Dorin Dobrincu – Drept la replica

Ziarul Adevarul a publicat in data de 21 aprilie un articol calomnios la adresa Directorului general al Arhivelor Nationale, Dr. Dorin Dobrincu. Intr-o maniera tipica pentru lipsa deontologiei profesionale a jurnalistului roman, articolul, semnat de Iulius Cezar si Iulius Popa, foloseste drept unica sursa de informare delatiunile doamnei Camelia Moraru, care a fost demisa din pozitia pe care o ocupa la Arhivele Nationale, pentru incompetenta profesionala. Jurnalistii de la Adevarul, altfel un ziar cu pretentii, au devenit astfel instrumentul razbunarii ordinare a unei persoane de calitate morala indoielnica.

Revista 22 publica acum un drept la replica al domnului Dobrincu (intelegem din aceasta ca ziarul Adevarul a refuzat celui acuzat acest drept, ceea ce ne face sa ne indoim de moralitatea conducerii ziarului).

Traim, deci, in Romania, unde toate – delatiunea, incompetenta, imoralitatea – sunt posibile.

Asa cum spuneam si altadata, mai avem de asteptat inca cel putin 20 de ani pentru a ajunge la o minima normalitate in aceasta tara uitata de Dumnezeu.

Rolul bisericilor in asistenta sociala

Bisericile şi celelalte organizaţii creştine se află neîndoielnic sub autoritatea înaltului mandat asumat de Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, care s-a făcut om ca „să aducă săracilor vestea cea bună, să mângâie pe cei întristaţi, să slobozească pe cei închişi pe nedrept, să vindece pe cei bolnavi şi să vestească eliberarea celor oprimaţi” (Ev. Luca 4:18). Aceeaşi responsabilitate este afirmată în mod răspicat şi de către Apostolul Iacov, care spune că „religia curată şi neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor” (Iac. 2:27). Alături de efortul misionar pentru răspândirea învăţăturii lui Christos, grija pentru cei săraci s-a aflat şi în centrul activităţii Sf. Apostol Pavel.

De asemenea, în perioada patristică, între alţii, Sf. Vasile cel Mare (sec. IV) a adăugat activităţilor sale teologice şi pastorale, pe cele cu caracter caritativ, oferind un model demn de urmat întregii creştinătăţi. În perioada Evului Mediu, comunităţile monastice franciscane au promovat un model de spiritualitate care îmbina în chip armonios contemplarea şi acţiunea radicală în folosul celor nevoiaşi.