Danut Manastireanu
Gazeta Evenimentul zilei publica in 20 februarie a.c. editorialul Ioanei Lupea intitulat „Biserica face democratia” (postat la adresa http://www.expres.ro/articleprint.php?artid=292956). Trebuie sa spunem dintru inceput ca avem de-a face cu un articol care vadeste foarte multa agresivitate si intoleranta. Probabil ca cea mai potrivita atitudine in fata unui text de o calitate atat de precara ar fi ignorarea lui. Aceasta productie jurnalistica este insa simptomatica pentru analfabetismul cronic al presei romanesti in materie religioasa si de aceea, dupa o serie de ezitari, am decis sa incercam a ne apleca asupra lui, nu pentru ca ar merita neaparat atentie, ci pentru ca ne ofera un pretext potrivit pentru a aduce in discutie chestiuni mult mai importante decat cele care par sa tulbure somnul doamnei Lupea.
Prin cele de mai sus nu dorim nicidecum sa afirmam ca articolul analizat aici este totalmente lipsit de calitati. A spune asta ar fi cu totul nedrept. Astfel, trebuie sa recunoastem ca autoarea articolului are dreptate atunci cand acuza Parlamentul de obedienta electorala fata de (unele dintre) institutiile religioase. intr-adevar, modul absolut neserios in care a trecut prin Parlament Legea cultelor, fara dezbateri temeinice, asa cum s-ar fi cuvenit unui text de o asemenea importanta, este indicativ pentru criza profunda prin care trece in prezent clasa politica romaneasca.
Pana acum cei mai multi dintre comentatorii acestei legi s-au limitat la chestiuni relativ superficiale, de procedura, si s-au ferit sa abordeze filosofia generala care a stat la baza legii. in acest sens, analizele facute de presa straina ni s-au parut in general mult mai serioase si la obiect. in mod surprinzator, nimeni nu pare sa fi sesizat faptul ca nici initiatorul legii, Ministerul culturii si al cultelor, si nici semnatarul ei, Presedintele, n-au fost capabili sa anticipeze in mod corect reactia prompta a lumii democratice la acest text indoielnic si, ca urmare, chiar daca n-o vor recunoaste niciodata in mod public, au fost luati prin surprindere si sunt profund jenati de amplitudinea reactiilor negative ale lumii occidentale cu privire la acest subiect.
Doamna Lupea are de asemenea dreptate atunci cand afirma ca statul roman, spre deosebire de cel francez sau de cel irlandez de exemplu, este prea putin interesat de promovarea unor masuri pozitive de sustinere a familiei si de stimulare a natalitatii, ca si de implicatiile catastrofale pe care cresterea negativa a populatiei le va avea asupra viitorului natiei. Desigur, nu este deloc surprinzator ca un guvern care pare preocupat mai degraba de cresterea profiturilor propriei sale clientele politice are prea putin timp pentru chestiuni atat de „neimportante” cum ar fi sprijinirea familiei si a natalitatii. Din nefericire insa, aceasta abordare de genul „dupa noi potopul” se face pe spatele si in detrimentul generatiilor viitoare. Dezamagitor este faptul ca, din pacate, nici ziaristii, tagma doamnei Lupea, si nici teologii, intre care se inscrie autorul acestor randuri, nu par a se apleca cu mai mare atentie asupra acestor probleme, pe care doar le-am enuntat aici si asupra carora vom reveni la vremea cuvenita.
Textul articolului analizat aici pune in contrast dintru inceput atitudinea „pro-life” (presupus retrograda) a americanilor si „laicitatea (presupus „luminata”) a europenilor”. Autoarea nu face nici un secret din simpatia ei pentru laicitate. Ne intrebam insa in ce masura intelege domnia sa conceptul in toata complexitatea lui. Lasand deoparte lipsa de profesionalism jurnalistic a abordarilor umorale care domina articolul cu pricina, este evident, chiar si pentru un cititor neatent, ca doamna Lupea nu are nici un fel de apreciere pentru cei care cred in sanctitatea vietii. Evident, este dreptul sau sa adopte orice pozitie doreste in aceasta chestiune ca si in oricare alta. Speram totusi ca pozitia sa nu este una „pro-death”, desi, dupa cele citite aici, nu ne-am mira sa o vedem militand pentru o asemenea conceptie, daca i se va parea cumva ca se potriveste cu ideea domniei sale despre laicitate.
Doamna Lupea vorbeste cu nonsalanta despre un „consens neobisnuit si periculos” care s-ar fi realizat in devalmasie intre extrema dreapta, ortodocsi, catolici si neo-protestanti pentru a promova un referendum care urmareste introducerea in Constitutia Romaniei a unei definitii a casatoriei bazata pe valorile crestine (descrise de autoarea noastra ca fiind simple „interdictii absurde”). Daca este gata sa incerce un exercitiu de obiectivitate, doamna yiarist va fi obligata sa recunoasca faptul ca aceste valori stau inca la temelia consensului social romanesc, chiar daca consistenta lui a fost subrezita in mod substantial de barbaria comunista prin care am trecut timp de aproape o jumatate de veac.
Desigur, preferintele sexuale ale doamnei ziarist nu ne privesc in niciun fel. Este dreptul ei sa opteze pentru homosexualitate, daca asta isi doreste. O asiguram, in ceea ce ne priveste, ca nu va avea parte niciodata din partea noastra de un tratament homofobic. Cand insa o persoana cu o asemenea platforma publica isi permite sa ia in batjocura un document semnat de un numar de persoane de aproape 3% din populatia tarii, atunci avem cu adevarat o problema; una legata de intelegerea democratiei.
De asemenea, nu ne privesc opiniile doamnei Lupea referitoare la avort si la manipularea genetica. Ne intrebam insa cit de extinse sunt lecturile sale in aceste chestiuni atat de complexe sub raport stiintific si etic pentru a-si putea permite, in mod legitim, sa transeze discutia in acest fel. Din modul absolut superficial in care autoarea trateaza aceste probleme putem conchide ca nivelul sau de competenta in acest domeniu este absolut minimal. Pe de alta parte insa, date fiind obiceiurile curente ale presei romanesti de tranzitie, nu ne mai miram sa observam ca, cu cit sunt mai reduse competentele ziaristilor, cu atat mai ferme par sa fie convingerile lor si cu atat mai transante devin sentintele rostite de ei (sau de ele) ex cathedra.
Acestea sunt motivele care ne-au indemnat sa raspundem acestui text: o reactie poate tardiva, dar in opinia noastra absolut necesara, data fiind cvasiabsenta vreunei puneri la punct corespunzatoare a unui text cum este cel pe care il discutam aici.
Ziarista de la Evenimentul zilei comite o eroare (probabil intentionata) identificand noua dreapta ca fiind initiatoarea respectivei incercari de modificare a Constitutiei. Prin aceasta dubioasa manevra retorica ea incearca discreditarea unui rar exemplu de mobilizare civica in Romania postcomunista. Acest lucru insa conteaza prea putin pentru convingerile „democratice” ale doamnei Lupea, atata vreme cat opiniile celor care si-au depus semnaturile pe respectiva initiativa nu se potrivesc cu ideile sale si, ca atare, sunt vrednice de dispret. O asemenea infierare cu manie revolutionara a „dusmanului de clasa” ar fi facut-o geloasa pana si pe vajnica noastra tagma gazetareasca din perioada nu demult apusa. in aceste vremuri liberale insa ea suna mai degraba desuet, daca nu ar fi de-a dreptul ingrijoratoare.
Ziarista noastra cu pretentii europene pare a considera, de asemenea, ca euroscepticismul este un pacat de moarte. Ne indoim ca doamna Lupea nu va fi auzit despre respingerea Constitutiei europene de catre francezi si olandezi sau de cresterea progresiva pe continent a scepticismului fata de modul in care este condusa in prezent constructia europeana. Domnia sa insa pare mai degraba gata sa ofere un credit nelimitat tuturor opiniilor formulate la Bruxelles. O asemenea lipsa de discernamant ni se pare mult mai periculoasa pentru securitatea si demnitatea nationala decat scepticismul calificat al majoritatii europenilor si, de ce nu, al unora dintre noi, cetatenii, mai mult sau mai putin democrati, ai Romaniei.
Ioana Lupea nu face nici un fel de efort pentru a-si ascunde dispretul fata de „cultele neoprotestante”, vinovate, in opinia sa, de toate relele Americii. Caci, este evident, nu-i asa, tot raul de acolo vine; iar lumina continua sa vina de la rasarit… mai nou via Bruxelles. Lipsa competentelor doamnei ziariste in materie religioasa este vadita inca odata de afirmatia potrivit careia cultele neoprotestante ar sustine ca „despartirea statului de biserica este anacronica”. Daca si-ar fi facut cu mai multa aplicatie temele de istoria bisericii, domnia sa ar fi aflat ca incepand cu secolul al saisprezecelea, adeptii reformei radicale – anabaptistii, iar putin mai tarziu baptistii, ca si ceilalti neoprotestanti dupa ei, au fost si continua sa fie printre cei mai ferventi promotori ai separarii stricte intre biserica si stat, asumandu-si adeseori riscuri apreciabile pentru afirmarea acestor convingeri.
Autoarea articolului se face ca uita, daca nu cumva a lipsit de la acea ora de istorie, ca evanghelicii au fost persecutati in cele mai felurite moduri in perioada in care miscarea legionara a fost la putere in Romania, iar aceasta atitudine nu s-a schimbat nicidecum in actuala perioada de resurgenta a extremismului nationalist de sorginte religioasa. Asa fiind, chiar crede domnia sa ca neoprotestantii sunt atat de naivi incat sa se dea pe mana celor care ar prefera sa-i vada mai degraba morti sau ca neolegionarii ar fi gata sa „se faca frate cu dracu’ ca sa treaca puntea”? Desigur, asa ceva n-ar fi absolut imposibil, dar, trebuie sa recunoasteti, este cu totul improbabil. Acceptand asemenea virtuale imposibilitati, doamna Lupea cedeaza facil ispitei scenariilor oculte care domina spiritele minore ale vremurilor tulburi pe care ne-a fost dat sa le traim.
In ce ne priveste, credem cu fermitate ca libertatea presei este o premisa fundamentala a libertatii in perioada de tranzitie prin care trecem in acest moment. Libertatea presupune insa responsabilitate si competenta. Altfel, ea risca sa se transforme intr-un exercitiu arbitrar, care va duce la restrangerea libertatii si, in cele din urma, la o noua forma de dictatura. Deoarece istoria ne-a dovedit in atatea randuri ca democratia nu este niciodata un proces ireversibil, ne-am ingaduit sa tragem acest semnal de alarma. Va fi el oare luat in seama, sau vom fi din nou un vox clamantis in deserto
Filed under: Teologie publică |
Agora Christi 
[…] Adonis Vidu @ 6:25 pm Danut Manastireanu va propune spre reflectie textul intitulat ‘Presa impotriva democratiei‘, pe Agora Christi. Nu ca as vrea sa va deturnez atentia de la discutia utila despre […]
N-am suspectat niciodata ziaristii romani de o abordare competenta si aprehensiva in dezbaterea problematicilor legate de fenomenul religios, crestin, fie el intern sau international. D-na Lupea se inscrie perfect in tiparul romanesc al priceputului la toate. Asa cum tot romanul se pricepe la fotbal si politica, si d-na Lupea, ca editorialist, se pricepe la orice. Nu vreau sa spun ca problematica religioasa nu s-ar cuveni abordata in presa larga de la noi, insa cei care o fac ar trebui sa dovedeasca intelegerea lucrurilor. Dl. Manastireanu are dreptate: d-na Lupea amesteca lucrurile intr-un asemenea hal incat ai putea crede ca dreapta nationalist ortodoxa de la noi ar fi totuna cu miscarile religioase neoprotestante.
Pe de alta parte, opinia mea este ca intr-o tara declarat crestina ca a noastra, incercarea de a determina prin mijloace legislative (deci politice) sustinerea unor pozitii etice crestine denota falimentul bisericii. Cum am putea explica faptul ca intr-o tara majoritar crestina, morala crestina este minoritara. Cum am putea explica deciziile oamenilor politici de la noi, si ei declarati crestini ortodocsi in marea lor majoritate, de a dezincrimina homosexualitatea, de a propune legalizarea prostitutiei, de a cocheta cu ideea acceptarii casatoriei dintre persoane de acelasi sex s.a.m.d.
As vrea sa vad cum bisericile, de toate confesiunile, isi cheama la ordine enoriasii implicati in viata politica in parlament, in guvern, la presedintie, in justitie, in forurile europene si care au pozitii contrare moralei crestine. Pana atunci raman la convingerea ca asistam la un esec moral al bisericilor.
Sunt absolut de acord ca avem de-a face cu un faliment al bisericii. Si atunci ce sa ne mai asteptam de cei care nu pretind sa fie crestini?
O scrisoare fara raspuns
Stimată D-ră, D-nă Ioana Lupea,
Numele meu este Dorin Simu, sunt abonat la publicaţia Evenimentul Zilei şi vă scriu acest mesaj atât din respect pentru munca pe care o faceţi cât şi din dorinţa de a înţelege mai bine poziţia dumneavoastră asupra unei probleme expuse nu de mult.
În numărul de marţi, 20 feb. 2007, în editorialul intitulat „ Biserica face Constituţia”, aţi exprimat câteva îngrijorări şi aţi enunţat câteva aprecieri faţă de iniţiativa dreptei româneşti şi a Cultelor Creştine de clarificare constituţională a instituţiei căsătoriei în ansamblu şi a chestiunii specifice pe care minorităţile sexuale o reclamă şi anume dreptul la încheierea unei căsătorii legale şi a unui cadru legislativ inspirat după unele modele europene.
Îngăduiţi-mi, ca unul care citesc cu regularitate publicaţia şi apreciez profesionalismul dumneavoastră şi al colegilor dumneavoastră, să vă adresez rugămintea de a-mi desluşi printr-un răspuns din partea dumnevoastră (un simplu mail va fi de ajuns) dacă am ceea ce am resimţit eu din cele scrise de dumneavoastră reprezintă şi mesajul pe care aţi dorit să-l transmiteţi.
În introducerea editorialului apreciaţi ca „neobişnuit şi periculos” consensul dintre Noua Dreaptă şi Cultele Creştine. E evident că renaşterea Mişcării Legionare stârneşte îngrijorarea oricărui român care a cunoscut şi simţit direct sau indirect regimul Legionar în perioada lui de subminare a democraţiei acelor ani. Este o perioadă de care Noua Dreaptă oricât ar încerca nu se poate dezlipi fără a-şi redefini identitatea.
Ceea ce încerc să înţeleg este cum e posibil să existe un „consens” între Cultele Creştine şi Noua Dreaptă la a cărei iniţiativă cultele s-ar fi aliniat, când este bine ştiut că în anii de glorie ai legionarismului orice alt cult în afara Bisericii Ortodoxe a avut de suferit grave şi îndelungate persecuţii sub teroarea cămăşilor verzi . Voi aminti doar Decretele antonesciene prin care toate lăcaşurile de cult protestante şi neoprotestante au fost închise şi sigilate timp de cîţiva ani, iar nenumăraţi creştini au suferit teroarea Legiunii cu binecuvântarea multor ierarhi şi preoţi. De aceea mă întreb ce legătură sau consens poate exista între Noua Dreapă şi cultele minoritare ? De fapt ce înseamnă acum în România să fii minoritar şi cui se aplică varianta autohtonă de political correctness ?
În al doilea rînd vă rog respectuos să-mi desluşiţi semnificaţia pe care o asociaţi exemplului cu „taberele lui Iisus” organizate pentru „ îndoctrinarea religioasă a copiilor americani ”. Trebuie să înţelegem cumva că ele reprezintă contraimaginea creştină americană a taberelor de antrenament a extremiştilor islamici ? Ştiu că aceasta este interpretarea pe care publicaţiile anti-Bush şi anti-conservatoare din America o dau oricăror manifestări publice sau private ale cultelor neoprotestante din ţara lor. Dar mă întreb, revenind acum în spaţiul românesc, de ce mişcării Oastea Domnului, iniţiată de părintele Iosif Trifa, i-au fost asociate aceleaşi injuste caracterizări când se ştie bine ce mult au avut de suferit „ostaşii” tocmai din partea Vechii Drepte, suferinţe cărora le-au răspuns adesea prin martiraj, iar martirajul lor n-a primit niciodată vreun ecou al justiţiei democratice.
Cu respect vă rog să acordaţi atenţie frământărilor exprimate mai sus şi vă rog să primiţi mulţumirile mele.
Dorin Simu
Stimate domnule Simu,
Nu ma mir ca mesajul dvs. n-a primit nici un rasapuns. Mai este cale lunga pina cind presa romaneasca ca invata democratia.
In ce-o priveste pe doamna Lupea, atitudinea ei dispretuitroare fara de valorile crestine ii intuneca probabil dreapta judecata si o impiedica sa vada nedreptatea pe care o face celor atit de nedreptatiti deja.
Dumnezeu sa aiba mila de tara noastra in aceste zile pascale si sa-i dea reinvierea reala a credintei, de care are atita nevoie.
Danut
Intr-adevar exista o lipsa de informare a tot ce inseamna religie, la ziaristii nostri, inclusiv despre ortodoxie. Cand e vorba de cultele protestante si neoprotestante ignoranta este chiar daunatoare. Manualele de religie din scoli sunt sub un nivel acceptabil. Nu se vorbeste despre religie ca atare ci despre unele practici si acelea discutabile exoistente in biserica ortodoxa. Becunoscand, automat nu se intelege si de aici acea intoleranta. Nu este o scuza ! Un intelectual tyrebuie sa fie tolerant tocmai pentru ca nu cunoaste, dar asta necesita o discutie aparte si sunt altii mai competenti decat mine sa o faca !
Multumesc. Este o opinie de bun simt. Din pacate ignoranta domneste si intre protestanti, fata de ortodocsi si catolici, dar chiar si fata de alte confesiuni protestante decit cea proprie.
Educatia religioasa din scoala ar trebui sa faca ceva pentru a rezolva aceasta situatie, dar, in loc de a informa pentru a incuraja macar toleranta, daca nu acceptarea sau aprecierea, asteptari mult mai legitime din perspectiva crestina, in cel mai bun caz ele fac catehizare, atunci cind nu pacatuiesc prin indoctrinare.
Cine stie, poate ca tot Uniunea Europeana va trebui sa faca ordine in Romania si in acest domeniu, in ciuda ignorantei patentate a acestei constructii politice cu privire la chestiunile religioase, altele decit cele care tin de ‘religia’ oficiala a acesteia, numita generic secularism sau laicitate.
In orasele unde sunt multe confesiuni, cum este Sibiul, Timisoara, Clujul etc, toleranta exista ! Am vazut inmormantarea unei persoane din Sibiu, care initial a fost ortodoxa, botezata chiar de un preot ordodox si mai taryiu a devenit baptista. A murit tanara. La inmormantare a tinut cate o predica si pastroul baptist si preotul ortodox si asistenta a luat lucrurile ca atare. In asistenta mai era si romano-catolici si luterani ! Se poate daca exista dorinta de a fi bun. Subliniez „DORINTA DE A FI BUN”.
Absolut de acord. Din pacate, in zonele in care nu exista suficienta diversitatea religioasa, cum este de exemplu Moldova, lucrurile stau cu totul altfel. Si vina n-o poarta doar slujitorii cultului majoritar, chiar daca ei au cea mai mare raspundere in acest sens. Intoleranta este la fel de mare din partea minoritarilor.