Biserica si statul: adevar si reconciliere, de Daniel Bud

Statuia reconcilierii, de Josefina Vasconcellos
(Catedrala Coventry, Marea Britanie)

Asumarea trecutului si cunoasterea adevarului cu privire la trecut ar putea lansa societarea romaneasca pe drumul reconcilierii.  Biserica, parte integranta din aceasta societate turmentata de dosariada, are si ea nevoie de adevar si de reconciliere.

Adevarul este ca pe parcursul mai multor decenii au existat lideri eclesiali care au intrat in colaborare cu statul comunist.  Securitatea a intocmit dosare cu note informative scrise de lideri si membri ai bisericilor.  Astazi nimeni nu mai neaga existenta colaborarii intre conducerea eclesiala si stat.  Este evident ca conducerile diverselor biserici au colaborat cu Securitatea.

Modul in care conducerea eclesiala a colaborat cu Securitatea ramine insa astazi un subiect tabu. Accesul neingradit la dosare este in continuare blocat.  Statul a blocat accesul prin lege, iar pina in prezent conducerile bisericilor nu au reusit sa aduca la lumina perioada istorica a colaborarii.  Dupa multe discutii parlamentare, statul a trebuit sa reglementeze accesul la dosare prin Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).  Conform Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999, Art. 8, aliniat 2, „Membrii Colegiului Consiliului sunt numiti de Parlament.”  Asadar legislativul supravegheaza activitatea CNSAS, pentru ca atit membrii corpului legislativ, cit si personalitatile publice seculare si religioase isi protejeaza instinctual trecutul colaborationist.

Cind vorbim despre dosarele liderilor eclesiali ne referim in primul rind la pastorii ordinati si la cei care au facut parte din conducerea bisericilor in perioada 1947-1989. Odata cu ingradirea accesului la dosar, cunoasterea celor care au rezistat presiunilor regimului comunist este si ea impiedicata.  Multi au dat dovada de curaj si statornicie in convingerile lor politice si religioase.  Confuzia planurilor si a personajelor este un rezultat al acestei politici.  Astfel ca am ajuns sa un putem face distinctia intre calau si martir sau intre cei care i-au frint pe altii si persoana care a fost frinta.  Pentru a se elibera cu totul de un trecut intunecos, pentru a un mai fi santajabili, si de dragul adevarului, consider ca este necesara cunoasterea modului in care Securitatea a impus teroarea si, din nefericire, a ingenuncheat multi lideri eclesiali.

Acceptul tacit al ingradirii accesului la dosarele clerului plaseaza conducerea eclesiala din perioada 1947-1989 pe traiectoria ideologica a statului care, cu ajutorul Securitatii si a terorii, a ingenuncheat-o in perioada de dictatura. Biserica contemporana sufera prin ingradirea accesului la istorie, in speta anii 1947-1989.  Actuala alianta intre biserica si stat este in detrimentul adevarului si al reconcilierii.  Desi nevoia de reconciliere si adevar este evidenta, liderii bisericilor protestante se aliaza cu pozitia refractara in aceasta chestiune a ierarhiei Bisericii Ortodoxe. Legea lustratiei este incomoda atit pentru stat cit si pentru conducatorii eclesiali din acea perioada.  In ciuda nevoii de transparenta si de cunoastere a trecutului – si spre deosebire de modelul german, de exemplu, unde accesul la dosare a fost deschis fara a se crea distinctia artificiala intre dosarele clericilor si ale laicilor – la noi parlamentul a decis sa ingradeasca accesul liber la dosarele tuturor cetatenilor, iar dosarele clerului au fost tratate preferential.

