Via positiva – un posibil scenariu in problema deconspirarii?

Radu Gheorghita

Stimati cititori ai Agorei Christi,

Pentru ca sade bine ca toate lucrurile sa fie aduse la o concluzie, dupa citeva zile de reflectie am decis sa-mi adun laolalta gindurile in urma primului exercitiu mai serios de blogo-dialog la care am participat. Multumesc tuturor care ati intereactionat cu ideile expuse in articol, atit pentru raspunsurile critice cit si pentru cele de apreciere.

Doresc sa afirm din nou ca stau linga ideile prezentate acolo, nu ca unul care incerc sa-mi apar familia (apropiata sau departata) – desi nu neg prezenta in ecuatie a acestui considerent – ci in primul rind ca cel care tine cu mult drag la familia mai larga de credinciosi, o familie mult mai heterogena, mai fragila, si mai fragmentata decit familia in baza legaturilor de singe. Ca atare, atentia, grija si dragostea cuvenite in tratarea problemelor din mijlocul acestei familii nu sunt optionale; se impun de la sine mai ales atunci cind realizam ca avem de-a face cu madulare in trupul viu al lui Christos.

Inainte insa de a trece la continutul acestei ultime contributii, simt nevoia de a reveni cu o recapitulativa runda de dezmintiri:

1. Prin sustinerea nevoii unui proiect hermeneutic serios in privinta analizei fenomenului colaborationist nu am avut intentia de a ascunde, de a acoperi, de a trage de timp, sau de a chema la inactivitate biserica in problema deconspirarilor.

2.Prin exploatarea asemanarilor dintre UTC si colaborare nu am avut intentia de a banaliza, de a absurdiza, sau de a deturna discutia si cu atit mai putin fenomenul colaborationist.

3. Prin faptul ca am iesit in spatiul public prin platforma Agora Christi nu am incercat sa dau glas ideilor altora, nici sa scriu la indemnul, sfatul sau presiunea cuiva.

Ideea principala la care tin foarte mult si pentru care de fapt a fost scrisa apologia mea a fost si ramine aceasta: daca dorim, ca familie de credinciosi, sa facem progres in problema rezolvarii fenomenului colaborationist, trebuie sa o facem cu intelepciune, cu dragoste, si nu in ultimul rind, cu profesionalism. Pe linga acestea continui sa cred in importanta asumarii unui grad de vinovatie comunitar, pe care o consider nu doar legitima dar si esentiala in acest caz. Danut Jemna a surprins chiar mai precis si mai nuantat decit mine acest lucru in articolul sau despre abordarea comunitara a problemei. Acestea ar fi elementele de baza intr-o hermeneutica a procesului. Concluzia pe care am oferit-o atit in urma argumentului cit si in urma evaluarii procesului colaboratorilor desfasurat aleatoriu intre noi pina acum este ca procesul nu se poate derula oricum si nu poate fi intreprins de oricine. Bineinteles, concluzia se opreste astfel doar la “via negativa”. Cum ar arata totusi “via positiva” in aceasta problema?

Ca raspuns la intrebarile si solicitarea lui Marius Cruceru am creionat o alternativa pe care o propun spre analiza si discutie in epilogul acestui interesant dar solicitant dialog in care ne-am aflat in ultima saptamina.

In loc de epilog: Ce as face eu daca as fi pastor Baptist?

La nivelul bisericii locale:

Pregatirea terenului: Pastorul se pregateste pe sine, conducerea bisericii si biserica pentru perioada dificila in care urmeaza sa se trateze problemele colaborarii si a deconspirarii. Cuvintul, postul si rugaciunea trebuie sa primeze in aceasta perioada. O serie de predici/studii despre momente similare din istoria bisericii ar fi de mare folos. In aceeasi perioada as aduce in discutie si problema asumarii unui grad de vinovatie comunitar, un aspect pe care continui sa-l consider important si decisiv in vindecarea bisericilor..

Pregatirea echipei: Biserica propune si decide asupra constituirii unei comisii de investigatie la nivel local. Comisia ar fi compusa din 3, 5 sau 7 frati propusi (in functie de dimensiunea bisericii), din care pastorul nu face parte (i.e., nu are drept de vot) dar colaboreaza si participa ca invitat la intilnirile comisiei.

“Oprire” (Selah). Aici vad deficienta majora a tuturor initiativelor de pina acum; toate incercarile pe care le cunosc sunt eminamente personale, unilaterale, fara un minim de protectie pe care o “multime a sfetnicilor” ar putea-o da. Daca am invatat un lucru important in USA acesta este valoarea comisiilor independente de investigatii. La orice nivel ar aparea o problema, comisia independenta este automat unul dintre primii pasi intreprinsi in analiza fenomenului in vederea intelegerii corecte si critice a faptelor si pentru formularea concluziilor si solutiilor.

Calitatea spirituala si experientiala a celor propusi si alesi in aceasta comisie trebuie sa fie impecabila. Aici, banuiesc, pozitiile se vor deosebi foarte mult, nu doar pentru ca standardul de “impecabil” variaza de la unii la altii dar si datorita relatiilor (rudenie, prietenie, antipatie) deja existente intr-o biserica. De exemplu, ar fi interesant de discutat aportul la aceasta comisie pe care l-ar putea aduce sau ar trebui sa-l aduca un post-decembrist’89. Datorita aprecierii pe care o am pentru cei tineri, cred ca un loc in comisie poate/trebuie fi pus deoparte pentru ei. Nu sunt la fel de convins ca ar fi de folos sau legitim ca acestia sa fie majoritari. Cei ce au trecut pe acolo biruitori sunt singurii fata de care nu as avea vreo obiectie.
Investigatia propriu-zisa. Aici as include cel putin urmatoarele subetape: Prima ar fi cea de marturisi de buna voie in fata comisiei ‘ei vin la comisie’. Cea de-a doua ar fi: perioada de confruntare: ‘comisia merge la ei’. Acesti ‘ei’ sunt cei care nu au venit de buna voie, dar din investigatiile preliminare ar reiesi ca sunt de interes pentru comisie. In niciuna din faze nu este nevoie de exercitare de presiuni in vederea obtinerii unei marturisiri. In ultima instanta, singurul indreptatit sa convinga lumea de pacat este Duhul Sfant.

Sustin ca pentru perioada de investigatie “totul ramine absolut secret”; membrii comisiei trebuie sa fie “sworn to secrecy”. Apelez din nou la procedurile americane: pe durata desfasurarii investigatiilor niciuna din parti nu are voie sa dezvaluie nume, fapte, continutul marturisirilor, sau sa comunice cu mass-media, sau sa comenteze concluziile prelimiare, etc.

In timpul si/sau in urma procesului de investigatie se stabileste cum, cui si fata de cine ar trebui sa aiba loc marturisirea si primirea iertarii.

Prezentarea concluziilor comisiei intr-un raport dat in fata bisericii in care prezentarea detaliilor ramine la latitudinea si decizia comisiei.

In final, o celebrare cu toata biserica a acordarii si primirii iertarii, dupa tiparul din Luca 15 de sarbatorire a oricarei restaurari.

II. La nivel de Comunitate/Uniune:

In cazul ideal, ar fi necesar ca sa existe si o comisie similara si la nivelul de Comunitate (eventual Uniune), mai ales pentru cazurile de diaconi, prezbiteri, pastori. Procesul s-ar derula, in mare, cam in aceleasi etape.

16 răspunsuri

  1. Draga Radu, mulţumesc pentru răspuns

    Eu am decis să mă îndepărtez un pic de problema deconspirării şi mă bucur că se termină această lună “rece”, luna februarie…

    Voi citi încă o dată în linişte ce ai scris.

  2. Draga Radu Gheorghita,

    vreau sa-ti multumesc ca inainte de a termina eu ceea ce aveam de scris despre articolul tau (am inceput sa scriu acum o saptamana dar din cauza muncii nu am reusit numai azi), continuarea sau finalul a si venit.
    Cu acesta continuare cred ca articolul este complet. Ai oferit toate cele necesare: ce atitudine ar trebui sa aiba Biserica (solutia Set-Iafet), calitatiile unui interpret autorizat, precum si modalitatea prin care cel care a gresit poate sa se impace cu Dumnezeu, cu el, cu Biserica si cu cei pe care i-a tradat.

    Claudiu Dobra

  3. Alte biserici isi pun serios problema deconspirarii, in timp ce BOR…

    Ca ortodox, zic ca trebuie sa luam exemplu de la baptisti.

  4. Deocamdata, din pacate, nici biserica baptista (ca institutie) nu isi pune serios problema deconspirarii. Speram totusi ca o va face in curind.

  5. „Via positiva” este la noi termen strict teologic, iertaţi intervenţia unui biet creştin român ortodox.
    Titus Filipas

  6. sa se fi oprit perpetuum-ul mobile al bunelor-intentii neintentionate si al tandreturilor taioase?

    sper sa mai scrie si Daniel Farcas un articol! 😉 nu uitati de Postul Mare!

