Averea intangibilă a naţiunilor – Un studiu recent al Băncii Mondiale

bani.jpg

În aceste zile am avut bucuria de a ne petrece Crăciunul împreună cu familia fiului nostru, care studiază în Edinburgh, Scoţia. Aici, îmi spune Daniel, poliţiştii şi profesorii sunt printre cele mai bine plătite categorii sociale. Aceasta face ca Scoţia să fie un loc sigur pentru viaţă şi pentru afaceri şi, de asemenea, explică, cel puţin în parte, soliditatea şi eficienţa sistemului de educaţie generală din partea scoţiană a Marii Britanii. Atunci când mă gândesc, prin comparaţie, la corupţia poliţiei din România şi la deruta şi incompetenţa care domneşte în sistemul nostru de învăţământ, mă bucur că, pentru o vreme cel puţin, copiii şi nepoţii noştri din Scoţia sunt scutiţi de ele.

Banca Mondială a publicat în 2006 un studiu intitulat Where Is the Wealth of Nations? (Unde se află averea naţiunilor? Măsurarea capitalului pentru secolul 21 – desemnat în continuare prin sigla WWN – studiul este disponibil aici), care arată că principalele izvoare ale dezvoltării sunt domnia legii şi un bun sistem de învăţământ.

Citește în continuare