Am terminat un raspuns la intrebarile si comentariile tale, dar prefer sa ti-l trimit pe privat. Doar daca iti vei da tu acceptul il voi propune si moderatorilor de pe blogul Agorei Christi. Nu am insa adresa ta e-mail unde as putea sa ti-l trimit. Daca te intereseaza, te rog sa mi-o trimiti pe adresa mea de e-mail: rgheorghita@mbts.edu.

Radu

Raspunsurile pentru voi sunt inca in faza de elaborare. Nu am uitat de ele, dar nu am avut timpul necesar sa le definitivez.

Radu

Daca nu asculta de prooroci, cum vor asculta de o comisie?

asta a fost si ramine impresia pe care am avut-o citind articolele din aceasta luna de pe agora: discutia de idei, hermeneutici, abstractiuni, paradigme, la o problma care in atitea cazuri s-a sfirsit prin vieti ruinate sau chiar prin crima.

nu trebuie sa uitam vorba extraordinara a cuiva (nu imi mai amintesc cine a spus-o):
“Esenta minciunii este abstractizarea”.

P.S. chiar daca stiu ca sint suparator de repetitiv, totusi inca o data spun: solutia e atit de simpla (are dreptate Mia).

Aş vrea să vă supun atenţiei (de care se pare că nu am beneficiat până acum din partea dvs) câteva observaţii din partea unui individ (io) a cărui singură legătură cu acest spaţiu de dialog este problematica colaborării.

1. V-aş ruga, în 2 fraze, să-mi explicaţi totuşi de ce ţineţi atât de mult ca acest demers al dumneavostră să fie subscris înaripatului Hermes în defavoarea altor termeni par d.ex. cercetare, cercetare istorică, anchetă socială, recuperare a memoriei etc…
…vă aduc această rugăminte din mai multe motive. Cum ar fi:
a. în toate textele dvs menţionaţi acest termen, hermeneia
b. într-un anumit loc al textului dvs, precizaţi că cercetarea trebuie să fie făcută pe texte (documente) veridice şi reale, bine documentate (aş vrea să vă întreb cu această ocazie dacă aţi citit raportul Tismăneanu şi dacă aveţi cunoştinţă de starea şi accesul la documentele de acest gen- voi menţiona aici doar faimoasele “grupe operative” / Serviciul de urmărire K şi interzicerea accesului cu camere foto [nu mai ştiu dacă acest lucru mai e valabil astăzi]). Nu credeţi că acest demers al trebui lăsat în primul rând istoricului şi legiuitorului?
c. menţionaţi următoarea frază : “Dimensiunea spirituală nu trebuie să o înlocuiască pe cea profesională, dar nici să fie redusă la aceasta sau, mai periculos, să fie anulată de ea.”
Este perfect normal ca dimensiunea spirituală să fie adusă în discuţie. Dar în nici un caz în legătură cu hermeneutica. Vă reamintesc, şi desigur că o ştiţi mult mai bine decât mine, faptul că hermeneutica este totuşi o ştiinţă, măcar în sensul slab al termenului. Mă întreb dacă aducerea în discuţie, ca PREMISĂ a voitului act interpretativ, a noţiunilor din spiritualitatea creştină nu aduc la rândul lor subiectivitatea în aprecieri
d. Sunt sigur că nu aţi intenţionat, aşa cum spuneţi, resemnarea şi inactivitatea biserici la actul deconspirării. Totuşi, la nivel de stil dacă vreţi, eu personal resimt (deci nu am argumente pt acest lucru) recursul dvs la hermeneia ca pe o incercare, conştientă sau nu, de a pune sub semnul dubitabilului, al non-clarului, al vagului ideile, faptele şi oamenii care au turnat. Mai clar: ar fi nevoie, spuneţi dumneavoastră, de o atentă reconsiderare a motivelor şi modalităţilor carele au dus la turnători şi gealaţii de tipul ucigaşilor lui Ursu. Cred că pornind pe această pantă este foarte uşor să cădem în minimalizarea sau augmentarea anumitor fapte.

2. A doua parte a textului dvs e ciudată prin dispunere, construcţie şi termeni…”comisie neutră?” “investigaţie?” “comisii mixte de oameni implicaţi în acele evenimente şi indivizi tineri, neutri?” “comisie ca un forum la carele les hommes vin şi mărturisesc”? Aceste idei mă duc cu gândul mai bine la un remake al romanului 1984 decât la un studiu ştiiţific. Cred că raportul Tismăneanu, la sfârşitul lui, dă cele mai pertinente şi utile soluţii

3. Toate aceste lucruri vi le scriu nu pentru a vă demonstra ceva neapărat. Ca un individ carele posed câteva dileme de ordin moral referitor la această problemă, încerc să scap eu insumi de ceea ce consider ca fiind o prejudecată, şi anume, utilitatea acestor demersuri pentru viitor şi considerarea turnătoriei pe “grade” , pe o scală a gravităţii faptei în sine.

Mes regards,
SM

Retinerea si indoiala ta fata de procesul propus este justificata. Ma intreb insa daca nu cumva vezi lucrurile prea simplist, prea nediferentiat. Tu intrebi, “de ce este asa de greu pentru un credincios sa isi marturiseasca pacatele?” Raspunsul mi se pare destul de evident, desi poate nu esti de acord cu el. Sunt convins ca majoritatea celor vizati de analiza naostra si-au marturisit deja pacatul – fata de Dumnezeu in primul rind, asa cum cere Scriptura.

Dar, vei spune, cum ramine cu cainta si cererea de iertare fata de cei despre care au dat note de informare? Aici apar problemele de interpretare a actului de informare, nu-i asa? Nu degeaba am inclus hermeneutica actului de informare ca etapa separata in interpretarea fenomenului. Sa luam doar trei dintre cazurile cele mai reprezentative. Unii care au semnat actul de colaborare si au dat note de informare superficiale sau irelevante nu vor considera ca actul lor a fost un pacat şi impotriva unui anumit frate. Ca atare ei considera ca si-au rezolvat problema. Altii, chiar daca au dat informari mai substantiale, tot nu considera ca au gresit impotriva fratilor lor, daca in urma informarilor persoana “turnata” nu a avut de suferit direct. Nici acestia nu vor considera ca au o problema nerezolvata. Iar altii, posibil chiar mai multi decit credem sau stim noi, poate deja si-au rezolvat problemele in mod individual, mergind si marturisind direct persoanei in cauza. Acestia si-au rezolvat deja problema, nu-i asa? Datorita existentei unui spectru larg de variante, nu cred ca poti pretinde o solutie sablon pentru toti. Sau, poate ar fi mai corect sa spun, poti pretinde acest lucru, dar nu ar trebui sa fi surprinsa daca asteptarile tale pentru o “pocainta generala” vor ramine nesatisfacute. (Vezi deasemenea si analiza foarte pertinenta a lui Danut Jemna pe tema asta intr-unul din raspunsurile lui).

Tocmai de aceea cred ca este nevoie de un proces mai atent de evaluare si cintarire a acestor fapte in prezenta unei comisii “neutre”, pe care o consider un cadru familial benefic in care aceste discutii pot avea loc. Unde altundeva decit in cadrul unei astfel de comisii s-ar putea discuta, gindi, explica, sau evalua si alte puncte de vedere?

Cind am citit al doilea paragraf al raspunsului tau mi-am dat seama imediat ca nu m-am facut inteles. Una din problemele pe care le ridicam in propunerea mea era tocmai aceasta: comisia nu este constituita ca sa oblige pe cineva sa-si recunoasca vina sau sa marturiseasca; dimpotriva, comisia este acel forum care inlesneste procesul de carantina si de vindecare al celor care ar dori sa faca acest lucru dar inca nu au gasit modalitatea de-a o face. Cred ca suntem cu totii de acord ca doar Duhul lui Dumnezeu are dreptul, competenta si puterea sa aduca o persoana la adevarata recunoastere a vinovatiei. Comisia nu va putea si nu va reusi sa faca ceea ce doar Duhul lui Dumnezeu poate face. Ea va putea insa inlesni un cadru in care, in dragoste si in adevar, Duhul sa lucreze cu mai multa eficienta si persuasiune.

Radu