  7. Toate informarile au fost facute fara comisii, fara investigari, fara acordul celor care au fost subiect al notelor de informare,….. de ce atita tevatura acum? De ce este asa de greu pentru un credincios sa isi marturiseasca pacatele, greselile cind aceasta este o porunca biblica, fara de care nu stiu unde vom petrece eternitatea…….(adica stiu si nu cred ca vrea vreunul din noi sa ajunga acolo).
    Nu cred ca vreo comisie va avea puterea sau autoritatea sa oblige pe cineva sa marturiseasca ceea ce nu vrea sa faca de buna voie. Si cine sa faca studii cu biserica, pastorul care poate este subiect de analiza in acea biserica, sau cum vom avea garantia ca in in comisiile respective sint numai oameni care sint curati? Si cine ar fi neutru intr-o comisie ca accea, daca este sau a fost membru al acelei biserici? Situatia este mult mai simpla, ne trebuie doar bunul simt omenesc, ca sa nu zic crestinesc de a fi sinceri cu noi insine, cu Dumnezeu care oricum stie si in fata Lui vom sta odata goi si descoperiti si vom da socoteala de faptele noastre si apoi a fi sinceri cu cei din jurul nostru.. Daca acestor persoane nu li s-a intimplat nimic in cei 18 ani de „libertate”, desi s-a stiut de marea majoritate a lor, ce li se poate intimpla acum? Poate doar pierderea unui renume care in realitate nici nu il mai au si poate ceva avantaje, dar merita pierduta vesnicia pentru aceasta? Nu ne trebuie decit pocainta, dar se pare ca exact asta lipseste.

  8. Draga Mia,

    Retinerea si indoiala ta fata de procesul propus este justificata. Ma intreb insa daca nu cumva vezi lucrurile prea simplist, prea nediferentiat. Tu intrebi, “de ce este asa de greu pentru un credincios sa isi marturiseasca pacatele?” Raspunsul mi se pare destul de evident, desi poate nu esti de acord cu el. Sunt convins ca majoritatea celor vizati de analiza naostra si-au marturisit deja pacatul – fata de Dumnezeu in primul rind, asa cum cere Scriptura.

    Dar, vei spune, cum ramine cu cainta si cererea de iertare fata de cei despre care au dat note de informare? Aici apar problemele de interpretare a actului de informare, nu-i asa? Nu degeaba am inclus hermeneutica actului de informare ca etapa separata in interpretarea fenomenului. Sa luam doar trei dintre cazurile cele mai reprezentative. Unii care au semnat actul de colaborare si au dat note de informare superficiale sau irelevante nu vor considera ca actul lor a fost un pacat şi impotriva unui anumit frate. Ca atare ei considera ca si-au rezolvat problema. Altii, chiar daca au dat informari mai substantiale, tot nu considera ca au gresit impotriva fratilor lor, daca in urma informarilor persoana “turnata” nu a avut de suferit direct. Nici acestia nu vor considera ca au o problema nerezolvata. Iar altii, posibil chiar mai multi decit credem sau stim noi, poate deja si-au rezolvat problemele in mod individual, mergind si marturisind direct persoanei in cauza. Acestia si-au rezolvat deja problema, nu-i asa? Datorita existentei unui spectru larg de variante, nu cred ca poti pretinde o solutie sablon pentru toti. Sau, poate ar fi mai corect sa spun, poti pretinde acest lucru, dar nu ar trebui sa fi surprinsa daca asteptarile tale pentru o “pocainta generala” vor ramine nesatisfacute. (Vezi deasemenea si analiza foarte pertinenta a lui Danut Jemna pe tema asta intr-unul din raspunsurile lui).

    Tocmai de aceea cred ca este nevoie de un proces mai atent de evaluare si cintarire a acestor fapte in prezenta unei comisii “neutre”, pe care o consider un cadru familial benefic in care aceste discutii pot avea loc. Unde altundeva decit in cadrul unei astfel de comisii s-ar putea discuta, gindi, explica, sau evalua si alte puncte de vedere?

    Cind am citit al doilea paragraf al raspunsului tau mi-am dat seama imediat ca nu m-am facut inteles. Una din problemele pe care le ridicam in propunerea mea era tocmai aceasta: comisia nu este constituita ca sa oblige pe cineva sa-si recunoasca vina sau sa marturiseasca; dimpotriva, comisia este acel forum care inlesneste procesul de carantina si de vindecare al celor care ar dori sa faca acest lucru dar inca nu au gasit modalitatea de-a o face. Cred ca suntem cu totii de acord ca doar Duhul lui Dumnezeu are dreptul, competenta si puterea sa aduca o persoana la adevarata recunoastere a vinovatiei. Comisia nu va putea si nu va reusi sa faca ceea ce doar Duhul lui Dumnezeu poate face. Ea va putea insa inlesni un cadru in care, in dragoste si in adevar, Duhul sa lucreze cu mai multa eficienta si persuasiune.

