Educatie si creativitate (3)

Creativitate şi învăţare

Aşa cum spuneam mai sus, deşi există anumite înclinaţii şi înzestrări înnăscute în fiecare dintre noi, creativitatea poate fi învăţată şi dezvoltată. Aceasta nu se poate realiza însă dacă sistemul pedagogic dominant este unul care accentuează conformismul şi reproducerea servilă a informaţiilor transmise de educator.

Este adevărat că stimularea creativităţii, a originalităţii şi a gândirii critice presupun o serie de riscuri pe cere educatorul trebuie să şi le asume, conştient fiind că rezultatul final merită un asemenea preţ. Un educator incompetent, nesigur pe disciplina pe care o predă sau care are o slabă imagine de sine se va simţi în general ameninţat de manifestările de nonconformism, implicite comportamentului creativ şi va avea puţine şanse de a induce în studenţi o atitudine relaxată, absolut esenţială în creativitate.

De asemenea, o atitudine rigidă, dominatoare, care exclude dialogul, întrebările şi în general interacţiunea va induce în studenţi un sentiment de autoapărare şi va conduce la inhibarea capacităţilor lor creative.

Pe de altă parte, nici eliminarea oricăror standarde şi restricţii nu este benefică pentru stimularea şi cultivarea creativităţii, deoarece în asemenea condiţii studenţii devin nesiguri şi şovăitori, temându-se tot timpul că riscă să încalce vreo regulă necunoscută. Trasarea precisă a limitelor şi explicarea raţiunii acestora va induce în mult mai mare măsură în studenţi o atmosferă deschisă şi stabilă emoţional, decât atitudinea exagerat de permisivă a educatorului.

Pentru ca dimensiunea creativă a educaţiei să devină mai mult decât un ideal frumos, este imperios necesară sacrificarea prejudecăţilor, eliminarea miturilor care au consfinţit şi au dat legitimitate în ultimele secole unui învăţământ conformist, egalitarist şi uniformizator. Iată care sunt câteva dintre aceste mituri:

1. cultul studentului mediu – orientarea educaţiei la un nivel mediu, adeseori absolut teoretic, în loc de a adapta şi a personaliza procesul de instrucţie la nivelul real al studenţilor;

2. exaltarea memorării şi a reproducerii fidele a cunoştinţelor memorate, (reprezentând de cele mai multe ori opinia profesorului asupra problemei tratate) ca model suprem al scopului educaţiei, în detrimentul aprecierii imaginaţiei şi a intuiţiei;

3. valoarea de fetiş a programei, care este tratată cu mai multă deferenţă decât tratează un credincios cartea sa sfântă, în loc de a privi programa ca un simplu cadru de referinţă;

4. încrederea exagerată în metodele tradiţionale, în paralel cu subestimarea şi suspectarea din principiu a oricărei noi abordări în educaţie;

5. supraestimarea valorii docimologice a notelor, ca formă supremă şi infailibilă de evaluare a însuşirii de către studenţi a cunoştinţelor predate.

Acestea, şi multe altele asemenea lor, sunt veritabile piedici în calea înnoirii unui sistem de educaţie anchilozat, care pe zi ce trece devine tot mai anacronic, mai incapabil să se adapteze la schimbările rapide cu care ne confruntăm în societatea globalizată în care trăim la ora actuală. Momentul schimbării bate insistent la uşă.

Din nefericire marea majoritate a educatorilor formaţi în şcoala conformismului comunist pare incapabilă de a lansa o reformă reală a învăţământului românesc. În acelaşi timp, orice iniţiativă, pare să se lovească de zidul opacităţii birocratice care domină autoritatea educaţională din România, de la Ministerul Educaţiei Naţionale, până la ultimul director de şcoală. Şi totuşi reforma este inevitabilă. Va fi oare cine s-o facă?

Speranţa noastră se îndreaptă către acei puţini, care au rezistat asaltului nivelator al ideologiei, păstrându-şi şira spinării dreaptă, către cei care nu şi-au vândut conştiinţa pentru „un blid de linte” şi care au avut curajul, cu orice preţ, de a-şi păstra demnitatea de dascăli. Lor le revine responsabilitatea şi ei sunt singurii care au autoritatea morală de a determina schimbarea.

3 răspunsuri

  1. Danut, ai surprins un aspect fundamental in gandirea si educatia de la noi din tara. Am observat acest fenomen inca din timpul studentiei, dar am gasit prea putini adepti ai acestei viziuni. Nu speram sa intalnesc prea repede persoane, in special implicate in invatamantul superior care sa vada cu atata claritate situatia si totodata sa aibe curajul sa afirme deschis acest fapt. Este un pas important inainte.

    Cred ca creativitatea in termenii definiti in aceste 3 articole, este un factor important in dezvoltarea vietii de crestin si individ in societate.

    Romulus B.

  2. Multumesc pentru apreciere.
    Pentru mine revelatia a venit atunci cind m-am confruntat, in 1993, cu sistemul de invtamind britanic, aflat la ani lumina de felul in care se face educatie in Romania.
    Ma bucur ca si feciorul si nora mea au acum sansa providentiala de a beneficia de acel sistem si, te asigur, dupa mai putin de un an, deja se cunoastre in felul cum gindesc si traiesc.
    In Romania insa trebuie sa-i ingropam intii pe cei trecuti de 50 de ani (adica inclusiv pe mine), daca nu cumva si mai tineri, pentru ca o schimbare reala sa poata avea loc.
    Nu poti face lucruri noi cu oameni vechi, marcati de comunism.

  3. Startul in gandirea marcata de creativitate, mi-a venit in urma lecturarii catorva carti in perioada 92-95 ale valorusului academician in matematica George Pólya(13.12.1889-7.9.1985). „Descoperirea in matematica” a fost scrisa cu o sensibilitate si o foarte buna cunoastere a gandirii matematicianului.Autorul prezenta modul in care matematicianul trebuie sa isi exerseze si structureze gandirea in asa fel incat sa optimizeze procesul de gasire a solutiilor problemelor.

    Desigur studiile sunt la fel de geniale ca si contributiile sale in matematica, dar ca si sistem de gandire se poate extinde la tot ceea ce gandim in viata de zi cu zi, in cariera. Pentru mine este un curs de cultivarea gandirii creative.

    Evident ca invatamantul occidental este bazat pe alt fundament si in consecinta se vad diferentele.

    Da de acord cu apusul generatiilor indoctrinate, dar cand spun indoctrinate ma refer nu la categorii de varsta ci la categorii care nu accepta un mod de gandire adaptativ, asimilator de concepte bune. La orice varsta se pot intalni oameni cu o gandire saraca, obtuza, neconstructiva, cat si cealalta categorie care se afla la polul opus.

    Evident ca masa de indivizi cu o gandire creativa, nu au capacitatea de a schimba sistemul, dar pot influenta pe cei din jur, care vor sa vada si o alta dimensiune a vietii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: