Adonis Vidu profesor la Gordon-Conwell

Incepind din aceasta toamna, Dr. Adonis Vidu, unul dintre cei mai valorosi studenti ai mei, devenit apoi coleg, la Universitatea Emanuel, care a obinut un doctorat stralucit in hermeneutica moderna la Nottingham University, UK, cu Antony Thisselton (vezi AICI lucrarea publicata de Paternoster), va preda din aceasta toamna ca Profesor Asociat la Gordon-Conwell Theological Seminary din Boston, Una dintre cele mai prestigioase institutii academice evanghelice din Statele Unite.

Felicitari si mult succes in noua etapa din cariera sa academica. Speranta mea este ca nu va uita de Romania si ca va pastra legatura cu mediul academic romanesc, chiar daca amintirile din acea etapa a traseului sau profesional nu sunt dintre cele mai placute.

Religie si secularizare in modernitatea tarzie – text corectat

Mariana Săin-Morar, Alungarea din rai (ulei pe pânză)

Religie şi secularizare în modernitatea târzie

de Dănuţ Mănăstireanu

Nu putem înţelege pe deplin conflictul care există între religie şi modernitate fără să facem referire la conceptul sociologic de secularizare. Secularizarea poate fi definită ca fiind „procesul de schimbare a orientării cu privire la fundamentarea religioasă a gândirii şi acţiunii, cu una centrată pe lume, ca singura realitate perceptibilă” (D. K. McKim, Westminster Dictionary of Theological Terms, Westminster John Knox, Louisville, 1996,  253). Termenul a fost folosit pentru prima dată cu referire la Pacea de la Westphalia (1648), care a dus, printre altele, la un transfer al proprietăţilor bisericii în mâinile prinţului. Sociologul danez Dekker este de părere că secularizarea este caracterizată de trei aspecte: (1) o descreştere a religiozităţii; (2) o restrângere a semnificaţiei religiei şi (3) o secularizare „internă” – adaptarea religiei la ideile modernităţii. (K. Runia, ‘The Challenge of the Modern World to the Church’, EuroJTh, 2, 2, 1993, 149).

Educatie si creativitate (3)

Creativitate şi învăţare

Aşa cum spuneam mai sus, deşi există anumite înclinaţii şi înzestrări înnăscute în fiecare dintre noi, creativitatea poate fi învăţată şi dezvoltată. Aceasta nu se poate realiza însă dacă sistemul pedagogic dominant este unul care accentuează conformismul şi reproducerea servilă a informaţiilor transmise de educator.

Este adevărat că stimularea creativităţii, a originalităţii şi a gândirii critice presupun o serie de riscuri pe cere educatorul trebuie să şi le asume, conştient fiind că rezultatul final merită un asemenea preţ. Un educator incompetent, nesigur pe disciplina pe care o predă sau care are o slabă imagine de sine se va simţi în general ameninţat de manifestările de nonconformism, implicite comportamentului creativ şi va avea puţine şanse de a induce în studenţi o atitudine relaxată, absolut esenţială în creativitate.

De asemenea, o atitudine rigidă, dominatoare, care exclude dialogul, întrebările şi în general interacţiunea va induce în studenţi un sentiment de autoapărare şi va conduce la inhibarea capacităţilor lor creative.

Educatie si creativitate (2)

Determinarea şi cultivarea capacităţii creative a studenţilor

Nu fiecare fiinţă umană are din punct de vedere ereditar aceeaşi capacitate creativă. Coeficientul de inteligenţă (până la nivelul 120) joacă un rol important în acest proces. Dincolo de acest nivel determinanţi sunt factorii de personalitate: fluiditatea şi flexibilitatea gândirii, echilibrul afectiv, perseverenţa, originalitatea, capacitatea de a rezista spiritului gregar etc. Un alt factor determinant îl reprezintă nivelul şi varietatea cunoştinţelor, precum şi predominanţa factorilor psihici non-verbali care îşi au sediul în emisfera dreaptă a creierului.

Educatie si creativitate (1)

Fiinţa umană a fost dotată, între alte caracteristici specific umane, cum sunt moralitatea şi religiozitatea, şi cu creativitate, care alături de cele menţionate mai sus o deosebesc de toate celelalte creaturi ale lui Dumnezeu.

Din acest motiv, creativitatea ar trebui să ocupe un loc de cinste în sistemul de educaţie. Din nefericire, în ţara noastră, datorită faptului că predomină dimensiunea reproducerii informaţiei memorate, creativitatea este o adevărată cenuşăreasă a educaţiei româneşti. Este adevărat că pentru regimul totalitar care a condus România timp de cincizeci de ani, stimularea creativităţii era un lux pe care nu şi-l putea permite, dat fiind riscul pe care îl reprezenta tot ceea ce ieşea din nivelarea pe care o urmărea realizarea idealului de formare a „omului nou”.

Ce inseamna a fi educator crestin astazi in Romania – III

Principii pedagogice aplicate în educaţia religioasă

Principii specifice

1.      Principiul autonomiei şi al libertăţii de alegere. Dacă în spaţiul fizicii de exemplu nu se poate vorbi de legitimitatea unei opţiuni pentru modelul clasic newtonian, pentru cel relativist sau pentru modelul cuantic, ci fiecare elev trebuie să-şi însuşească toate aceste modele, refuzul lor implicând o inadecvare a elevului la structura obiectivă a lumii, în cazul educaţiei religioase lucrurile stau cu totul altfel. Opţiunea religioasă (sau refuzul acesteia, care este în esenţă tot o atitudine religioasă) trebuie să fie făcută în absolută libertate, dar şi în deplină cunoştinţă de cauză. Nu numai că nimeni nu poate fi forţat să adopte religia creştină, dar nici ataşarea în cadrul acesteia la o anume tradiţie, ortodoxă, catolică ori protestantă, nu trebuie forţată în nici un fel.

Ce inseamna a fi educator crestin astazi in Romania – II

Principii pedagogice aplicate în educaţia religioasă

Educaţia religioasă este parte componentă a ansamblului educaţiei. Din această pricină principiile generale care guvernează educaţia sînt aplicabile şi în acest domeniu. Cu toate acestea, dată fiind specificitatea şi a particularităţile respectivului domeniu, educaţia religioasă este guvernată şi de principii aplicabile cu deosebire acestui domeniu. În acelaşi timp, chiar şi principiile generale se aplică într-un mod nuanţat, specific, în spaţiul educaţiei religioase. Vom încerca mai jos să abordăm succint câteva dintre aceste principii, subliniind modul în care se contextualizează ele în cadrul educaţiei religioase făcută în şcoală.

Ce inseamna a fi educator crestin astazi in Romania – I

Motto: „Buna creştere a tineretului este garanţia cea mai sigură a fericirii unui stat.” (G. Th. Oxenstierna)

Educatorul creştin

După cincizeci de ani de beznă marxistă, societatea românească începe să-şi regăsească încetul cu încetul vocaţia europeană şi democratică. În această ecuaţie a schimbării, educaţia joacă un rol primordial. Dacă imediat după 1989 credeam că lucrurile se vor schimba peste noapte, acum realizăm că de fapt greul abia a început şi că ceea ce ne stă în faţă este un teribil efort de reconstrucţie a fibrei naţionale, afectată în mod catastrofal de ideologia promovată de regimul comunist.

Educatia religioasa in scoala

Reuniune despre predarea religie in scoala (sursa – Ziarul Lumina)

Dat fiind ca, cel putin deocamdata, interesul pentru discutia legata de deconspirare a scazut, intentionam ca in perioada urmatoare sa initiem un dialog legat de educatia religioasa in scoli. Acerasta tema a fost intens discutata in media in ultima perioada si consideram ca este vremea sa tragem citeva concluzii. Invitam pe aceasta care pe cei care cred ca au ceva semnificativ de spus pe aceasta tema sa ne trimita textele lor pe adresele noastre private sau/si sa interactioneze cu textele publicate aici.

De la universitatea medievală la universitatea modernă

(despre interculturalitate şi interconfesionalism academic)

Daniel Fărcaş

Universitatea medievală, între interculturalitate şi interconfesionalism

Istoria ideilor din Evul Mediu oferă multiple cazuri de interculturalitate, iar produsele finite ale acestei metisări teoretice marchează decisiv şcolile de gîndire medievale. În mod concret, aceste „şcoli” ori curente de gîndire sînt reprezentate de şcolile (în sens instituţional) particulare care propagau învăţătura. La Paris de pildă (centru cu importanţi fermenţi culturali încă din evul mijlociu), aceste şcoli de gîndire erau grupate în zona Colinei Sainte Genviève, aproape de Île de la Cité (nucleul cel mai vechi al Parisului istoric), zonă în care ele cunosc o înflorire deosebită între sec. al IX-lea şi al X-lea.

Chestiunea interculturalităţii se pune în mod acut încă din această perioadă, pentru că