Comentarii pentru: Biserica si statul: adevar si reconciliere, de Daniel Bud

de: Daniel Bud

Daniel Bud — Sat, 16 Aug 2008 01:17:43 +0000

Daniel,

Renuntarea la model ar putea incepe prin asumarea trecutului recent, care din pacate e amintit de agentiile de presa (AP) la trecerea in eternitate a cite unui lider eclasial.

Daca ai bibliografie pe car eo poti pune la dispoziie te rog sa o faci.

Daniel

de: Daniel Barnut

Daniel Barnut — Fri, 15 Aug 2008 21:29:57 +0000

Draga Daniel,
Iesirerea din virtual o vad printr-o asezare corecta in matca Scripturii si renuntarea la modelul Constantinian, helenistic, al relatiei Stat Biserica.
Cel care a influentat mult formarea acestei paradigme din urma este Eusebiu de Cezareea, un Subordonationist recunoscut. El a imprumutat cu succes modelul de la neoplatonici.
Cert este faptul ca pana si Parintii Capadocieni, vajnici luptatori impotriva ereziei lui Arius, au imprumutat modelul “simfoniei” Stat Biserica.
Grigore de Nazianz il numeste pe Constantius “cel mai divin dintre imperatori, deasupra oricarui repros, mostenitor al gloriei ceresti. In consecinta vrednic de adorare in persoana dar si imaginii lui care ar trebui sa fie raspandita in Imperiu, peste tot…

Rezolvarea?
Asumarea cu curaj de catre Biserica a rolului de profet si terapeut.

Ptr cei interesati de aceasta dezbatere m-as bucura sa interactionez in mod deosebit prin punerea la dispozitie a unor resurse bibliografice.

Cu drag ptr cei dragi
Daniel Barnut

de: Daniel Bud

Daniel Bud — Wed, 06 Aug 2008 13:42:38 +0000

Camix,

Prezenta ta este o mare contributie, care nu trebuie neglijata.

Tu stii cel mai bine cum poti continua …

Probabil ca poti continua discutia printr-un articol care sa avanseze discutia.

de: Daniel Bud

Daniel Bud — Wed, 06 Aug 2008 13:39:00 +0000

Daniel,

Pestera e pazita cu strasnicie, ca pe vremuri, ca nu cumva sa se intimple o minune.

Iertarea se poate realiza si individual, precum spui, adica imi fac un bine iertind, si eliberez un prizonier, pe mine insumi.

In ce priveste persoana iartata, iertarea inculpa, nu disculpa.

Cum vezi tu iesirea din spatiul virtual?

de: Camix

Camix — Thu, 17 Jul 2008 19:39:17 +0000

Daniel,
nu ştiu în ce fel şi măsură aş avea eu contribuţie.

de: Daniel Barnut

Daniel Barnut — Tue, 15 Jul 2008 19:42:41 +0000

Draga Daniel,
Am sa incep prin ceea ce D. Bonhoeffer zicea intr-o vreme cand in Germania, paradigma bizantina a relatiei Stat-Biserica functiona cu motoarele turate la maxim
“Only he who shouts for the Jews can sing Gregorian chant”

Da, este nevoie disperata de o reconciliere si as zice ca indiferent de atitudinea celorlalti, eu trebuie sa fac ordine in dreptul meu ca in vremea lui Neemia. Sa nu mai incercam sa cautionam falimentul personal prin tot felul de -isme (comunism, capitalism, postmodernism,….) circumstante “atenuante” ieftine.
M-as bucura mult sa iesim din spatiul virtual in cel real al unei dezbateri publice. Este oare prea mult? Prea putin??

de: Daniel Barnut

Daniel Barnut — Tue, 15 Jul 2008 14:28:27 +0000

Draga DanutM,
Sunt de acord ca pacatele trebuie asumate atat individual cat si colectiv. Teama mea este ca spiritul gregar se poate constitui intr-o pestera in care ma pot ascunde continuand sa-mi traiesc nestingherit religiozitatea despartita de Hristos.
Cu privire la dimensiunea profetica a Bisericii, a inceput sa-mi fie dor de fr Liviu Olah, chiar daca nu l-am prea stiut decat dintr-o scrisoare si din ce mi-au zis altii despre domnia-sa.
Daniel Barnut

de: Daniel Bud

Daniel Bud — Tue, 15 Jul 2008 00:23:09 +0000

Daniel,

Multumesc mult pentru remarcile facute pe marginea articolului.

Precum spui, asumarea individuala a trecutului e necesara, si cred ca sunt multiple formule prin care poate fi avansata. Ea poate fi realizata si in contextul unui spatiu creat de prezenta unui forum. El poate facilita contactul dintre doua persoane care vor sa realizeze reconcilierea.

Rolul profetic al bisericii nu are trebui sa ramina permanent legat de o decizie atit de indepartata, si nici chiar de deciziile politice recente, prin care dosarele clericilor au fost tratate preferential.

Fiecare generatie are chemarea profetica la dispozitie. Rolul profetic poate fi asumat atit individual cit si colectiv, cred eu.

Adevarul poate elibera biserica si individul.

Ma intreb insa daca conducerea eclesiala isi gaseste scuza in postmodernism.

Demersul inceput este doar una dintre propunerile postate pe acest site, insa sunt incintat ca il gasesti riscant si totodata viabil.

Ca sa aibe finalitate, adica sa se realizeze reconcilierea, va fi nevoie de vointa din partea conducerii eclesiale, nu-i asa?
Cu acelasi respect, Daniel

de: DanutM

DanutM — Mon, 14 Jul 2008 21:50:09 +0000

Draga Daniel,
Bune venit pe forumul nostru.
Cred ca pacatele individual trebuie asumate in mod personal, iar cele colective in mod colectiv.
E trist ca dimensiunea profetica a Bisericii, in ansamblul ei, este in suferinta. Si nici indivizi cu chemare profetica nu prea abunda. Poate ca e prea cistisitor in plan personal o asemenea asezare intre rege (domeniul politic) si preot (domeniul eclesial).
Bune venit, de asemenea, in ‘clubul naivilor’.
Banuiesc ca-ti va raspunde si daniel, asa incit ma opresc.
Iti doresc in vara racoroasa si invioratoare in planul spiritului.
DanutM

de: Daniel Barnut

Daniel Barnut — Mon, 14 Jul 2008 21:19:52 +0000

Am citit cu deosebit interes atat articolul cat si reactiile ulterioare. Felicitari.
As dori sa fac doar doua remarci.
-Ptr surmontarea handicapului crizei identitare specifice evanghelicilor romani, este nevoie de o asumare individuala nu colectiva a falimentului colaborarii cu fosta Securitate In dreptul roman exista un dicton atat de actual Tertium non datur ceva de genul Nu exista o a treia solutie
-O articulare biblica, contextualizata a rolului de profet si terapeut al Bisericii. Coloana vertebrala s-a rupt in vremea lui Constantin cel Mare prin nasterea hibridului Stat Biserica. Destul de trist ca s-a argumentat si teologic acel mariaj nefericit.

Cred in viabilitatea si finalitatea demersului inceput de dvoastra. M-as bucura sa fiu unul dintre naivii care isi asuma riscul de a avea convingeri in postmodernism.

Cu respect,
Daniel Barnut – Resita