imagistice cu legendă, cu o explicaţie oferită fie ca scriitură, fie-n viu grai. Cu prima funcţie, textul călăuzeşte cititorul printre cele semnificate de imagine, tele-portându-l către un sens dinainte ales. În cea de a doua funcţie, textul şi imaginea stau într-o complementaritate, şi unitatea mesajului e realizată la nivelul “legendei “. Ceva asemănător va spune şi Sorin Dumitrescu, cel mai mare specialist român în sistemele imagistice cu legendă, despre “semnele vizuale în cuprinsul cărora convieţuiesc laolaltă forma cu profilul cel mai explicit, lângă textul-suport cu semnificaţia cea mai implicită “. Astfel, Roland Barthes şi Sorin Dumitrescu ne învaţă să privim spre toate icoanele din istoria noastră cea veche cu o masivă doză de optimism intelectual. Sigur, aceasta este şi o alegere personală. Încă mai rău, poate că până la urmă ne întâlnim în justificarea alegerii făcute de noi cu faimoasa, –şi încă nerezolvata–, problemă pusă de William Molyneux într-o scrisoare către John Locke : “Este spectacolul vizual acceptabil într-un fel cu adevărat universal pentru oricare fiinţă umană ? ” Nici măcar “geniul ” omniscient şi infailibil, despre care scria cândva Denis Diderot, nu putea vedea ideile abstracte decât în raportul lor cu ideile sensibile. Înţelegerea transmisiei Valorii Principale prin imaginile pictate pe bisericile din nordul Moldovei mi se pare linia care defineşte identitatea civilizaţiei româneşti. Purcedem la căutarea Valorii societale principale punând o întrebare simplă : De ce a rezistat Imperiul Roman de Răsărit cu un mileniu mai mult decât Imperiul Roman de Apus ? Când, de fapt, un raţionament simplist ar cere ca istoria să fi decurs în parametri inverşi ? Invaziile barbare veneau dinspre estul eurasiatic, şi loviturile lor de berbece erau receptate în primul rând de Constantinopol. Nu putem explica această longevitate a civilizaţiei europene de maximă calitate în Bizanţ, certamente încă neegalată, decât prin perpetuarea unei structuri funcţionale civice de mare eficienţă. Acesta era spiritul Agorei, care se manifesta, de pildă, şi în faptul că în Imperiul Roman de Răsărit foarte mulţi laici erau prinşi, unii dintre ei chiar la modul pasional, însă incontestabil toţi la modul logic subtil, în dezbaterea teologică. În Occidentul mănăstirilor medievale, călugării ce nu participau la dezbaterea teologică, necum să-i prindă fineţea, erau chemaţi cu numele generic “Idiota “. În Răsăritul creştin, această specie, chiar dacă exista, nu era luată în seamă. Apoi, este un lucru bine-ştiut faptul că unii din cei mai renumiţi oameni ai Ortodoxiei au fost “laici “, înainte de a fi promovaţi ca “patriarhi “. Originalitatea autorului “Mitologiilor ” se bazează pe întoarcerea la sursele antice greceşti si la cele bizantine. Să revenim, atunci, şi noi. Nu căutând originalitatea, ci adevărul. “A lega ” este un verb românesc. Împrumutat de la Grecii cei vechi, la care “legein ” vroia să spună “a strânge “, precum firele de grâu într-un snop, cât şi “a citi “. Datorită ortodoxismului, “Gramatica filosofică românească ” nu începe atunci când Ioan Eliade Rădulescu o aşternea în slove pe hârtie. Ea a fost mereu prezentă în structura limbii române şi a limbii proto-române. Chiar şi atunci când nu aveam cărţi de citit în română şi proto- română, aveam semnificaţia de “gramatică filosofică ” a verbului “a lega “. Există o invarianţă definită de similitudinea cadrului. Într-un fel, strângerea oamenilor lângă zidirea bisericii pictate din nordul Moldovei, –Voroneţul, Căpriana, şi altele–, aminteşte strângerea cetăţenilor lângă porticul pictat din agora Atenei. Căutând tâlcurile prin interpretarea unui discurs, mai totdeauna fragmentar. Pentru români, cei de atunci, ori ăştia ce sîntem acum, “legarea într-un sens ” ori “citirea ” înseamnă strângerea cioburilor marelui Discurs spart de istorie, adunarea fragmentelor din sensul textului ori al icoanelor pentru a reconstitui tâlcul originar. Spiritul Agorei, un structuralism funcţional, a fost transmis până la noi prin ortodoxismul laic, mecanism de “releu ” şi “teleportare ” intelectuală. Spiritul Agorei, cel care poate răspunde la întrebarea fundamentală a diversităţii structurale : “Unde se află Unul ? “, este principala Valoare din Legenda bisericilor pictate.
Titus Filipas
Tag Cloud: Agora, Vlahuţă, Coşbuc, Sămănatorism, Maryshelliană, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Roland Barthes, D.N. Rodowick, synopsis rationnel, Moldoviţa, Enciclopedia românească a secolului XVI, Sorin Dumitrescu, William Molyneux, John Locke, Denis Diderot, Căpriana, Voroneţ