    Radu

  9. Stimate domnul Radu Gheorghiţă,

    Aş vrea să vă supun atenţiei (de care se pare că nu am beneficiat până acum din partea dvs) câteva observaţii din partea unui individ (io) a cărui singură legătură cu acest spaţiu de dialog este problematica colaborării.

    1. V-aş ruga, în 2 fraze, să-mi explicaţi totuşi de ce ţineţi atât de mult ca acest demers al dumneavostră să fie subscris înaripatului Hermes în defavoarea altor termeni par d.ex. cercetare, cercetare istorică, anchetă socială, recuperare a memoriei etc…
    …vă aduc această rugăminte din mai multe motive. Cum ar fi:
    a. în toate textele dvs menţionaţi acest termen, hermeneia
    b. într-un anumit loc al textului dvs, precizaţi că cercetarea trebuie să fie făcută pe texte (documente) veridice şi reale, bine documentate (aş vrea să vă întreb cu această ocazie dacă aţi citit raportul Tismăneanu şi dacă aveţi cunoştinţă de starea şi accesul la documentele de acest gen- voi menţiona aici doar faimoasele „grupe operative” / Serviciul de urmărire K şi interzicerea accesului cu camere foto [nu mai ştiu dacă acest lucru mai e valabil astăzi]). Nu credeţi că acest demers al trebui lăsat în primul rând istoricului şi legiuitorului?
    c. menţionaţi următoarea frază : „Dimensiunea spirituală nu trebuie să o înlocuiască pe cea profesională, dar nici să fie redusă la aceasta sau, mai periculos, să fie anulată de ea.”
    Este perfect normal ca dimensiunea spirituală să fie adusă în discuţie. Dar în nici un caz în legătură cu hermeneutica. Vă reamintesc, şi desigur că o ştiţi mult mai bine decât mine, faptul că hermeneutica este totuşi o ştiinţă, măcar în sensul slab al termenului. Mă întreb dacă aducerea în discuţie, ca PREMISĂ a voitului act interpretativ, a noţiunilor din spiritualitatea creştină nu aduc la rândul lor subiectivitatea în aprecieri
    d. Sunt sigur că nu aţi intenţionat, aşa cum spuneţi, resemnarea şi inactivitatea biserici la actul deconspirării. Totuşi, la nivel de stil dacă vreţi, eu personal resimt (deci nu am argumente pt acest lucru) recursul dvs la hermeneia ca pe o incercare, conştientă sau nu, de a pune sub semnul dubitabilului, al non-clarului, al vagului ideile, faptele şi oamenii care au turnat. Mai clar: ar fi nevoie, spuneţi dumneavoastră, de o atentă reconsiderare a motivelor şi modalităţilor carele au dus la turnători şi gealaţii de tipul ucigaşilor lui Ursu. Cred că pornind pe această pantă este foarte uşor să cădem în minimalizarea sau augmentarea anumitor fapte.

    2. A doua parte a textului dvs e ciudată prin dispunere, construcţie şi termeni…”comisie neutră?” „investigaţie?” „comisii mixte de oameni implicaţi în acele evenimente şi indivizi tineri, neutri?” „comisie ca un forum la carele les hommes vin şi mărturisesc”? Aceste idei mă duc cu gândul mai bine la un remake al romanului 1984 decât la un studiu ştiiţific. Cred că raportul Tismăneanu, la sfârşitul lui, dă cele mai pertinente şi utile soluţii

    3. Toate aceste lucruri vi le scriu nu pentru a vă demonstra ceva neapărat. Ca un individ carele posed câteva dileme de ordin moral referitor la această problemă, încerc să scap eu insumi de ceea ce consider ca fiind o prejudecată, şi anume, utilitatea acestor demersuri pentru viitor şi considerarea turnătoriei pe „grade” , pe o scală a gravităţii faptei în sine.

    Mes regards,
    SM

  10. De data aceasta ma situez, desi de pe alte pozitii, de partea lui mangaloy, in special la punctul 1 d.

    asta a fost si ramine impresia pe care am avut-o citind articolele din aceasta luna de pe agora: discutia de idei, hermeneutici, abstractiuni, paradigme, la o problma care in atitea cazuri s-a sfirsit prin vieti ruinate sau chiar prin crima.

    nu trebuie sa uitam vorba extraordinara a cuiva (nu imi mai amintesc cine a spus-o):
    „Esenta minciunii este abstractizarea”.

    P.S. chiar daca stiu ca sint suparator de repetitiv, totusi inca o data spun: solutia e atit de simpla (are dreptate Mia).

  11. De fapt vorba de care amintea Oti suna astfel: „Sursa miniciunii este abstractizarea”, si ii apartine lui Stanley Hauerwas.

    Daca nu asculta de prooroci, cum vor asculta de o comisie?

  12. Draga Sebastian, Otniel si Andrei

    Raspunsurile pentru voi sunt inca in faza de elaborare. Nu am uitat de ele, dar nu am avut timpul necesar sa le definitivez.

    Radu

  13. trăim vremurile din urmă şi cei ce au un pic de cunostiinţă în ceea ce spune Biblia ar trebui să-şi schimbe felul de a gândi, ne-am pierdut aproape şi respectul faţă de vârsta înainată a unor fraţi respectabili despre frica de Dumnezeu sau dragoste de fraţi nici nu se mai poate vorbi, Doamne ai milă de noi!
    Un umil rob a lui Hristos Ilie Belciu

  14. „De ce este asa de greu pentru un credincios sa isi marturiseasca pacatele?” a intrebat Mia.
    Am spus si la inmormantarea tatalui meu: una din calitatile lui extraordinare era aceea ca, de fata cu noi – copiii lui – PUTEA sa ii spuna mamei cu voce tare: „Martho, te rog sa ma ierti”. Am vazut la el prin aceasta, un fel de act de vitejie duhovniceasca! Pentru ca, intr-adevar, nu este deloc usor sa-ti ceri iertare , mai ales in fata celui caruia ii pretinzi supunere! (deh, firea pamanteasca are o mare putere de convingere…)
    Un frate imi spunea cu ani in urma, ca prefera sa se straduiasca din rasputeri sa nu greseasca, decat sa fie pus in situatia penibila de a-si cere iertare…
    Ceea ce m-a ajutat foarte mult in vederea convertirii mele la Cristos, a fost tocmai acest exemplu timid, dar mai mult decat NOBIL al cererii de iertare din partea tatalui meu.
    Nu cred ca exista pe pamant un act mai sublim si mai dumnezeiesc savarsit de catre un om, decat actul CERERII DE IERTARE! Cine poate sa isi ceara iertare in fata lui Dumnezeu, inseamna ca a pasit pe calea mantuirii. Cine poate sa isi ceara iertare in fata oamenilor, doar pentru ca asa a spus Cristos, inseamna ca a ajuns la o profunda maturitate in El…
    Nu e nevoie sa ne chinuim sa parem sfinti, pentru ca nici nu vom putea fi sfinti cu adevarat pe acest pamant! Ne place sa ni se spuna: „fratele cutare e un crestin exemplar, fara pacat, desavarsit”. Trebuie sa ne ferim de promovarea unei false imagini a sfantului de pe icoana, ci mai degraba sa aratam fara nici o eschivare, adevarata noastra fata, a gresitului, a nedesavarsitului, a slabului, care isi poate cere totusi iertare intr-un mod smerit! „Ma voi lauda mai degraba cu slabiciunile mele” – spunea ap. Pavel. Aceasta atitudine ii va ajuta foarte mult in vederea pocaintei, mai ales pe copiii de pocaiti. Daca ea este pusa in practica chiar de un pastor, aceasta ii va ajuta in vederea pocaintei pe multi din membrii acelei biserici…
    Sa ii invatam pe copiii nostri fizici sau spirituali ca ESTE O ONOARE ca cineva sa isi ceara iertare cand a gresit! Daca vom reusi sa facem aceasta exemplificand si practic, vom dovedi atunci, mai mult ca oricand, o deplina maturitate a smereniei in Cristos care salasluieste in noi. [ un Cristos care macar ca era Fiul…, n-a crezut (nici chiar El)…]

  15. Draga Otniel,

    Am terminat un raspuns la intrebarile si comentariile tale, dar prefer sa ti-l trimit pe privat. Doar daca iti vei da tu acceptul il voi propune si moderatorilor de pe blogul Agorei Christi. Nu am insa adresa ta e-mail unde as putea sa ti-l trimit. Daca te intereseaza, te rog sa mi-o trimiti pe adresa mea de e-mail: rgheorghita@mbts.edu.

    Radu

  16. Salutari, dle Radu Gheorghita, ma bucur ca v-am regasit chiar si numai pe canalul virtual al internetului.
    Semnat: un fost student de masterat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: