Via positiva – un posibil scenariu in problema deconspirarii?

Radu Gheorghita

Stimati cititori ai Agorei Christi,

Pentru ca sade bine ca toate lucrurile sa fie aduse la o concluzie, dupa citeva zile de reflectie am decis sa-mi adun laolalta gindurile in urma primului exercitiu mai serios de blogo-dialog la care am participat. Multumesc tuturor care ati intereactionat cu ideile expuse in articol, atit pentru raspunsurile critice cit si pentru cele de apreciere.

Doresc sa afirm din nou ca stau linga ideile prezentate acolo, nu ca unul care incerc sa-mi apar familia (apropiata sau departata) – desi nu neg prezenta in ecuatie a acestui considerent – ci in primul rind ca cel care tine cu mult drag la familia mai larga de credinciosi, o familie mult mai heterogena, mai fragila, si mai fragmentata decit familia in baza legaturilor de singe. Ca atare, atentia, grija si dragostea cuvenite in tratarea problemelor din mijlocul acestei familii nu sunt optionale; se impun de la sine mai ales atunci cind realizam ca avem de-a face cu madulare in trupul viu al lui Christos.

Inainte insa de a trece la continutul acestei ultime contributii, simt nevoia de a reveni cu o recapitulativa runda de dezmintiri:

1. Prin sustinerea nevoii unui proiect hermeneutic serios in privinta analizei fenomenului colaborationist nu am avut intentia de a ascunde, de a acoperi, de a trage de timp, sau de a chema la inactivitate biserica in problema deconspirarilor.

2.Prin exploatarea asemanarilor dintre UTC si colaborare nu am avut intentia de a banaliza, de a absurdiza, sau de a deturna discutia si cu atit mai putin fenomenul colaborationist.

3. Prin faptul ca am iesit in spatiul public prin platforma Agora Christi nu am incercat sa dau glas ideilor altora, nici sa scriu la indemnul, sfatul sau presiunea cuiva.

Ideea principala la care tin foarte mult si pentru care de fapt a fost scrisa apologia mea a fost si ramine aceasta: daca dorim, ca familie de credinciosi, sa facem progres in problema rezolvarii fenomenului colaborationist, trebuie sa o facem cu intelepciune, cu dragoste, si nu in ultimul rind, cu profesionalism. Pe linga acestea continui sa cred in importanta asumarii unui grad de vinovatie comunitar, pe care o consider nu doar legitima dar si esentiala in acest caz. Danut Jemna a surprins chiar mai precis si mai nuantat decit mine acest lucru in articolul sau despre abordarea comunitara a problemei. Acestea ar fi elementele de baza intr-o hermeneutica a procesului. Concluzia pe care am oferit-o atit in urma argumentului cit si in urma evaluarii procesului colaboratorilor desfasurat aleatoriu intre noi pina acum este ca procesul nu se poate derula oricum si nu poate fi intreprins de oricine. Bineinteles, concluzia se opreste astfel doar la “via negativa”. Cum ar arata totusi “via positiva” in aceasta problema?

Ca raspuns la intrebarile si solicitarea lui Marius Cruceru am creionat o alternativa pe care o propun spre analiza si discutie in epilogul acestui interesant dar solicitant dialog in care ne-am aflat in ultima saptamina.

In loc de epilog: Ce as face eu daca as fi pastor Baptist?

La nivelul bisericii locale:

Pregatirea terenului: Pastorul se pregateste pe sine, conducerea bisericii si biserica pentru perioada dificila in care urmeaza sa se trateze problemele colaborarii si a deconspirarii. Cuvintul, postul si rugaciunea trebuie sa primeze in aceasta perioada. O serie de predici/studii despre momente similare din istoria bisericii ar fi de mare folos. In aceeasi perioada as aduce in discutie si problema asumarii unui grad de vinovatie comunitar, un aspect pe care continui sa-l consider important si decisiv in vindecarea bisericilor..

Pregatirea echipei: Biserica propune si decide asupra constituirii unei comisii de investigatie la nivel local. Comisia ar fi compusa din 3, 5 sau 7 frati propusi (in functie de dimensiunea bisericii), din care pastorul nu face parte (i.e., nu are drept de vot) dar colaboreaza si participa ca invitat la intilnirile comisiei.

“Oprire” (Selah). Aici vad deficienta majora a tuturor initiativelor de pina acum; toate incercarile pe care le cunosc sunt eminamente personale, unilaterale, fara un minim de protectie pe care o “multime a sfetnicilor” ar putea-o da. Daca am invatat un lucru important in USA acesta este valoarea comisiilor independente de investigatii. La orice nivel ar aparea o problema, comisia independenta este automat unul dintre primii pasi intreprinsi in analiza fenomenului in vederea intelegerii corecte si critice a faptelor si pentru formularea concluziilor si solutiilor.

Calitatea spirituala si experientiala a celor propusi si alesi in aceasta comisie trebuie sa fie impecabila. Aici, banuiesc, pozitiile se vor deosebi foarte mult, nu doar pentru ca standardul de “impecabil” variaza de la unii la altii dar si datorita relatiilor (rudenie, prietenie, antipatie) deja existente intr-o biserica. De exemplu, ar fi interesant de discutat aportul la aceasta comisie pe care l-ar putea aduce sau ar trebui sa-l aduca un post-decembrist’89. Datorita aprecierii pe care o am pentru cei tineri, cred ca un loc in comisie poate/trebuie fi pus deoparte pentru ei. Nu sunt la fel de convins ca ar fi de folos sau legitim ca acestia sa fie majoritari. Cei ce au trecut pe acolo biruitori sunt singurii fata de care nu as avea vreo obiectie.
Investigatia propriu-zisa. Aici as include cel putin urmatoarele subetape: Prima ar fi cea de marturisi de buna voie in fata comisiei ‘ei vin la comisie’. Cea de-a doua ar fi: perioada de confruntare: ‘comisia merge la ei’. Acesti ‘ei’ sunt cei care nu au venit de buna voie, dar din investigatiile preliminare ar reiesi ca sunt de interes pentru comisie. In niciuna din faze nu este nevoie de exercitare de presiuni in vederea obtinerii unei marturisiri. In ultima instanta, singurul indreptatit sa convinga lumea de pacat este Duhul Sfant.

Sustin ca pentru perioada de investigatie “totul ramine absolut secret”; membrii comisiei trebuie sa fie “sworn to secrecy”. Apelez din nou la procedurile americane: pe durata desfasurarii investigatiilor niciuna din parti nu are voie sa dezvaluie nume, fapte, continutul marturisirilor, sau sa comunice cu mass-media, sau sa comenteze concluziile prelimiare, etc.

In timpul si/sau in urma procesului de investigatie se stabileste cum, cui si fata de cine ar trebui sa aiba loc marturisirea si primirea iertarii.

Prezentarea concluziilor comisiei intr-un raport dat in fata bisericii in care prezentarea detaliilor ramine la latitudinea si decizia comisiei.

In final, o celebrare cu toata biserica a acordarii si primirii iertarii, dupa tiparul din Luca 15 de sarbatorire a oricarei restaurari.

II. La nivel de Comunitate/Uniune:

In cazul ideal, ar fi necesar ca sa existe si o comisie similara si la nivelul de Comunitate (eventual Uniune), mai ales pentru cazurile de diaconi, prezbiteri, pastori. Procesul s-ar derula, in mare, cam in aceleasi etape.