8 martie intre contestare si nepasare

Sunt tentat sa scriu cite ceva despre un fenomen care imi atrage atentia de citiva ani, ca si anul acesta, de 8 martie.
Msi multe voci ale dreptei de la noi, inclusiv oameni tineri si extrem de bine educati, pe care ii pretuiesc altfel, simt nevoia de a se distanta, superior, de radacinile socialiste ale sarbatorii de 8 martie. Aceste radacini, de stinga, sunt incontestabile. Dar, oare, inseamna aceasta neaparat ca sarbatoarea in sine este una socialista? (Las laoparte tipul de demonizare colectiva a tot ce vine de la stinga, practicat de-a vamla de dreapta nostra, mai ales cea juna.)
Celor care se simt in aceasta postura as vrea sa le amintesc faptul ca 8 martie si-a pierdut de mult, si nu numai la noi, conotatia politica. Din pacate a pierdut-o si pe cea soliala, de afirmare a drepturilor femeii, ceea ce este mare pacat, dar asta este o alta problema.
8 martie este acum pur si simplu o sarbatoare a femeii, fara niciun fel de semnificatie politica, fie ea de stinga sau de dreapta. Si nu e nimic rau in asta. Iar faptul ca la origine ea a avut conotatii politice n-ar trebui sa aiba in aceste conditii ncio importanta.
De aceea socotesc ca aceste lamentari sunt mai degraba expresii subconstiente, psihanalizabile, ale unui soi de fundamentalism politic, fie acesta si in versiune soft.
De asemenea, as vrea sa amintesc acestor adepti ai purismului politic faptu ca acelasi soi de argumente au fost folosite de alti puristi, de data aceasta de natura religioasa, care, din iconoclasm, si pa baza unui model teologic indoielnic, pe care l-am putea numi, in termenii Richard Niebuhr, ‘Cristos impotriva culturii’, contsta legitimitatea celebrarii Craciunului la 25 decembrie pe motiv ca atunci se celebrau de fapt Saturnaliile. Ceea ce este absolut corect. Dar, asa cum multi dintre prieteni mei de dreapta vor fi d acord, aceasta nu inseamna deloc ca Biserica a gresit atunci cind a reincarcat semantic acasta sarbatoare cu sensul crestin dorit de ei.