O teologie publica sau o teologie res publica, de Rick Elgendy

Săptămâna trecută, James Dobson, de la Focus on the Family, a atacat un discurs ţinut de senatorul Barack Obama la o întâlnire a organizaţiei „Call to Renewal”, o mişcare a activiştilor politici creştini. O personalitate religioasă care critică un candidat la preşedinţie nu este nimic nou, dar un schimb serios de opinii despre locul religiei în viaţa unei societăţi democratice nu trebuie să fie pierdut în vacarmul politic prezidenţial din această perioadă electorală.

În discursul lui, Obama se întreba nu dacă o pluralitate crescândă de tradiţii religioase înseamnă haos pentru un discurs public destul de monolitic până nu demult, ci dacă chiar şi o populaţie exclusiv creştină ar avea mai puţine dezacorduri în ceea ce priveşte politicile publice: „Al cărui creştinism să-l predăm în şcoli? Al lui James Dobson sau a lui Al Sharpton?” Obama prezintă aici un punct de vedere formulat de Jeffrey Stout în cartea lui, Democraţie şi Tradiţie: „În circumstanţele unui «discurs secularizat» – în cadrul căruia participanţii la un dialog public comun nu pot să considere ca un lucru de la sine înţeles existenţa unui acord religios fundamental, nici în ce priveşte convingerile, nici în practică – simplul apel la o singură autoritate religioasă unică în calitate de arbitru pentru un conflict public, va fi un eşec. Sugestia lui Stout este implicită în întrebarea lui Obama: „Care pasaj din Scriptură ar trebui să conducă politica noastră publică?” Dezbaterile care ar rezulta din încercarea de a răspunde la această întrebare n-ar putea fi rezolvate prin instaurarea credinţei creştine (sau a oricărei alteia) ca normativă pentru cetăţeanul american. Astfel, trebuie să ne aşteptăm la un dezacord între oamenii de bună credinţă şi să cultivăm acele virtuţi ale vieţii civice care permit continuarea conversaţiei în ciuda existenţei acestui dezacord. Critica lui Dobson, care se concentrează pe obiecţia sa cu privire la faptul că este considerat coreligionarul lui Al Shrapton şi pe exemplele scripturale oferite de Obama, ne arată că Dobson n-a prea priceput despre ce este cu adevărat vorba.

Dobson formulează însă o preocupare ce merită o atenţie serioasă. Mai târziu în discursul lui, Obama părăseşte argumentul lui Stout, apropiindu-se de noţiunea de raţiune publică a lui John Rawls: „Democraţia cere, susţine Obama, ca cei care au motivaţii religioase să şi traducă preocupările într-un limbaj universal, mai degrabă decât într-unul conţinând valori specifice religiei lor. Aceasta cere ca propunerile lor să fie argumentate şi să se supună raţiunii. Dobson este îngrijorat de faptul că Obama „încearcă să argumenteze că este nedemocratic să crezi sau să lupţi pentru acele principii morale ale Bibliei care nu sunt susţinute de oameni de toate credinţele” şi întreabă dacă el, ca cetăţean, ar trebui să-şi alinieze acţiunile la „cel mai mic numitor comun de moralitate”.

Lui Obama ar trebui să-i pese de acest lucru, de vreme ce a vorbit despre faptul că ar fi lipsit de neutralitatea să le spui cetăţenilor unde şi cum să nu-şi practice religia (cu referire la politicile publice) şi fiindcă a declarat că este „practic o absurditate” să aştepţi ca oamenii să nu „implice «moralitatea lor personală» în dezbaterile politice publice”. A mai spus totuşi că dacă am fi martori la o versiune modernă a lui istoriei lui Avram, căruia Dumnezeu i-a poruncit să-l sacrifice pe fiul său, Isaac, „noi am chema cu siguranţă poliţia şi am aştepta ca asistenţa socială să i-l ia lui Avram pe fiul său Isaac”, oricât de validă ar fi experienţa lui religioasă. Aici simţim rezonanţa temerilor lui Dobson cu privire la influenţa lui Rawls asupra lui Obama: dacă am recurge doar la „legile comune sau la raţiunea elementară” (orice am înţelege prin acele aceste entităţi suspecte), atunci societatea n-ar poate suporta prezenţa unor convingeri religioase robuste (şi, prin extensie, a unor asemenea persoane religioase). Deşi teologia specifică unei anumite tradiţii religioase este cu siguranţă o unealtă slabă pentru construirea un consens, o situaţie în care statul s-ar simţi obligat să elimine orice convingere religioasă sau orice acţiune care cade în afara a ceea ce se înţelege prin „raţiune publică” ar părea o tragică înfrângere în ceea ce priveşte libertatea religioasă. Cum, atunci, putem să înaintăm ca o societate, urmărind atât crearea unui consens public cât şi crearea unui spaţiu în care cetăţenii să poată fi religioşi?

