Ce inseamna a fi educator crestin astazi in Romania – I

Motto: „Buna creştere a tineretului este garanţia cea mai sigură a fericirii unui stat.” (G. Th. Oxenstierna)

Educatorul creştin

După cincizeci de ani de beznă marxistă, societatea românească începe să-şi regăsească încetul cu încetul vocaţia europeană şi democratică. În această ecuaţie a schimbării, educaţia joacă un rol primordial. Dacă imediat după 1989 credeam că lucrurile se vor schimba peste noapte, acum realizăm că de fapt greul abia a început şi că ceea ce ne stă în faţă este un teribil efort de reconstrucţie a fibrei naţionale, afectată în mod catastrofal de ideologia promovată de regimul comunist. Aşa cum spunea Gabriel Liiceanu, am descoperit cu groază că în fiecare dintre noi sălăşluieşte câte un mic Ceauşescu. Pentru a exorcisa însă acest spectru care ne bântuie pe toţi, într-o măsură mai mare sau mai mică, consider că nu este suficientă promovarea unui nou sistem de educaţie, oricare ar fi acesta. Dat fiind că suntem prin tradiţie o ţară europeană şi creştină, cred că este absolut esenţială întoarcerea la fundamentul creştin al educaţiei, care a făcut gloria culturii noastre interbelice.

Dacă vrem ca educaţia spre care ne îndreptăm să fie una creştină, ea trebuie să manifeste cel puţin câteva dintre următoarele caracteristici:

• principiile fundamentale pe care este construit sistemul de educaţie trebuie să fie consecvent creştine;
• diversele programe care alcătuiesc întregul curriculum trebuie dezvoltate dintr-o perspectivă integrat creştină, evitând fragmentarea şi disconectarea componentelor, specifică modernităţii;
• educatorii trebuie să fie, pe cît posibil, creştini angajaţi, care nu doar mimează educaţia creştină, ci o şi modelează prin propria viaţă;
• din punctul de vedere al laturii informative, accentul trebuie să cadă nu pe memorarea şi reproducerea informaţiei, ci şi pe stimularea spiritului critic, şi a deprinderilor de cercetare;
• pe lângă informare, educaţia creştină trebuie să se concentreze, de asemenea, asupra formării caracterului şi a convingerilor, respectiv pe stimularea dimensiunii creativităţii, prin descoperirea şi dezvoltarea talentelor şi a înzestrărilor native ale elevilor.

A fi educator creştin înseamnă a fi în egală măsură creştin şi educator

Asta înseamnă a manifesta în acelaşi timp excelenţă profesională şi dedicare faţă de Cristos. Pentru ca ecuaţia să fie echilibrată, ambele elemente trebuie să fie reprezentate într-o măsură semnificativă. Nu este suficient ca cineva să fie un bun educator, pentru ca el să facă educaţie creştină, cu toate că un bun educator este întotdeauna mai bun decât unul incompetent, chiar dacă acesta din urmă este creştin. În acelaşi fel, nu este suficient ca cineva să fie creştin, pentru a fi considerat automat un bun educator. Totuşi, dintre doi educatori la fel de buni sub raport profesional, cel care este un creştin dedicat are un plus faţă de celălalt, plus care în cele din urmă îl va face să devină superior aceluia în planul eficienţei în procesul educativ.

Calitatea de educator este atât o meserie, care se învaţă la fel ca oricare alta, cît şi, în egală măsură, o vocaţie fără de care formarea profesională nu va da decât rezultate mediocre. Înzestrările native, dragostea pentru elevi, înclinarea către lectură şi cercetare, şi la fel de mult deschiderea înspre relaţii şi căldură umană, sînt calităţi în lipsa cărora procesul de educaţie riscă să devină arid şi chiar steril.

Anumite determinaţii genetice, dar şi de tradiţie familială joacă şi ele un rol important, chiar dacă nu determinant, în formarea educatorului creştin. În ciuda nenumăratelor excepţii, cu totul altfel de şanse are în domeniul intelectual şi al educaţiei un om care provine dintr-un mediu impregnat de spirit intelectual. O asemenea concepţie poate părea elitistă, şi este de fapt, ceea ce nu cred că este neapărat un păcat, atâta vreme cît elita este definită nu în sens ontologic, ci în termenii excelenţei şi ai conţinutului de facto al fiecărei persoane.

(Acest text a fost publicat sub titlul ‘Despre educatia crestina’, în revista Crestinul Azi. Supliment teologic, 1,1 1998, pp. 9-14.)