Spiritul civic este slab dezvoltat deoarece oamenilor le-a fost indus principiul conform caruia judecarea este pacat, iar redusa la nivelul liderilor, un si mai mare pacat -a te lega de unsul Domnului.

Judecata in forma ei analitica si transpunerea concluziilor acesteia in fapt nefiind foarte des intalnita, starneste fiori ai executiilor publice, fara nici un temei serios dincolo de prejudecata.

Cred ca liderii religiosi au agreat rolul personajului infailibil, ceea ce a dus la incapacitatea fratietatii de a judeca cazuri de acest gen. Daca mai adaugam si manipularea si alte slabiciuni, nu ne este foarte greu sa intelegem de ce exista atata confuzie in lucruri in care simplitatea ar fi trebuit sa fie la indemana.

Ne-a placut sa-i invatam tot felul de lucrusoare care mai de care mai inalt teologice dar am renuntat sa provocam pe cei ce asculta la aplicare si vietuire dupa cele ce ar fi trebuit sa-i invatam.

De exemplu eu am o problema ca pastorii care nu s-au compromis si care au putut predica, dar care nu au predicat niciodata despre acest pacat si cele din seria vanzarii aproapelui. Ca tot poporul sa auda si sa se cutremure.

Trecand peste acest handicap cred ca trebuie sa vedem asa cum ati scris, care sunt si celelalte pacate, mi-ar fi placut macar o enumerare, iar dupa aceea aplicate principiile care spunem ca ne calauzesc astfel incat sa fie aduse corectiile clare, la modul concret in viata bisericeasca.

Deci nu numai comunismul, ci si multi lideri religiosi au contribuit la aceasta incapacitate de analiza, mutenie la majoritatea sau izbucnire la altii.

Prin urmare nu este prea mic lucru ca de la aceasta tematica finalizata dupa modelul cel bun, prin analiza simpla si de bun simt si aplicarea concluziilor la modul concret si principial, sa invatam a trece si la alte probleme din viata bisericii care dau aceasta stare de multi condamnata.

Iar dialogul va fi atunci o placere domnilor.

________________________

Imi ridicati mingea la fileu…
As prefera ca aceasta lista de pacate sa o putem scrie impreuna, toti ce care avem curajul dezbaterii publice.
Indraznesc sa deschid lista doar.
Si inainte, dar mai ales dupa 1990, comunitatea evanghelica din Romania a fost paralizata de un fenomen care se putea rezolva foarte crestineste, dupa modelul biblic din cartea Faptele Apostolilor. Romania a fost asaltata cu bani si lucruri materiale care erau destinate ajutorarii comunitatii evanghelice in functie de nevoile existente. Gestiunea acestor bunuri s-a realizat de pastori, de liderii bisericilor. Problema sau pacatul este gestiunea in sine a acestora, treaba foarte spirituala si cu mare raspundere de altfel. Ei bine, credeti-ma, acest pacat apasa la fel de greu asupra comunitatii evanghelice, poate chiar mai greu (lucru facut in vreme de libertate) decat colaborarea cu sistemul comunist. Banul saracului, vaduvei si orfanului sau al misiunii bisericii a fost gestionat altfel decat trebuie. Asta este o realitate de care inca nu se atinge nimeni. Dar este o ancora care ne tine incremeniti de ani de zile. Si aici trebuie facuta asumare, ispasire si iertare.
D.J.

____________________

Aveti dreptate. Iata un moment in care biserica ar trebui sa se autosesizeze si sa se gandeasca asupra calitatii crestinilor pe care ii pastoreste, deci asupra calitatii slujirii pe care o realizeaza.
D.J.

________________________

Stimate domnule,
Ati formulat o serie de intrebari care exista in mintea multor oameni din tara asta. Numai ca raspunsul este in parte evident si in parte imposibil de dat. Ceea ce traim acum este un soi de teatru in care actorii principali (ca Dumitrescu si Dinescu) joaca un rol, cu care nu sunt neaparat de acord, iar publicul din care facem noi parte vede scenariul altfel. E nevoie sa schimbam putin paradigma si sa micsoram distanta dintre public si actori.
D.J.

_________________

De acord cu dvs. Cred ca e vremea sa gandim asupra acestei perspective de a construi in mediul evanghelic un tip de societate civila care sa aiba acest rol de ferment, de analist si care sa aiba taria de a trage la raspundere structurile institutionalizate.
D.J.