Evanghelicii şi Uniunea Europeană

Evanghelicii şi Uniunea Europeană

Dănuţ Mănăstireanu – Domnule Dănuţ Jemna, te invit să reflectăm împreună asupra unei teme îndelung dezbătute în prezent în societatea românească. Mă refer la primirea României, la 1 ianuarie 2007 ca membru cu drepturi depline în Uniunea Europeană. Pentru unii evanghelici pasionaţi de escatologie, mai ales dacă este vorba de dispensaţionalişti, acest eveniment evocă imagini apocaliptice. Pe de altă parte, deşi construcţia europeană este la originea ei un proiect creştin, edificat de politicieni vizionari şi credincioşi lucizi precum Robert Schumann şi Konrad Adenauer, este evident că în acest moment clubul european este unul dominat de concepţia cvasi-religioasă a secularismului. Acest lucru este dovedit de opoziţia acerbă a responsabililor europeni faţă de menţionarea rădăcinilor creştine ale culturii europene în preambulul proiectului de Constituţie a Uniunii europene, cât şi de scandalul absolut ridicol ocazionat de respingerea candidaturii parlamentarului italian Rocco Buttiglione la un post de comisar în Comisia europeană, din pricina afirmării curajoase de către acesta a principiilor eticii creştine în chestiunea extrem de sensibilă politic a homosexualităţii. Aşa fiind, este evident că intrarea în Uniune nu este un bilet pentru paradis. Cu toate acestea, şi în ciuda preţului extrem de mare pe care va trebui să-l plătim şi despre care politicienii noştri nu îndrăznesc să sufle o vorbă, de teama de a nu-şi pierde scaunele, putem spune oare că „intrarea în Europa reprezintă o şansă pentru noi, evanghelicii din România?

Dănuţ Jemna – Dacă ar fi să mă declar cumva în raport cu fenomenul integrării europene, pot spune că sunt un eurosceptic. Nu am de gând să apelez la teoriile conspiraţioniste pentru a-mi valida poziţia şi nici nu mă declar împotriva valorilor europene.
Am două motive pentru această poziţie rezervată. În primul rând, consider că România nu este pregătită pentru noua experienţă în comunitatea europeană. Testul pe care nu l-am trecut nu este în domeniul economiei, şi nici al justiţiei, ci la capitolul mentalităţi şi valori. Un popor şi o cultură nu se dezvoltă decât într-un proces istoric coerent, cu un proiect coerent. La noi, cel puţin deocamdată, un astfel de proiect este practic inexistent. Comunismul şi-a făcut bine treaba, iar omul actual îi este încă tributar enorm de mult. Nu am făcut aproape nimic ca să scăpăm de această plagă. Nu am creat nici instituţiile necesare şi nici nu am promovat valorile necesare. Câtă vreme aspiram să intrăm în UE, aveam un ţel şi puteam folosi anumite mecanisme pentru a lucra la acele date ale vieţii sociale care să ne permită formarea unei conştiinţe civice europene. O dată ce am trecut pragul, datele se schimbă. Concurenţa va crea prea multe victime, iar cei care vor rezista nu vor realiza neapărat ceea ce trebuie. În al doilea rând, Europa actuală nu mai este cea din perioada ei de glorie. Este o Europă în criză, care nu ezită să abdice de la anumite valori care odinioară erau sfinte. Deci nu ne aşteaptă vremuri prea bune, dincolo de costul economic şi social al integrării.
Să fie oare integrarea în UE o şansă pentru evanghelici? Nu m-am gândit la aşa ceva. Sper să nu continue valul emigrărilor celor din mediul evanghelic, ci mai degrabă doresc să asistăm la o întoarcere a acestora în ţară. Sper, de asemenea, să avem ocazia de a ne pune în practică crezul şi valorile pentru a deveni astfel mai vizibili în societatea românească. Nu în ultimul rând, fiind expuşi Europei, sper să ni se ofere şansa să ieşim din izolare, să dialogăm cu celelalte tradiţii creştine şi chiar să lucrăm împreună la proiecte pentru folosul comun.
(Acest fragment face parte dintr-o colecţie de interviuri cu douăsprezece personalităţi evanghelice din România, aflată în pregătire la Editura Adoramus.)