]]> de: sceptik http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-645 sceptik Tue, 11 Dec 2007 22:04:59 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-645 Nu socotesc apelativul ofensator, dle Manastireanu... Continuati sa credeti ce vreti, mai ales in domeniul dogmatic sunt f putine lucruri care ne unesc. Daca dvs nu le vedeti... Nu sunt clujean, sunt bacauan, iar numele meu este Mihail, apropos de apelativ... In ansamblul lor? Asta suna a generalizare, ori intrebarea a fost cati cunosc EU, nu cati exista. Iar raspunsul trebuie apreciat ca atare, adica pe masura intrebarii, nefiind un criteriu universal valabil. Poate Inaltului Bartolomeu nu i-o fi placut initiativa, dar despre ne-deschidere, ca sa zic asa nici nu poate fi vorba. Suntem deci, in acelasi asentiment in ce priveste ignoranta unora care aseamana Proscomidia cu ritualurile voodoo... Imperfecti sunteti toti. N-am venit sa dau in vileag imperfectiile altuia. Suntem invatati sa mustram cu duhul blandetii si al rabdarii ca sa nu cadem in aceleasi ispite, insa apropos de cele spuse si de dl Adonis, ar trebui, din punctul meu de vedere desigur, si nu aplicat neaparat pe acest blog, ca protestantii sa analizeze mai bine cultul ortodox si unde nu stiu sa ceara clarificari. Ar fi o nedreptate sa te pronunti si sa defaimi lucruri pe care nu le cunosti. Desigur nu e nimeni obligat sa fie in acelasi asentiment cu "oponentul" insa exista o limita... Doamne-ajuta! Toate cele bune. __________ Va rog, pe cit posibil, sa-mi dati 3-5 nume de teologi ortodocsi romani, altii decit cei mentionati de mine, pe care ii socotiti competenti in cunoasterea teologiei evanghelice (a nu se confunda cu cea lutherana - a <em>Evangelische Kirche</em> - si, de asemenea, care sunt scrierile lor principale care dovedesc aceasta? Ca sa discutam nu pe impresii, ci pe date concrete. DanutM Nu socotesc apelativul ofensator, dle Manastireanu…

Continuati sa credeti ce vreti, mai ales in domeniul dogmatic sunt f putine lucruri care ne unesc. Daca dvs nu le vedeti…

Nu sunt clujean, sunt bacauan, iar numele meu este Mihail, apropos de apelativ…

In ansamblul lor? Asta suna a generalizare, ori intrebarea a fost cati cunosc EU, nu cati exista. Iar raspunsul trebuie apreciat ca atare, adica pe masura intrebarii, nefiind un criteriu universal valabil.

Poate Inaltului Bartolomeu nu i-o fi placut initiativa, dar despre ne-deschidere, ca sa zic asa nici nu poate fi vorba.

Suntem deci, in acelasi asentiment in ce priveste ignoranta unora care aseamana Proscomidia cu ritualurile voodoo…

Imperfecti sunteti toti. N-am venit sa dau in vileag imperfectiile altuia. Suntem invatati sa mustram cu duhul blandetii si al rabdarii ca sa nu cadem in aceleasi ispite, insa apropos de cele spuse si de dl Adonis, ar trebui, din punctul meu de vedere desigur, si nu aplicat neaparat pe acest blog, ca protestantii sa analizeze mai bine cultul ortodox si unde nu stiu sa ceara clarificari. Ar fi o nedreptate sa te pronunti si sa defaimi lucruri pe care nu le cunosti. Desigur nu e nimeni obligat sa fie in acelasi asentiment cu “oponentul” insa exista o limita…

Doamne-ajuta! Toate cele bune.

__________

Va rog, pe cit posibil, sa-mi dati 3-5 nume de teologi ortodocsi romani, altii decit cei mentionati de mine, pe care ii socotiti competenti in cunoasterea teologiei evanghelice (a nu se confunda cu cea lutherana – a Evangelische Kirche – si, de asemenea, care sunt scrierile lor principale care dovedesc aceasta? Ca sa discutam nu pe impresii, ci pe date concrete.
DanutM

]]> de: sceptik http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-644 sceptik Tue, 11 Dec 2007 21:57:29 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-644 posibil din cauza oboselii sa nu fi fost destul de clar in analiza mea. Totusi as sublinia: "Este la fel de bine cunoscut ca in mediile ortodoxe nu intilnim acest gen de limbaj, desi ar fi gresit sa deducem de aici ca nu este prezenta experienta ca atare a unei relatii personale cu Dumnezeu, chiar daca este descrisa in alt vocabular.’" Ortodoxia pune foarte mare accent pe interiorizare si aprofundarea Scripturii. Ca unii, noi, cei de azi, nu ne mai tinem de treaba e altceva. Un fel de a nu se confunda proprietarul cu detinatorul. Si la acest subiect am pus punct. ____________ Absolut de acord cu dvs., domnule Mihail. DanutM posibil din cauza oboselii sa nu fi fost destul de clar in analiza mea. Totusi as sublinia:

“Este la fel de bine cunoscut ca in mediile ortodoxe nu intilnim acest gen de limbaj, desi ar fi gresit sa deducem de aici ca nu este prezenta experienta ca atare a unei relatii personale cu Dumnezeu, chiar daca este descrisa in alt vocabular.’”

Ortodoxia pune foarte mare accent pe interiorizare si aprofundarea Scripturii. Ca unii, noi, cei de azi, nu ne mai tinem de treaba e altceva. Un fel de a nu se confunda proprietarul cu detinatorul.

Si la acest subiect am pus punct.

____________

Absolut de acord cu dvs., domnule Mihail.
DanutM

]]> de: Adonis Vidu http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-643 Adonis Vidu Tue, 11 Dec 2007 13:31:14 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-643 Stimate dle Sceptik, Haideti sa trecem dincolo de suspiciunile reciproce mostenite sau dobindite. Eu am incercat sa fac tocmai acest lucru in articolul meu. Constat, din pacate, ca nu ati observat tocmai acest lucru, preferind poate o lectura grabita, care sa va confirme ceea ce credeti despre noi. Va reproduc citeva lucruri din articolul meu: 'Este la fel de bine cunoscut ca in mediile ortodoxe nu intilnim acest gen de limbaj, desi ar fi gresit sa deducem de aici ca nu este prezenta experienta ca atare a unei relatii personale cu Dumnezeu, chiar daca este descrisa in alt vocabular.' 'cred ca am subestimat, ca evanghelici, intensitatea trairii religioase a credinciosilor ortodocsi atunci cind vorbim despre religia lor ca fiind una de cele mai multe ori formala, neautentica, nominala. ' Va intreb, deci, unde gasiti in acest articol o atitudine de sub-apreciere a credintei ortodoxe? Mai ales ca intentia mea, care sper ca, cel putin acum, reiese din cele doua citate de mai sus, a fost sa atrag atentia coreligionarilor mei asupra unei intelegeri in mare parte gresite cu privire la sentimentul religios ortodox (cum ca ar fi formal, neautentic, nominal). Nu exclud ca parte din vina s-ar putea sa-mi apartina: poate nu am fost suficient de clar. Stimate dle Sceptik,

Haideti sa trecem dincolo de suspiciunile reciproce mostenite sau dobindite. Eu am incercat sa fac tocmai acest lucru in articolul meu. Constat, din pacate, ca nu ati observat tocmai acest lucru, preferind poate o lectura grabita, care sa va confirme ceea ce credeti despre noi. Va reproduc citeva lucruri din articolul meu:

‘Este la fel de bine cunoscut ca in mediile ortodoxe nu intilnim acest gen de limbaj, desi ar fi gresit sa deducem de aici ca nu este prezenta experienta ca atare a unei relatii personale cu Dumnezeu, chiar daca este descrisa in alt vocabular.’

‘cred ca am subestimat, ca evanghelici, intensitatea trairii religioase a credinciosilor ortodocsi atunci cind vorbim despre religia lor ca fiind una de cele mai multe ori formala, neautentica, nominala. ‘

Va intreb, deci, unde gasiti in acest articol o atitudine de sub-apreciere a credintei ortodoxe? Mai ales ca intentia mea, care sper ca, cel putin acum, reiese din cele doua citate de mai sus, a fost sa atrag atentia coreligionarilor mei asupra unei intelegeri in mare parte gresite cu privire la sentimentul religios ortodox (cum ca ar fi formal, neautentic, nominal).

Nu exclud ca parte din vina s-ar putea sa-mi apartina: poate nu am fost suficient de clar.

]]> de: DanutM http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-642 DanutM Tue, 11 Dec 2007 13:08:15 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-642 Dragul meu frate intru Cristos, (Sper ca pot folosi acest apelativ. Daca il socotiti ofensator, pot reveni oricind la adresarea "Stimate domnule Sceptik".) Continui sa cred ca avem mult mai multe lucruri in comun, inclusiv in domeniul dogmatic. De acest lucru va veti da seama atunci cind voi reusi sa postez pe situl meu mai multe dintre textele mele teologice. Pina atunci nu va rog sa ma credeti pe cuvint. Pentru asta ar trebui sa ma cunoasteti mai bine. Daca sunteti clujean, il puteti intreba pe Pr. Tofana si veti intelege mai bine ce vreau sa spun. Nu sunt de acord cu dvs. in optimismul pe care il afisati cu privire la gradul de cunoastere a teologiei evanghelicilor de catre teologii ortodocsi in ansamblul lor. Experienta mea imi spune ca aceasta este mai degraba exceptia. Este vorba, e adevarat, de exceptii stralucite, de genul Tofana, Mihoc, Neamtu, etc. Dar acestea ramin, cred eu, simple exceptii. In ce priveste exemplul cu asa-zisa deschidere ecumenica a IPS Bartolomeu, va rog sa-mi permiteti sa ma indoiesc. Nu demult initiativa de creare de catre evanghelici a unui masterat pe tema "Stiinta si religie" in cadrul UBB Cluj a fost stopat in urma presiunilor "ecumenice" ale respectivului mitropolit. Va asigur ca socotesc deplasate, jignitoare si ignorante comentariile unor evanghelici legate de proscomidie sau de icoane, ca si de cultul sfintilor sau al Sfintei Fecioare. Va multumesc pentru ca v-ati aplecat asupra imperfectelor noastre interventii pe acest blog si va mai asteptam. Cu urari de binecuvintare in acest sezon de Advent. In Cristo, Danut Manastireanu Dragul meu frate intru Cristos,
(Sper ca pot folosi acest apelativ. Daca il socotiti ofensator, pot reveni oricind la adresarea “Stimate domnule Sceptik”.)
Continui sa cred ca avem mult mai multe lucruri in comun, inclusiv in domeniul dogmatic. De acest lucru va veti da seama atunci cind voi reusi sa postez pe situl meu mai multe dintre textele mele teologice. Pina atunci nu va rog sa ma credeti pe cuvint. Pentru asta ar trebui sa ma cunoasteti mai bine. Daca sunteti clujean, il puteti intreba pe Pr. Tofana si veti intelege mai bine ce vreau sa spun.
Nu sunt de acord cu dvs. in optimismul pe care il afisati cu privire la gradul de cunoastere a teologiei evanghelicilor de catre teologii ortodocsi in ansamblul lor. Experienta mea imi spune ca aceasta este mai degraba exceptia. Este vorba, e adevarat, de exceptii stralucite, de genul Tofana, Mihoc, Neamtu, etc. Dar acestea ramin, cred eu, simple exceptii.
In ce priveste exemplul cu asa-zisa deschidere ecumenica a IPS Bartolomeu, va rog sa-mi permiteti sa ma indoiesc. Nu demult initiativa de creare de catre evanghelici a unui masterat pe tema “Stiinta si religie” in cadrul UBB Cluj a fost stopat in urma presiunilor “ecumenice” ale respectivului mitropolit.
Va asigur ca socotesc deplasate, jignitoare si ignorante comentariile unor evanghelici legate de proscomidie sau de icoane, ca si de cultul sfintilor sau al Sfintei Fecioare.
Va multumesc pentru ca v-ati aplecat asupra imperfectelor noastre interventii pe acest blog si va mai asteptam.
Cu urari de binecuvintare in acest sezon de Advent.
In Cristo,
Danut Manastireanu

]]> de: sceptik http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-641 sceptik Tue, 11 Dec 2007 11:55:12 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-641 Stimate domn Manastireanu, interesant nume, acesta... Manastireanu... La nivelul cunostintelor despre ortodoxie ale unora dintre teologi evanghelici, romani, desigur, majoritatea teologilor ortodocsi pe care ii cunosc, au aceste competente in teologia evanghelica de care amintiti. Ma arat mirat de "dihonia" semnalata de vreme ce eu in articolul de pe blogul meu am facut o analiza critica ortodocsilor! Sau nu m-am exprimat clar? Exista dubii? De altfel, eu citesc cu interes acest blog si am si cunoscuti protestanti din strainatate cu care mai schimb cate un email, tocmai pe acest probleme (issues) comune. Marturisesc faptul ca i-am gasit mult mai deschisi la dialog pe protestanti (mai ales cei din afara decat cei din tara) si mult mai sinceri in cautarea lor decat pe catolici. Amintesc in acest sens, colaborarea dintre IPS Bartolomeu si un grup de neoprotestanti din Germania care a dus la aparitia unui foarte bun documentar despre avorturi, care a impiedicat multe femei sa faca aceasta fapta grozava. Nu putem totusi uita -desi oameni sunt cu totii si avem aceleasi necazuri si vise, indiferent de doctrina religioasa- ca Protestantii NU sunt o biserica apostolica. Si sa nu credeti ca spun acest lucru din mandrie, sau ca vorbesc fara sa cunosc mentalitatea si/sau credinciosii protestanti. Linkul de pe blogul meu cu acel titlu, prilej pentru protestanti... vine in urma dezamagirii fata de necunoasterea ortodoxiei din partea (neo)protestantilor care vorbesc asa... cam dupa ureche cum se zice despre Ortodoxie. Chiar si in pe acest blog, mai ales in articolul despre religiozitatea urbana, domnii de la agorachristi - carora le multumesc sincer pentru ca mi-au dat drumul la mesaje aici, apreciez asta- lasa de-ntales ca religia ortodoxa NU PUNE accent pe interiorizare si pe aprofundarea Scripturii ci este mai mult o religie superficiala, axata pe Liturghie, care la urma urmei, in opinia lor, ca si cinstirea Crucii este cumva o batjocurire a Domnului Hristos, iar crestinii ortodocsi nu prea au sanse de mantuire pentru ca lucreaza prin preoti si nu aprofundeaza Scriptura, nu se roaga acasa, etc. Ba chiar am citit pe un site protestant -si mi-am facut cruce de prostia unora si de lipsa lor de informare- ca Proscomidia ar fi ceva ritualului VooDoo, ceva paganesc, unde mai pui si icoanele -idoli- si tamaia si ... esti ca-n Africa. Acel domn care a scris acea prostie ar trebui sa se uite in Istoria Bisericii Primare si sa vada caracterul LITURGIC SI SACRAMENTAL! Iar domnii de la agorachristi, revenind la subiectul initial, ar trebui sa stie ca fiecare crestin ortodox practicant are de indeplinit un canon de rugaciune personal, deci separat de Biserica, si ca porunca rugati-va neincetat, este poate mai valabila in Biserica Ortodoxa decat in oricare alta parte, si cand zic asta ma gandesc la formula monahala Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!. Un crestin autentic, nu poate progresa fara citirea Scripturii si a Sfintilor Parinti, fara aprofundarea acestor indemnuri sfinte. Ce spune Sfantul Simeon Noul Teolog? Se-mpartaseste cu vrednicie doar cel care se cuminecu atat cu constiinta cat si cu cunostinta, adica un indemn la marturisirea pacatelor si la aprofundarea invataturilor lui Hristos. Iar Mantuitorul cand pomenesti de adevarata inchinare in duh si adevar ce vrea sa zica? Tocmai ca paganii desi cred ca slujesc lui Dumnezeu ei nu se afla in adevar pentru ca nu-l marturisesc pe Hristos. Iar a fi in Duhul lui Hristos inseamna tocmai a aprofunda si insusi invatatura scripturistica. Nu credeti, domnule PhD? Prin urmare, protestantii cand zic despre ortodoxie ca icoanele-s idoli si sfintilor nu se cuvine inchinare, cand spun ca proscomidia este un ritual voodoo, dar cu alte aspecte ce tin de zona geografica, atunci cand considera crucea batjocurire a lui Hristos, neinchinandu-se ei, cand o considera pe Maica Domnului ceva auxiliar, comit o mare si impardonabila greseala. Este pacat impotriva Duhului Sfant care nu prea se iarta... Prin urmare, domnule Manastireanu, desi avem multe lucruri in comun, ma tem ca ele sunt de natura social-morala si mai putin de sorginte doctrinara. si nu putem trece asa usor peste ele. Eu am incercat si am venit pasnic pe acest blog cu intentia de a initia o colaborare tocmai in aceste puncte care ne unesc si nu am pornit nici o disputa, atat cu domnii de la agorachristi, cat si cu alti (neo) protestanti pe care i-am vazut sinceri in cautarea lor si pe care ii consider de folos pe acest internet in marea lui parte spurcat si pierzator de suflet. N-am sustinut ca domnul Adonis sau altul ar fi anti-ortodox din contra am apreciat echidistanta care s-a vrut a fi adoptata in scrierea articolelor, insa ii sugerez dlui Vidu si nu numai sa se mai informeze -fara nici o obligatie din partea dlui- despre invatatura credintei ortodoxe si sa nu se lase amagit de calitatea crestinilor ortodocsi din ziua de azi. Este o mare diferenta. Ori din ceea ce am citi, fara sa contest informatiile dlui Vidu, mai are multe de invatat despre credinta ortodoxa. Ca si mine despre alte lucruri, inclusiv protestantismu, ca si altii, s.am.d.. Cu acelasi respect dar -din pacate si cu aceeasi dezamagire- va salut frateste atat pe dvs cat si pe domnii de la agorachristi... PS! Chiar inainte de a citi mesajul dvs am postat pe blog cateva argumente scripturistice pentru cinstirea icoanelor si a sfintilor care au fost publicate si in alte reviste ortodoxe... Stimate domn Manastireanu, interesant nume, acesta… Manastireanu… La nivelul cunostintelor despre ortodoxie ale unora dintre teologi evanghelici, romani, desigur, majoritatea teologilor ortodocsi pe care ii cunosc, au aceste competente in teologia evanghelica de care amintiti.

Ma arat mirat de “dihonia” semnalata de vreme ce eu in articolul de pe blogul meu am facut o analiza critica ortodocsilor! Sau nu m-am exprimat clar? Exista dubii? De altfel, eu citesc cu interes acest blog si am si cunoscuti protestanti din strainatate cu care mai schimb cate un email, tocmai pe acest probleme (issues) comune. Marturisesc faptul ca i-am gasit mult mai deschisi la dialog pe protestanti (mai ales cei din afara decat cei din tara) si mult mai sinceri in cautarea lor decat pe catolici. Amintesc in acest sens, colaborarea dintre IPS Bartolomeu si un grup de neoprotestanti din Germania care a dus la aparitia unui foarte bun documentar despre avorturi, care a impiedicat multe femei sa faca aceasta fapta grozava.

Nu putem totusi uita -desi oameni sunt cu totii si avem aceleasi necazuri si vise, indiferent de doctrina religioasa- ca Protestantii NU sunt o biserica apostolica. Si sa nu credeti ca spun acest lucru din mandrie, sau ca vorbesc fara sa cunosc mentalitatea si/sau credinciosii protestanti.

Linkul de pe blogul meu cu acel titlu, prilej pentru protestanti… vine in urma dezamagirii fata de necunoasterea ortodoxiei din partea (neo)protestantilor care vorbesc asa… cam dupa ureche cum se zice despre Ortodoxie. Chiar si in pe acest blog, mai ales in articolul despre religiozitatea urbana, domnii de la agorachristi – carora le multumesc sincer pentru ca mi-au dat drumul la mesaje aici, apreciez asta- lasa de-ntales ca religia ortodoxa NU PUNE accent pe interiorizare si pe aprofundarea Scripturii ci este mai mult o religie superficiala, axata pe Liturghie, care la urma urmei, in opinia lor, ca si cinstirea Crucii este cumva o batjocurire a Domnului Hristos, iar crestinii ortodocsi nu prea au sanse de mantuire pentru ca lucreaza prin preoti si nu aprofundeaza Scriptura, nu se roaga acasa, etc. Ba chiar am citit pe un site protestant -si mi-am facut cruce de prostia unora si de lipsa lor de informare- ca Proscomidia ar fi ceva ritualului VooDoo, ceva paganesc, unde mai pui si icoanele -idoli- si tamaia si … esti ca-n Africa.

Acel domn care a scris acea prostie ar trebui sa se uite in Istoria Bisericii Primare si sa vada caracterul LITURGIC SI SACRAMENTAL! Iar domnii de la agorachristi, revenind la subiectul initial, ar trebui sa stie ca fiecare crestin ortodox practicant are de indeplinit un canon de rugaciune personal, deci separat de Biserica, si ca porunca rugati-va neincetat, este poate mai valabila in Biserica Ortodoxa decat in oricare alta parte, si cand zic asta ma gandesc la formula monahala Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul!.

Un crestin autentic, nu poate progresa fara citirea Scripturii si a Sfintilor Parinti, fara aprofundarea acestor indemnuri sfinte. Ce spune Sfantul Simeon Noul Teolog? Se-mpartaseste cu vrednicie doar cel care se cuminecu atat cu constiinta cat si cu cunostinta, adica un indemn la marturisirea pacatelor si la aprofundarea invataturilor lui Hristos. Iar Mantuitorul cand pomenesti de adevarata inchinare in duh si adevar ce vrea sa zica? Tocmai ca paganii desi cred ca slujesc lui Dumnezeu ei nu se afla in adevar pentru ca nu-l marturisesc pe Hristos. Iar a fi in Duhul lui Hristos inseamna tocmai a aprofunda si insusi invatatura scripturistica. Nu credeti, domnule PhD? Prin urmare, protestantii cand zic despre ortodoxie ca icoanele-s idoli si sfintilor nu se cuvine inchinare, cand spun ca proscomidia este un ritual voodoo, dar cu alte aspecte ce tin de zona geografica, atunci cand considera crucea batjocurire a lui Hristos, neinchinandu-se ei, cand o considera pe Maica Domnului ceva auxiliar, comit o mare si impardonabila greseala. Este pacat impotriva Duhului Sfant care nu prea se iarta…

Prin urmare, domnule Manastireanu, desi avem multe lucruri in comun, ma tem ca ele sunt de natura social-morala si mai putin de sorginte doctrinara. si nu putem trece asa usor peste ele. Eu am incercat si am venit pasnic pe acest blog cu intentia de a initia o colaborare tocmai in aceste puncte care ne unesc si nu am pornit nici o disputa, atat cu domnii de la agorachristi, cat si cu alti (neo) protestanti pe care i-am vazut sinceri in cautarea lor si pe care ii consider de folos pe acest internet in marea lui parte spurcat si pierzator de suflet. N-am sustinut ca domnul Adonis sau altul ar fi anti-ortodox din contra am apreciat echidistanta care s-a vrut a fi adoptata in scrierea articolelor, insa ii sugerez dlui Vidu si nu numai sa se mai informeze -fara nici o obligatie din partea dlui- despre invatatura credintei ortodoxe si sa nu se lase amagit de calitatea crestinilor ortodocsi din ziua de azi. Este o mare diferenta. Ori din ceea ce am citi, fara sa contest informatiile dlui Vidu, mai are multe de invatat despre credinta ortodoxa. Ca si mine despre alte lucruri, inclusiv protestantismu, ca si altii, s.am.d..

Cu acelasi respect dar -din pacate si cu aceeasi dezamagire- va salut frateste atat pe dvs cat si pe domnii de la agorachristi…

PS! Chiar inainte de a citi mesajul dvs am postat pe blog cateva argumente scripturistice pentru cinstirea icoanelor si a sfintilor care au fost publicate si in alte reviste ortodoxe…

]]> de: DanutM http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-636 DanutM Sun, 09 Dec 2007 10:56:57 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-636 Nu contenesc sa ma mir cit de indirjite si de partizane sunt 'dialogurile' intre evanghelici si ortodocsi. In ce ma priveste, desi nu sunt evanghelic, nici eu nu sunt de acord intotdeauna cu critica pe care prietenul meu Adonis Vidu o face anumitor aspecte ale ortodoxiei, asa cum nici el nu este de acord cu anumite simpatii pe care le am eu in tabara ortodoxa. Este adevarat ca Dr. Vidu si-a facut doctoratul in domeniul teologiei contemporane si nu al celei ortodoxe, ca mine, dar nici o persoana decenta nu poate pretinde astazi ca un teolog sa aiba competente egale in toate domeniile. Cu toate acestea, Adonis nu este nicidecum un antiortodox si cu atit mai putin sunt eu. De aceea as vrea sa-l intreb pe domnul sceptik (nu indraznesc sa-l tutuiesc, caci n-am pacut impreuna bococii pe islaz) cit de multi teologi romani cunoaste care au competente in teologie evanghelica, cel putin la nivelul cunostintelor despre ortodoxie ale unora dintre teologii evanghelicic romani. Si, in sfirsit, nu credeti ca ar fi vremea sa ichiem aceasta dihonie si sa ne ocupam de lucrurile care ne unesc si care, cred eu, sunt mult mai multe decit cele care ne separa? Cu respect dar si dezamagire, Danut Manastireanu, PhD Nu contenesc sa ma mir cit de indirjite si de partizane sunt ‘dialogurile’ intre evanghelici si ortodocsi.
In ce ma priveste, desi nu sunt evanghelic, nici eu nu sunt de acord intotdeauna cu critica pe care prietenul meu Adonis Vidu o face anumitor aspecte ale ortodoxiei, asa cum nici el nu este de acord cu anumite simpatii pe care le am eu in tabara ortodoxa. Este adevarat ca Dr. Vidu si-a facut doctoratul in domeniul teologiei contemporane si nu al celei ortodoxe, ca mine, dar nici o persoana decenta nu poate pretinde astazi ca un teolog sa aiba competente egale in toate domeniile. Cu toate acestea, Adonis nu este nicidecum un antiortodox si cu atit mai putin sunt eu.
De aceea as vrea sa-l intreb pe domnul sceptik (nu indraznesc sa-l tutuiesc, caci n-am pacut impreuna bococii pe islaz) cit de multi teologi romani cunoaste care au competente in teologie evanghelica, cel putin la nivelul cunostintelor despre ortodoxie ale unora dintre teologii evanghelicic romani.
Si, in sfirsit, nu credeti ca ar fi vremea sa ichiem aceasta dihonie si sa ne ocupam de lucrurile care ne unesc si care, cred eu, sunt mult mai multe decit cele care ne separa?
Cu respect dar si dezamagire,
Danut Manastireanu, PhD

]]> de: Clujul Evanghelic » Studiu Gallup: Religiozitatea Urbană http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-632 Clujul Evanghelic » Studiu Gallup: Religiozitatea Urbană Sat, 08 Dec 2007 07:49:10 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-632 [...] (PDF) . Printre reacţii notez analiza făcută de teologul baptist Adonis Vidu pe blogul Agora Cristi, şi cea a unui credincios ortodox, Bacauanu [...] [...] (PDF) . Printre reacţii notez analiza făcută de teologul baptist Adonis Vidu pe blogul Agora Cristi, şi cea a unui credincios ortodox, Bacauanu [...]

]]> de: Studiu Gallup: Religiozitatea Urbană « Clujul Evanghelic http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-593 Studiu Gallup: Religiozitatea Urbană « Clujul Evanghelic Sat, 17 Nov 2007 19:40:34 +0000 http://agorachristi.wordpress.com/2007/10/06/religiozitatea-urbana/#comment-593 [...] (PDF) . Printre reacţii notez analiza făcută de teologul baptist Adonis Vidu pe blogul Agora Cristi, şi cea a unui credincios ortodox, Bacauanu [...] [...] (PDF) . Printre reacţii notez analiza făcută de teologul baptist Adonis Vidu pe blogul Agora Cristi, şi cea a unui credincios ortodox, Bacauanu [...]

]]>