Câţiva autori ne-au oferit recent reformulări ale conceptului de spaţiu public. Sugestia lui Charles Mathewes, formulată în cartea A Theology of Public Life, lansează distincţia între „teologia publică” şi „teologia vieţii publice”: O teologie publică este o declaraţie a convingerilor creştine dezbrăcată de particularitatea sa şi redată celorlalţi într-o formă acceptabilă pentru ei, în timp ce teologia vieţii publice este o descriere a locului pe care îl ocupă viaţa publică în economia mijloacelor creatoare şi mântuitoare ale lui Dumnezeu. O teologie a vieţii publice implică angajarea în sfera politică privită ca o acţiune ascetică, o aplicare a uceniciei creştine care acţionează prin zidirea virtuţilor credinţei, speranţei şi a iubirii; Mathewes întăreşte astfel sugestia lui Stout că virtuţile discursive şi nu neapărat consensul religios, se află la temelia unui dialog public sănătos. O altă analiză vine din partea lui William T. Cavanaugh, care în cartea lui Imaginaţie teopolitică subliniază căile prin care condiţiile materiale politice deschid drumuri dincolo de dezbaterile politice sponsorizate de stat. Cavanaugh descrie practici concrete – de la participarea la o agricultură susţinută de comunitate, la anumite de înţelegere şi practicare a Euharistiei – ca mijloace de dialog cu lumea, fără a traduce convingerile religioase în ceva ce nu sunt.

Aceste recomandări nu rezolvă în mod hotărâtor eterna problemă a convingerilor profund asumate într-o pluralitate religioasă, aşa cum n-o fac nici afirmaţiile făcute de Obama sau de Dobson. Totuşi, pe măsură ce teologii şi eticienii elaborează motivaţii în baza cărora cetăţenii religioşi se pot angaja în sfera publică într-un mod caritabil şi având în minte mai mult decât o simplă competiţie pentru bunurile publice, putem spera că dialogul va fi tot mai civilizat şi mai roditor.

Rick Elgendy este doctorand în teologie la University of Chicago Divinity School.

Textul a fost publicat la 3 iulie 2008 în revista electronică săptămânală Sightings, editată de Martin Marty Center de la University of Chicago Divinity School.

(Traducerea, Elena Goga. Editarea, Dănuţ Mănăstireanu)

7 răspunsuri

  1. Acest comentariu va fi pe mai multe bloguri, și este adresat explicit proprietarului blogului.

    După cum știi, Parlamentul European va supune legalizării căsătoriile între oameni de același sex. Biblia vorbește despro sodomism, acest lucru fiind o urâciune înainte Domnului.

    Te rog mult să scrii un articol în care să îndemni cititorii care au peste 18 ani și au căsuță de e-mail să voteze Petiția online ÎMPOTRIVA homosexualității. Ai libertatea să formulezi cum dorești, dar mesajul să fie clar: ”Spune NU homosexualității!”

    Până acum s-au strâns doar 8000 de semnături, și în România suntem peste 700.000 de evanghelici. Rușine…

    Linkul petiției este: http://www.petitieonline.ro/petitie-p20670044.html

    Te rog în numele Domnului Isus Hristos, postează un articol, sau pune undeva le vedere…știu eu, poate în sidebar? Se poate. Haideti fratilor, nu va lasati pe tanjala cand putem schimba ceva!

    Poți șterge comentariul. Îmi pare rău că e off-topic!

  2. http://www.roseinthedesert.wordpress.com un nou blog crestin care a inceput sa graiasca doar de o saptamana 🙂 Sa fiti binecuvantati!