Presa este mijlocul preferat pentru denigrarea liderilor protestanti care au trecut prin teroarea comunista.  De exemplu, in ianuarie 2008 Associated Press transmitea o stire preluata de jurnale ca USA Today, New York Times si Washington Post: „Petru Dugulescu, capul Bisericii Baptiste din Romania, al carui trecut in calitate de colaborator al temutei politii secrete, Securitatea, a fost revelat recent, a murit joi… la o saptamina dupa ce saptaminalul Banateanul a publicat informata ca el a fost informator la inceputul anilor 1980, cind regimului comunist primea rapoartele lui cu privire la alti preoti baptisti si straini cu care venea in contact.”  Adevarul este ca dosariada nu este doar un subiect de notorietate nationala, iar reconcilierea este o necesitate pentru bisericile din fostele tari comuniste.  Aminarea acestui proces de reconciliere are consecinte negative pentru biserica si generatia tinara.

Nevoia de reconciliere

Conducerea eclesiala din peritada comunista ar fi foarte inspirata daca ar declansa o reconciliere publica cu Dumnezeu si cu oamenii, ceea ce ar insemna marturisirea adevarului, recunoasterea si asumarea trecutului.  Trebuie recunoastem ca incepind cu 1947 multi din liderii bisericii s-au aliniat la politica socialista, iar altii, care s-au opus, au suferit consecintele, adaugindu-se la numarul de martiri si disidenti. Marturisirea adevarului ar scoate conducerea eclesiala a perioadei comuniste din situatia de santaj in care se afla la ora actuala.  Un astfel de plan ar putea fi formulat in cadrul unei conferinte internationale pe aceasta tema, care poate fi organizata la Bucuresti, sa spunem in 2009.  Structura planului de reconciliere ar putea include doua etape: un forum pentru adevar si reconciliere, si o arhiva care sa contina copiile dosarelor (copie permisa de lege in forma actuala).

Prima etapa

Formarea unui forum pentru adevar si reconciliere in spatiul evanghelic ar avea scopul de a facilita si primi marturia celor care au intrat in relatii de colaborare cu fosta Securitate.  In Africa de Sud episcopul Desmond Tutu a fondat Comitetul pentru Adevar si Reconciliere (CAR).  Toate persoanele care marturiseau si isi cereau iertare in mod public si in fata CAR erau iertate de toate faptele marturisite, fara nici o consecinta de ordin administrativ sau juridic.

O consultatie transparenta cu eroii perioadei de totalitarism ar putea oferi citeva puncte de reper ale unei reconcilieri nationale.  Cu mandatul acestor eroi ai credintei, forumul si liderii eclesiali actuali s-ar putea angaja in negocieri cu legislativul pentru crearea unui scut juridic cu privire la actele marturisite de pastorii si liderii care vor sa faca o marturia voluntara in sensul reconcilierii.  Procesul de reconciliere ar putea dura pina la doi ani, timp in care membrii forumului, sau o parte din ei, ar putea organiza fie mai multe evenimente in Bucuresti sau in provincie, unde pastorii si liderii care vor sa participe la reconcilire vor avea ocazia sa o realizeze.

Desigur, marturisirea este un act voluntar. Ea se adreseaza mai ales pastorilor ordinati sau aflati in pregatire teologica la finele anului 1989, cit si liderilor neordinati din aceasta perioada. Avem cel putin exemplul unui lider protestant care nu si-a plecat capul si dupa obtinerea unei copii a propriului dosar a decis sa il publice pe internet.  In 2006 un alt pastor baptist a fost primul, din cite stiu, care a facut o marturisire publicata online cu privire la colaborarea sa cu Securitatea. Regretabil, a scris acest lider, este faptul ca unii pastori inca continua sa ofere si astazinote informative.

Daca vom cauta lideri crestini romani cu autoritate morala, sunt sigur ca ii vom gasi. La nivel international un lider care si-a marturisit pacatul in mod public a fost Chuck Colson. Participarea lui la un asemenea proces in Romania ar putea fi incurajatoare pentru multi.  Insa accentul nu trebuie pus pe componenta forumului.  Reconcilierea va fi realizata de catre fiecare pastor, prezbiter, diacon sau simplu membru care va veni in mod public si va marturisi modul diabolic in care organele de stat i-au frint fiinta si l-au invins, isi va cere iertare, si va promite ca atunci cind va ajunge sa obtina o copie a propriului dosar de la CNSAS, o va depune la arhiva, de dragul adevarului si al reconcilierii.

A doua etapa

Formarea unei arhive duplicat cu dosarele clerului evanghelic ar putea fi al doilea pas in acest proces.  Conform Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999, Art. 13, aliniat 1, orice cetatean roman poate cere „eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale.”  Desigur, exista si o chestiune sensibila, si anume, aliniatul „(2) Nu se elibereaza copii de pe acele înscrisuri ale dosarului, al caror continut poate afecta major o terta persoana, decât în urmatoarele conditii: a) cu acordul scris al persoanei ce poate fi afectata major sau al mostenitorilor legali; b) asigurând o copie care nu cuprinde pasajele privitoare la o terta persoana ce poate fi afectata major.”  Deci fiecare pastor are dreptul legal de a consulta propriul dosar si de a cere o copie a filelor de la dosar.  Copia dosarului poate fi depusa intr-o arhiva special creata si care va putea fi consultata in anumite conditii.  Colaborarea cu Securitatea poate fi analizata pe baza a cel putin sapte criterii, dupa cum e subliniat in  articolul „Lectiile deconspirarii – o analiza a modelului catolic polonez II” de pe blogul Agora Christi, din 24 martie 2008.

Beneficiile reconcilierii

Rezultatele unui astfel de proces sunt, cred eu, evidente.  In primul rind, biserica isi va recapata libertatea.  Se va realiza iesirea conducerii eclesiale din perioada comunista de sub controlul statului, si nu va mai exista frica dosarelor si a persoanelor care pot sa mai arunce in presa o alta informatie de la dosar, folosita pentru inca un articol denigrator.  Ceea ce este compromitator va fi marturisit si iertat.  Va fi un nou inceput.  Biserica evanghelica actuala va fi recunoscuta astfel ca o biserica ce practica pocainta, marturisirea, iertarea, si reconcilierea.  Liderii vor incheia astfel capitolul colaborarii cu puterea politica opresiva.

In al doilea rind, se va realiza recuperarea libertatii bisericii de a proclama adevarul si pocainta.  Biserica isi va recapata vocea profetica prin care invita romanii la cunoastrea lui Dumnezeu, cel care continua sa reconcilieze.  Pentru ca pastorii evanghelici s-au pocait, intreaga natiune va avea un exemplu palpabil a marturisirii si reconcilierii.  Prin faptele ei biserica va chema poporul roman la reconciliere cu Dumnezeu si cu un trecut dureros.

Rusinea publica poate constitui un obstacol de netrecut; acest fapt un trebuie diminuat.  Insa discutarea si analiza acestui proces de reconcilire in cadrul unei conferinte internationale la Bucuresti ar putea evidentia nu numai necesitatea logica a procesului de recuperare a adevarului, ci si beneficiile reconcilierii la nivel personal, eclesial si national.

23 răspunsuri

  1. Daniel,

    Mai intii, bine ai venit pe Agora Christi.

    Poate apele s-au mai calmat si spiritele s-au linistit dupa ‘luna deconspirarii’. Au mai avut loc si unele evenimente de o oarecare importanta, cum ar fi consultatia de la Arad.

    Am doua observatii, sau mai degraba intrebari.

    1. In ce masura este problema deconspirarii/reconcilierii relevanta pentru credinciosul de rind (baptist) din Romania? Cu trecerea timpului, aceste probleme isi pierd din urgenta. Vin generatii din urma pentru care Ceausescu nu mai inseamna nimic, in cel mai bun caz, iar in cel mai rau este chiar un fost presedinte simpatic. Deci, noi ne putem chinui sa gasim solutia pentru reconcilierea unei Biserici care nu este rupta, ci mai degraba indiferenta.

    2. Imi place ideea cercetarii serioase a istoriei recente. Problema principala a cartii lui Daniel Mitrofan este faptul ca este total inadecvata ca opera de istoric. Poate, intr-un anumit fel, era necesara o asemenea bomba, pentru a scoate din letargie si din nepasare comunitatea. Dar, per ansamblu, in loc de a fi o unealta a reconcilierii, a fost mai degraba un instrument folosit in scopuri ulterioare. Deci, avem nevoie sa aflam adevarul, gol-golut, asa cum este el. Ce s-ar putea face practic? Eu as recomanda cel putin doua lucruri:
    A. Una sau doua burse de cercetare oferite de UBR pentru istorici.
    B. Formarea unei arhive centrale. Daca nu gresesc, se fac deja pasi (timizi) in aceasta directie.
    C. Demararea unui proces consultativ care sa includa pe asa-zisii ‘eroi ai credintei’ de care vorbesti tu.

    Evident, s-ar mai putea discuta.

  2. Intentia domnului Bud se inscrie in seria reactiilor moderate si sincere. Din nefericire, ceea ce se mentioneaza in final ca beneficii ale acestui demers tine de domeniul irealului. Ceea ce lipseste unui astfel de demers, indiferent de metodele si mecanismele puse in joc, este finalitatea.

  3. Biserica şi Statul? Hmm. O căsătorie neacceptată şi totuşi, cel puţin în ceea ce priveşte Biserica Ortodoxă e valabilă uniunea asta conjugală.

  4. […] Biserica şi statul: adevăr şi reconciliere Daniel Bud: “Conducerea eclesială din perioada comunistă ar fi foarte inspirată dacă ar declanşa o reconciliere publică cu Dumnezeu şi cu oamenii, ceea ce ar însemna mărturisirea adevărului, recunoaşterea şi asumarea trecutului. Trebuie să recunoaştem că începînd cu 1947 mulţi din liderii bisericii s-au aliniat la politica socialistă, iar alţii, care s-au opus, au suferit consecinţele, adaugîndu-se la numărul de martiri şi disidenţi. Mărturisirea adevărului ar scoate conducerea eclesială a perioadei comuniste din situaţia de santaj în care se află la ora actuală. Un astfel de plan ar putea fi formulat în cadrul unei conferinţe internaţionale pe această temă, care poate fi organizată la Bucureşti, să spunem în 2009. Structura planului de reconciliere ar putea include două etape: un forum pentru adevăr şi reconciliere, şi o arhivă care să conţină copiile dosarelor (copie permisa de lege în forma actuală).” Agora Christi […]

  5. Este de apreciat încurajarea la o atitudine de autoanaliză şi autodenunţare din partea celor care au ceva de analizat şi denunţat cu privire la propria persoană în acest vârtej al deconspirărilor.

    Obiecţia pe care aş aduce-o are de a face cu forumul care să faciliteze şi să primească declaraţiile celor în cauză, asemeni CAR-ului din Africa de Sud. Că ar exista un astfel de forum care să deţină documentele şi care să faciliteze comunicarea dintre liderii colaboraţionişti şi cei care au avur de suferit este un lucru de dorit. Însă se ridică o problemă: de ce iertare adresată unui astfel de forum şi de ce forumul să fie cel care absolvă de vină, când paguba s-a produs asupra altora?
    Iertarea trebuie cerută victimelor (directe sau/ şi indirecte) şi primită tot de ele. Faptul că vinovaţii ar cere iertare faţă de forum şi ar fi absolviţi tot de el nu pare a fi o rezolvare a conflictului dintre vinovat şi victime (care pot fi chiar cei afectaţi de informaţiile date despre ei sau membrii adunării unde aceştia erau lideri). În acest caz, forumul cu pricina ar fi un fel de mediator, dar mă întreb dacă mediatorul rezolvă în vreun fel impasul.

  6. Camix,
    Multumesc pentru raspuns.
    Cine poate oferi iertarea, si care este cadrul in care se face reconcilierea? Obiectia ta este binevenita, si nu am toate raspunsurile, si te invit sa lansezi alte variante pentru a ajunge la reconciliere

    Eu inteleg forumul ca pe un instrument, un catalizator, care creeaza cadrul in care victima si calaul se pot intilni.

    Forumul creeaza cadrul in care se poate cere iertare, nu se cere iertare forumului, iertarea se cere lui Dumnezeu si victimelor, prezente (de preferat) sau absente la acea data. Insa e vorba de o marturie publica care se face in cadrul forumului. Victimele pot insa delega forumul cu acest scop, al deschiderii unui spatiu in care reconcilierea sa poata avea loc.

    Forumul nu va avea rolul unei victime care ofera iertarea, si nici a unui preot care ofera absolvirea de vina. Forumul ar fi mai degraba biserica unde victima si calaul se intilnesc in prezenta lui Dumnezeu.

    E o discutie care poate continua pentru a fi clarificat rolul forumului.

    Multumesc inca o data pentru comentariu.

  7. Cezar,
    Multumesc pentru formularea ta.
    BOR este cea care da tonul in tara.
    Protestantii au sansa de a se distanta printr-o initiativa in acest proces.

  8. Prometeus,

    Multumesc pentru comentariu. As prefera sa dezvoltati putin idea lansata. Pentru mine finalitatea este realizarea unei reconcilieri reale intre victime si vinovati. Problema reparatiilor ramine deschisa, insa se ajunge la (re)cunoasterea adevarului.

    Eu cred ca daca un lider eclesial ar cere public iertare persoanelor are au fost afectate de colaborarea lui cu Securitatea, ar depune o copie a propriului dosar intr-o arhiva, biserica s-ar transforma dintr-un agent al Securitatii intr-un agent al reconcilierii. Ori transformarea aceasta nu e un lucru mic.

    Odata infaptuita reconcilierea cu Dumnezeu si cu oamenii, mai poate fi vorba de lipsa de finalitate?

    Multumesc inca o data pentru contributie.

  9. Adonis,
    Multumesc pentru primire!

    Consultatia de la Arad – poti sa ne spui mai multe despre ea?

    1. Sunt si eu preocupat de trecerea timpului. Dar inca sunt tari in care regimul comunist nu a trecut printr-un proces de transformare. AP a transmis stirea cu privire la P. Dugulescu in ianuarie 2008, cu sase luni in urma.

    Faptul ca fostul dictator este considerat „presedinte simpatic” de noile generatii indica o lacuna in cunoastere adevarului istoric. Ignoranta generatiei tinere este probabil accentuata de tacerea actuala. Tacerea poate fi cauza ignorantei.

    2. Cu toata opozitia curenta, nimeni nu se va putea opune la nesfirsit „cercetarii serioase a istoriei recente.”

    Ma bucur ca recomanzi cele doua lucruri.

    „A. Una sau doua burse de cercetare oferite de UBR pentru istorici.” Foarte curind vom avea profesori straini care vor preda in universitatile din Romania istoria bisericii, specializati pe istoria colaborarii bisericii cu regimul totalitar. Cred ca acest domeniu de studiu ar putea lansa multe cariere academice.

    „B. Formarea unei arhive centrale. Daca nu gresesc, se fac deja pasi (timizi) in aceasta directie.” Poti sa ne vorbesti mai mult despre acest project?

    „C. Demararea unui proces consultativ care sa includa pe asa-zisii ‘eroi ai credintei’ de care vorbesti tu.” Ai putea sa clarifici aceast punc?

    Multumesc mult pentru contributie.

  10. Daniel,
    mulţumesc pentru răspuns. Da, este edificator. Aşa stând lucrurile şi forumul fiind cadrul şi catalizatorul pentru reconciliere, nu cred că ar mai fi ceva de obiectat. Consider că e o măsură foarte potrivită pentru a atinge finalitatea reconcilierii.

  11. Daniel,
    Una este sa vorbim idealistic, alta este sa analizam si sa observam realist. Da, idealist vorbind, ai dreptate. Noi insa traim intr-o lume reala, in care nu se va intampla ceea ce propui tu. Nu, pentru ca tocmai cei ce au declansat acest fenomen sunt cei care se opun finalitatii (dar nu declarativ). Pe ei ii intereseaza aceasta faza tranzitorie, speculativa, caci este in favoarea lor! Erou nu te poti numi, decat daca faci rost de tradatori… Halal erou!

  12. Prometheus,
    Multumesc pentru continuarea dialogului.
    Cred ca se poate organiza o conferinta pe tema reconcilierii, unde se poate analiza problema colaborarii, si unde se pot ajunge la solutii reale. Tu crezi ca se poate realiza o astfel de conferinta?

    Daca da, ma bucur.
    In cazul acesta, asa cum spui, solutiile sau solutia gasita trebuie sa fie realista, ca sa se poata „intimpla.”

    Din nefericire e prea mult adevar in sublinierea ta finala, adevar tare pretios. Reconcilierea devine extrem de necesara, nu-i asa?

  13. Camix,
    Daca gasesti potrivita reconcilierea, ce spui daca te angajezi in proces?
    Contributia ta ar promova ceva esential, finalitatea proiectului. Iti intind o mina calda. Bine spune versul, „Hai sa dam mina cu mina…”

  14. Am citit cu deosebit interes atat articolul cat si reactiile ulterioare. Felicitari.
    As dori sa fac doar doua remarci.
    -Ptr surmontarea handicapului crizei identitare specifice evanghelicilor romani, este nevoie de o asumare individuala nu colectiva a falimentului colaborarii cu fosta Securitate In dreptul roman exista un dicton atat de actual Tertium non datur ceva de genul Nu exista o a treia solutie
    -O articulare biblica, contextualizata a rolului de profet si terapeut al Bisericii. Coloana vertebrala s-a rupt in vremea lui Constantin cel Mare prin nasterea hibridului Stat Biserica. Destul de trist ca s-a argumentat si teologic acel mariaj nefericit.

    Cred in viabilitatea si finalitatea demersului inceput de dvoastra. M-as bucura sa fiu unul dintre naivii care isi asuma riscul de a avea convingeri in postmodernism.

    Cu respect,
    Daniel Barnut – Resita

  15. Draga Daniel,
    Bune venit pe forumul nostru.
    Cred ca pacatele individual trebuie asumate in mod personal, iar cele colective in mod colectiv.
    E trist ca dimensiunea profetica a Bisericii, in ansamblul ei, este in suferinta. Si nici indivizi cu chemare profetica nu prea abunda. Poate ca e prea cistisitor in plan personal o asemenea asezare intre rege (domeniul politic) si preot (domeniul eclesial).
    Bune venit, de asemenea, in ‘clubul naivilor’.
    Banuiesc ca-ti va raspunde si daniel, asa incit ma opresc.
    Iti doresc in vara racoroasa si invioratoare in planul spiritului.
    DanutM

  16. Daniel,

    Multumesc mult pentru remarcile facute pe marginea articolului.

    Precum spui, asumarea individuala a trecutului e necesara, si cred ca sunt multiple formule prin care poate fi avansata. Ea poate fi realizata si in contextul unui spatiu creat de prezenta unui forum. El poate facilita contactul dintre doua persoane care vor sa realizeze reconcilierea.

    Rolul profetic al bisericii nu are trebui sa ramina permanent legat de o decizie atit de indepartata, si nici chiar de deciziile politice recente, prin care dosarele clericilor au fost tratate preferential.

    Fiecare generatie are chemarea profetica la dispozitie. Rolul profetic poate fi asumat atit individual cit si colectiv, cred eu.

    Adevarul poate elibera biserica si individul.

    Ma intreb insa daca conducerea eclesiala isi gaseste scuza in postmodernism.

    Demersul inceput este doar una dintre propunerile postate pe acest site, insa sunt incintat ca il gasesti riscant si totodata viabil.

    Ca sa aibe finalitate, adica sa se realizeze reconcilierea, va fi nevoie de vointa din partea conducerii eclesiale, nu-i asa?
    Cu acelasi respect, Daniel

  17. Draga DanutM,
    Sunt de acord ca pacatele trebuie asumate atat individual cat si colectiv. Teama mea este ca spiritul gregar se poate constitui intr-o pestera in care ma pot ascunde continuand sa-mi traiesc nestingherit religiozitatea despartita de Hristos.
    Cu privire la dimensiunea profetica a Bisericii, a inceput sa-mi fie dor de fr Liviu Olah, chiar daca nu l-am prea stiut decat dintr-o scrisoare si din ce mi-au zis altii despre domnia-sa.
    Daniel Barnut

  18. Draga Daniel,
    Am sa incep prin ceea ce D. Bonhoeffer zicea intr-o vreme cand in Germania, paradigma bizantina a relatiei Stat-Biserica functiona cu motoarele turate la maxim
    „Only he who shouts for the Jews can sing Gregorian chant”

    Da, este nevoie disperata de o reconciliere si as zice ca indiferent de atitudinea celorlalti, eu trebuie sa fac ordine in dreptul meu ca in vremea lui Neemia. Sa nu mai incercam sa cautionam falimentul personal prin tot felul de -isme (comunism, capitalism, postmodernism,….) circumstante „atenuante” ieftine.
    M-as bucura mult sa iesim din spatiul virtual in cel real al unei dezbateri publice. Este oare prea mult? Prea putin??

  19. Daniel,
    nu ştiu în ce fel şi măsură aş avea eu contribuţie. 🙂

  20. Daniel,

    Pestera e pazita cu strasnicie, ca pe vremuri, ca nu cumva sa se intimple o minune.

    Iertarea se poate realiza si individual, precum spui, adica imi fac un bine iertind, si eliberez un prizonier, pe mine insumi.

    In ce priveste persoana iartata, iertarea inculpa, nu disculpa.

    Cum vezi tu iesirea din spatiul virtual?

  21. Camix,

    Prezenta ta este o mare contributie, care nu trebuie neglijata.

    Tu stii cel mai bine cum poti continua …

    Probabil ca poti continua discutia printr-un articol care sa avanseze discutia.

  22. Draga Daniel,
    Iesirerea din virtual o vad printr-o asezare corecta in matca Scripturii si renuntarea la modelul Constantinian, helenistic, al relatiei Stat Biserica.
    Cel care a influentat mult formarea acestei paradigme din urma este Eusebiu de Cezareea, un Subordonationist recunoscut. El a imprumutat cu succes modelul de la neoplatonici.
    Cert este faptul ca pana si Parintii Capadocieni, vajnici luptatori impotriva ereziei lui Arius, au imprumutat modelul „simfoniei” Stat Biserica.
    Grigore de Nazianz il numeste pe Constantius „cel mai divin dintre imperatori, deasupra oricarui repros, mostenitor al gloriei ceresti. In consecinta vrednic de adorare in persoana dar si imaginii lui care ar trebui sa fie raspandita in Imperiu, peste tot…

    Rezolvarea?
    Asumarea cu curaj de catre Biserica a rolului de profet si terapeut.

    Ptr cei interesati de aceasta dezbatere m-as bucura sa interactionez in mod deosebit prin punerea la dispozitie a unor resurse bibliografice.

    Cu drag ptr cei dragi
    Daniel Barnut

  23. Daniel,

    Renuntarea la model ar putea incepe prin asumarea trecutului recent, care din pacate e amintit de agentiile de presa (AP) la trecerea in eternitate a cite unui lider eclasial.

    Daca ai bibliografie pe car eo poti pune la dispoziie te rog sa o faci.

    Daniel

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: