Biserica si statul: adevar si reconciliere, de Daniel Bud

Statuia reconcilierii, de Josefina Vasconcellos
(Catedrala Coventry, Marea Britanie)

Asumarea trecutului si cunoasterea adevarului cu privire la trecut ar putea lansa societarea romaneasca pe drumul reconcilierii.  Biserica, parte integranta din aceasta societate turmentata de dosariada, are si ea nevoie de adevar si de reconciliere.

Adevarul este ca pe parcursul mai multor decenii au existat lideri eclesiali care au intrat in colaborare cu statul comunist.  Securitatea a intocmit dosare cu note informative scrise de lideri si membri ai bisericilor.  Astazi nimeni nu mai neaga existenta colaborarii intre conducerea eclesiala si stat.  Este evident ca conducerile diverselor biserici au colaborat cu Securitatea.

Modul in care conducerea eclesiala a colaborat cu Securitatea ramine insa astazi un subiect tabu. Accesul neingradit la dosare este in continuare blocat.  Statul a blocat accesul prin lege, iar pina in prezent conducerile bisericilor nu au reusit sa aduca la lumina perioada istorica a colaborarii.  Dupa multe discutii parlamentare, statul a trebuit sa reglementeze accesul la dosare prin Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS).  Conform Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999, Art. 8, aliniat 2, „Membrii Colegiului Consiliului sunt numiti de Parlament.”  Asadar legislativul supravegheaza activitatea CNSAS, pentru ca atit membrii corpului legislativ, cit si personalitatile publice seculare si religioase isi protejeaza instinctual trecutul colaborationist.

Cind vorbim despre dosarele liderilor eclesiali ne referim in primul rind la pastorii ordinati si la cei care au facut parte din conducerea bisericilor in perioada 1947-1989. Odata cu ingradirea accesului la dosar, cunoasterea celor care au rezistat presiunilor regimului comunist este si ea impiedicata.  Multi au dat dovada de curaj si statornicie in convingerile lor politice si religioase.  Confuzia planurilor si a personajelor este un rezultat al acestei politici.  Astfel ca am ajuns sa un putem face distinctia intre calau si martir sau intre cei care i-au frint pe altii si persoana care a fost frinta.  Pentru a se elibera cu totul de un trecut intunecos, pentru a un mai fi santajabili, si de dragul adevarului, consider ca este necesara cunoasterea modului in care Securitatea a impus teroarea si, din nefericire, a ingenuncheat multi lideri eclesiali.

Acceptul tacit al ingradirii accesului la dosarele clerului plaseaza conducerea eclesiala din perioada 1947-1989 pe traiectoria ideologica a statului care, cu ajutorul Securitatii si a terorii, a ingenuncheat-o in perioada de dictatura. Biserica contemporana sufera prin ingradirea accesului la istorie, in speta anii 1947-1989.  Actuala alianta intre biserica si stat este in detrimentul adevarului si al reconcilierii.  Desi nevoia de reconciliere si adevar este evidenta, liderii bisericilor protestante se aliaza cu pozitia refractara in aceasta chestiune a ierarhiei Bisericii Ortodoxe. Legea lustratiei este incomoda atit pentru stat cit si pentru conducatorii eclesiali din acea perioada.  In ciuda nevoii de transparenta si de cunoastere a trecutului – si spre deosebire de modelul german, de exemplu, unde accesul la dosare a fost deschis fara a se crea distinctia artificiala intre dosarele clericilor si ale laicilor – la noi parlamentul a decis sa ingradeasca accesul liber la dosarele tuturor cetatenilor, iar dosarele clerului au fost tratate preferential.

Presa este mijlocul preferat pentru denigrarea liderilor protestanti care au trecut prin teroarea comunista.  De exemplu, in ianuarie 2008 Associated Press transmitea o stire preluata de jurnale ca USA Today, New York Times si Washington Post: „Petru Dugulescu, capul Bisericii Baptiste din Romania, al carui trecut in calitate de colaborator al temutei politii secrete, Securitatea, a fost revelat recent, a murit joi… la o saptamina dupa ce saptaminalul Banateanul a publicat informata ca el a fost informator la inceputul anilor 1980, cind regimului comunist primea rapoartele lui cu privire la alti preoti baptisti si straini cu care venea in contact.”  Adevarul este ca dosariada nu este doar un subiect de notorietate nationala, iar reconcilierea este o necesitate pentru bisericile din fostele tari comuniste.  Aminarea acestui proces de reconciliere are consecinte negative pentru biserica si generatia tinara.

Nevoia de reconciliere

Conducerea eclesiala din peritada comunista ar fi foarte inspirata daca ar declansa o reconciliere publica cu Dumnezeu si cu oamenii, ceea ce ar insemna marturisirea adevarului, recunoasterea si asumarea trecutului.  Trebuie recunoastem ca incepind cu 1947 multi din liderii bisericii s-au aliniat la politica socialista, iar altii, care s-au opus, au suferit consecintele, adaugindu-se la numarul de martiri si disidenti. Marturisirea adevarului ar scoate conducerea eclesiala a perioadei comuniste din situatia de santaj in care se afla la ora actuala.  Un astfel de plan ar putea fi formulat in cadrul unei conferinte internationale pe aceasta tema, care poate fi organizata la Bucuresti, sa spunem in 2009.  Structura planului de reconciliere ar putea include doua etape: un forum pentru adevar si reconciliere, si o arhiva care sa contina copiile dosarelor (copie permisa de lege in forma actuala).

Prima etapa

Formarea unui forum pentru adevar si reconciliere in spatiul evanghelic ar avea scopul de a facilita si primi marturia celor care au intrat in relatii de colaborare cu fosta Securitate.  In Africa de Sud episcopul Desmond Tutu a fondat Comitetul pentru Adevar si Reconciliere (CAR).  Toate persoanele care marturiseau si isi cereau iertare in mod public si in fata CAR erau iertate de toate faptele marturisite, fara nici o consecinta de ordin administrativ sau juridic.

O consultatie transparenta cu eroii perioadei de totalitarism ar putea oferi citeva puncte de reper ale unei reconcilieri nationale.  Cu mandatul acestor eroi ai credintei, forumul si liderii eclesiali actuali s-ar putea angaja in negocieri cu legislativul pentru crearea unui scut juridic cu privire la actele marturisite de pastorii si liderii care vor sa faca o marturia voluntara in sensul reconcilierii.  Procesul de reconciliere ar putea dura pina la doi ani, timp in care membrii forumului, sau o parte din ei, ar putea organiza fie mai multe evenimente in Bucuresti sau in provincie, unde pastorii si liderii care vor sa participe la reconcilire vor avea ocazia sa o realizeze.

Desigur, marturisirea este un act voluntar. Ea se adreseaza mai ales pastorilor ordinati sau aflati in pregatire teologica la finele anului 1989, cit si liderilor neordinati din aceasta perioada. Avem cel putin exemplul unui lider protestant care nu si-a plecat capul si dupa obtinerea unei copii a propriului dosar a decis sa il publice pe internet.  In 2006 un alt pastor baptist a fost primul, din cite stiu, care a facut o marturisire publicata online cu privire la colaborarea sa cu Securitatea. Regretabil, a scris acest lider, este faptul ca unii pastori inca continua sa ofere si astazinote informative.

Daca vom cauta lideri crestini romani cu autoritate morala, sunt sigur ca ii vom gasi. La nivel international un lider care si-a marturisit pacatul in mod public a fost Chuck Colson. Participarea lui la un asemenea proces in Romania ar putea fi incurajatoare pentru multi.  Insa accentul nu trebuie pus pe componenta forumului.  Reconcilierea va fi realizata de catre fiecare pastor, prezbiter, diacon sau simplu membru care va veni in mod public si va marturisi modul diabolic in care organele de stat i-au frint fiinta si l-au invins, isi va cere iertare, si va promite ca atunci cind va ajunge sa obtina o copie a propriului dosar de la CNSAS, o va depune la arhiva, de dragul adevarului si al reconcilierii.

A doua etapa

Formarea unei arhive duplicat cu dosarele clerului evanghelic ar putea fi al doilea pas in acest proces.  Conform Legii nr. 187 din 7 decembrie 1999, Art. 13, aliniat 1, orice cetatean roman poate cere „eliberarea unor copii de pe înscrisurile aflate în aceste dosare ori alte materiale.”  Desigur, exista si o chestiune sensibila, si anume, aliniatul „(2) Nu se elibereaza copii de pe acele înscrisuri ale dosarului, al caror continut poate afecta major o terta persoana, decât în urmatoarele conditii: a) cu acordul scris al persoanei ce poate fi afectata major sau al mostenitorilor legali; b) asigurând o copie care nu cuprinde pasajele privitoare la o terta persoana ce poate fi afectata major.”  Deci fiecare pastor are dreptul legal de a consulta propriul dosar si de a cere o copie a filelor de la dosar.  Copia dosarului poate fi depusa intr-o arhiva special creata si care va putea fi consultata in anumite conditii.  Colaborarea cu Securitatea poate fi analizata pe baza a cel putin sapte criterii, dupa cum e subliniat in  articolul „Lectiile deconspirarii – o analiza a modelului catolic polonez II” de pe blogul Agora Christi, din 24 martie 2008.

Beneficiile reconcilierii

Rezultatele unui astfel de proces sunt, cred eu, evidente.  In primul rind, biserica isi va recapata libertatea.  Se va realiza iesirea conducerii eclesiale din perioada comunista de sub controlul statului, si nu va mai exista frica dosarelor si a persoanelor care pot sa mai arunce in presa o alta informatie de la dosar, folosita pentru inca un articol denigrator.  Ceea ce este compromitator va fi marturisit si iertat.  Va fi un nou inceput.  Biserica evanghelica actuala va fi recunoscuta astfel ca o biserica ce practica pocainta, marturisirea, iertarea, si reconcilierea.  Liderii vor incheia astfel capitolul colaborarii cu puterea politica opresiva.

In al doilea rind, se va realiza recuperarea libertatii bisericii de a proclama adevarul si pocainta.  Biserica isi va recapata vocea profetica prin care invita romanii la cunoastrea lui Dumnezeu, cel care continua sa reconcilieze.  Pentru ca pastorii evanghelici s-au pocait, intreaga natiune va avea un exemplu palpabil a marturisirii si reconcilierii.  Prin faptele ei biserica va chema poporul roman la reconciliere cu Dumnezeu si cu un trecut dureros.

Rusinea publica poate constitui un obstacol de netrecut; acest fapt un trebuie diminuat.  Insa discutarea si analiza acestui proces de reconcilire in cadrul unei conferinte internationale la Bucuresti ar putea evidentia nu numai necesitatea logica a procesului de recuperare a adevarului, ci si beneficiile reconcilierii la nivel personal, eclesial si national.

Publicitate