  3. In ultimul timp tema aceasta mi-a dat multa bataie de cap. Cand spun tema aceasta ma refer la limita pe care crestinii ar trebui sa o aiba in impunerea principilor lor asupra intregii societati. Nu am niciun dubiu ca trebuie cu toata puterea sa luptam pentru impunerea unor masuri de genul condamnarea legala si morala a unor pacate cum ar fi crima, furtul, rasismul, sclavia (care se mai practica in destule parti ale lumii) si altele asemenea lor. Trebuie sa ne luptam ca astfel de lucruri descrise mai sus sa fie interzise prin lege. Insa nu stiu cat de mult ar trebui sa ne luptam sa impunem o moralitate de tip crestin ca fiind moralitatea de tip standard a societatii. De multe ori incercam sa le dam oamenilor regulile crestine, moralitatea crestina, standardele noastre fara ca acestia sa fie crestini. La momentul de fata chiar nu stiu unde ar trebui noi sa tragem linia, cat de departe sa mergem. Chiar as fi dorinc sa citesc ceva pe tema asta daca stie cineva carti sau macar articole bune si daca stiti ceva (vorbesc in special autorilor acestui blog) ar fi foarte bine daca ati posta si aici.

  4. David,

    Discutia cu privire la legiferarea moralitatii este extrem de vasta. Mi-as permite sa-ti recomand doar citeva surse. Jeffrey Stout, de la Princeton, a publicat in 2006 o carte fenomenala referitoare la locul pe care-l au in spatiul public argumentele religioase: Democracy and Tradition. Vezi de asemenea Richard John Neuhaus, The Naked Public Square. Pentru o contextualizare la problema identitatii europene, George Weigel, The Cube and the Cathedral. Din punctul meu de vedere trebuie sa facem o delimitare stricta intre ceea ce se poate argumenta pe temeiul unui ‘drept natural’ si ceea ce presupune neaparat o viziune religioasa asupra lumii. De exemplu, in problema avortului nu cred ca ai nevoie de argumente specific religioase, pe cind in problema homosexualitatii nu prea vad (deocamdata) cum poti sa le eviti. In ce masura sa incercam sa ne impunem morala noastra crestina? In masura in care democratia ne permite. Este dreptul nostru democratic. Riscul este sa nu reusim. Prefer insa sa-mi asum un asemenea risc decit sa traiesc intr-un regim (presupus) teocratic.

  5. „In ce masura sa incercam sa ne impunem morala noastra crestina? In masura in care democratia ne permite. Este dreptul nostru democratic.”

    Ma intreb, oarecum legat de ce spunea David, in ce masura dorinta de a incerca sa impui morala (noastra, voastra) este in concordanta cu, sau in spiritul Imitatio Christi. Nici in descrierile vietii lui Isus nici in cele ale lui Pavel nu am gasit atata hotarare de a crestina (sau a „dovedi” mai bine zis) ca cea pe care o vad la crestinii moderni. Si la cei mai vechi daca tinem cont de cruciade si imperiile papale.A folosi democratia doar ca pe un instrument util in realizarea scopului declarat nobil de a crestina o societate imi aduce din nou o dilema a copilariei spirituale: cat de onest e sa te folosesti de superioritatea ta, fie ea intelectuala, materiala sau morala ,pentru a-l aduce pe pagan „pe calea cea buna”? De ce nu poate folosi Duhul Sfant vietile simple ale crestinilor sinceri pentru a-si face treaba fara sa fie facut complice la atatea actiuni militaro-politico-religioase de mica sau mare anvergura?

    Altfel spus care sunt in esenta mijloacele pe care le scuza scopul ?

  6. Exista un soi de crestin putin inteles astazi si care desi nu se stie exact ce vrea si ce spune este respins din prima doar din cauza etichetei pe care o poarta. De multe ori ii este rusine sau frica sa se identifice cu aceasta doctrina pe care o indrageste, dar fie ca o face fie ca nu, astazi este destul de greu sa fi calvinst si sa ai o viata usoara in Romania. Daca esti un astfel de crestin, daca esti tare sau slab in credinta ta, daca ai nevoie sa vorbesti si cu altii care cred aceste adevaruri vechi, neschimbatoare, pretioase si iubite de atat de multe secole te invit pe http://calvinisti.wordpress.com/2008/10/25/hello-world/ BLOGUL CALVINSTILOR DIN ROMANIA.

    Imi pare rau ca suna ca o reclama la un produs cosmetic, nu am intentionat asta, dar sper sa va faceti timp si sa cititi acest mic blog deocamdata, care sper eu ca in timp sa creasca nu numai in informatie, ci in cunoasterea lui Dumnezeu si sa ajute cat mai multi crestini sa cunoasca adevarul biblic asa cum a fost el predicat de multi crestini iubiti si respectati.
    Potoroaca Madalin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: