N. T. Wright, Mesia

N. T. Wright – M E S I A

Dorin Axente

După o aşteptare îndelungată, a apărut la editura „Aqua Forte” din Cluj (http://www.aquaforte.com/det.php?id=64) prima traducere în limba română a unei cărţi scrise de N. T. Wright, „The Challenge of Jesus” („Mesia”, în limba română). N. T. Wright este fără îndoială unul dintre cei mai reprezentativi şi mai prolifici teologi englezi contemporani. A predat Noul Testament la universităţile Cambridge, McGill şi Oxford. Intens preocupat de metodele de cercetare istorice ale persoanei lui Isus, N. T. Wright ne propune în acestă carte o incursiune în lumea fascinantă şi plină de semnificaţie a iudaismului din primul secol pentru a răspunde la întrebări simple în aparenţă, dar care au generat atâtea controverse teologice de-a lungul timpului: Cine a fost Isus şi care au fost adevăratele Sale motivaţii? A fost Isus cu adevărat Mesia? Cât de importante sunt aşteptările escatologice evreieşti atunci când trebuie să înţelegem semnificaţia cuvintelor şi a acţiunilor lui Isus? De ce a fost nevoie ca Isus să moară?

Plecând de la mesajul esenţial al proclamării profetice a lui Isus, şi anume, cel al venirii Împărăţiei lui Dumnezeu, N. T. Wright îl situează pe Isus în contextul naraţiunii dominante şi al simbolurilor esenţiale ale iudaismului din primul secol. Întoarcerea din exil şi restaurarea, precum şi simbolurile marcante care ţineau de identitatea poporului evreu, cum ar fi: sabatul, legile dietetice, naţiunea şi ţara, Tora, familia, Templul, fac parte din orizontul de aşteptări politice, sociale, etice şi escatologice pe care Isus îl resemnifică teologic în jurul persoanei Sale, a morţii şi a învierii de care avea să aibă parte. Aceasta este, de fapt, provocarea mesianică a lui Isus nu doar pentru evreii din primul secol, ci şi pentru lumea postmodernă în care trăim azi. Este, la urma urmei, vorba despre provocarea de a-l urma pe Isus şi de a modela lumea prin puterea Duhului, de a fi pentru lumea de azi ceea ce Isus a fost pentru Israelul de atunci. Cu multă eleganţă şi cu argumente teologice solide, N. T. Wright reuşeste să ne aducă din nou la Scripturi pentru a le înţelege într-o nouă lumină, folosindu-ne de o epistemologie care are ca model esenţial de cunoaştere dragostea lui Dumnezeu.

Pentru cititorul român mai puţin familiar cu teologia lui N. T. Wright, acestă carte îi va ridica, cu siguranţă, multe întrebări ce vizează originalitatea gândirii şi a metodelor dezvoltate de N. T. Wright. Aş încerca să menţionez doar câteva idei mai incitante care vor stirni interesul şi reacţiile celor mai mulţi cititori:

N. T. Wright sugerează că anumite texte şi pilde pe care Isus le-a spus despre un împărat sau despre un stăpân care se întorc să vadă dacă supuşii sau slujitorii lor se achită bine de lucrările încredinţate (cum ar fi de exemplu: Matei 25.14-30 şi paralela din Luca 19.11-27) nu au avut sensul original pe care mulţi comentatori creştini l-au atribuit, adică, acela de profeţii despre a doua venire a lui Isus, locul slujitorilor fiind luat de Biserica aflată în aşteptarea revenirii Lui sau a unei anumite forme de judecată. Ele se referă mai degrabă la acea temă proeminentă a Vechiului Testament, la mult aşteptata întoarcere a lui YHWH în Sion pentru a fi întronat ca Împărat, la timpul vizitării Sale (p. 101-102). Evreii nu au înţeles, în primul rând, lucrurile privitoare la prima venire a lui Mesia astfel încât este puţin probabil ca Isus să le fi vorbit despre a doua Sa venire. Aceasta nu înseamnă că N. T. Wright nu crede în a doua venire a lui Isus dar consideră că această temă se poate dezvolta din alte pasaje biblice. În concepţia lui N. T. Wright, prin intermediul ultimei calatorii a lui Isus, YHWH a împlinit în cele din urmă ceea ce promisese, întorcându-se în Ierusalim pentru a judeca şi pentru a mântui. Înţelesul pildei este corelat cu avertismentul lui Maleahi: „Şi deodată va intra în Templul Său Domnul pe care-L căutaţi…Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui?”

A fost conştient Isus de faptul că este Dumnezeu întrupat? Aici, N. T. Wright reia vechile întrebările christologice ale lui Wrede şi Schweitzer, afirmând că Isus a ştiut că este Dumnezeu nu aşa cum cineva ştie ca îi e foame sau sete, că este înalt sau scund. Nu a fost o cunoaştere observaţională sau matematică, la fel cum ştim că doi plus doi fac patru. A fost mai degrabă un tip de cunoaştere specifică vocaţiei, similară cunoaşterii pe care o are un muzician despre cum trebuie să interpreteze o anumită piesă muzicală pe linia autorului ei. (p. 105) Bineînţeles că această cunoaştere a lui Isus, aşa după cum afirmă Wright, a fost deplină, la fel ca şi atunci când interpretul este compozitorul însuşi. Isus „a crezut că trebuie să înfăptuiască şi să fie pentru Israel şi pentru întreaga lume ceea ce, potrivit scripturilor, doar YWHW Însuşi putea să facă şi să fie.” (p. 105-106).

Se poate spune cu adevărat, aşa cum susţine N. T. Wright, că naraţiunea dominantă a Vechiului Testament este axată pe două evenimente fundamentale, exil şi restaurare? Există texte care să afirme clar că evreii din iudaismul celui de-al doilea Templu credeau că sunt, spiritual vorbind, în exil? Atât în această carte cât şi în multe alte articole şi cărţi, N. T. Wright aduce justificări solide împotriva criticilor săi (în special Maurice Casey), afirmând că Isus şi-a înţeles mesajul şi misiunea Sa ca semnificând sfârşitul unui unui Exod spiritual şi începutul unui veac nou. Mai precis, lucrarea, moartea şi învierea lui Isus reprezintă zorii unei noi creaţii. În acest context, este interesantă situarea celor doi ucenici care se îndreptau spre Emaus („Atunci li s-au deschis ochii şi l-au cunoscut…”) în contextul textului grecesc al Septuagintei din Geneza 3:7 (p. 141) şi identificarea lor cu Cleopa şi Maria (cf. Ioan 19:25).

Acestea şi multe alte interpretări ale unor binecunoscute pasaje biblice îl singularizează pe N. T. Wright în cadrul celui de-al treilea „quest for the historical Jesus”, un curent de idei care încearcă să elucideze în special semnificaţia (mesianică) a acţiunilor lui Isus. „Mesia” este o carte care ne provoacă la multă luciditate vis-a-vis de tradiţiile de interpretare cărora le aparţinem, dezvăluindu-ne noi posibilităţi de a aduce lumii tiparul Evangheliei, bucuria şi exuberanţa lui Dumnezeu, iertarea Sa vindecătoare precum şi opoziţia Sa faţă de aroganţa unei lumi care persistă în păcat.

Publicitate