Despre deconspirare – asupra exerciţiului dezbaterii

Dănuţ Jemna

Nu voi vorbi în acest text despre coordonatele teologice ale problemei, ci voi rămâne într-un spaţiu al simţului comun, încercând o analiză care ţine de modul în care ne raportăm la subiect. De ce o asemenea abordare?

Am încercat şi eu, ca şi alţi credincioşi preocupaţi de problemă, să găsesc idei, să dezvolt o argumentare asupra asumării trecutului colaborării credincioşilor cu sistemul comunist. Nu cred că asemenea încercări sunt inutile; dimpotrivă, ele sunt absolut necesare. Dar am constatat că este important să vedem care sunt efectele pe care le produc asemenea iniţiative, cine răspunde acestora şi mai ales cum se răspunde. Este importantă şi o privire dinspre cei cărora li se adresează mesajele articulate ale celor cu acoperire academică şi spirituală.

Simptomatica reacţiilor este foarte importantă pentru înţelegerea fenomenului în ansamblu şi pentru a sesiza ceea ce este realist să aşteptăm a se întâmpla. Cea mai tare concluzie la care am ajuns este aceea că în mediul evanghelic românesc, ca de altfel în întreaga societate, abia descifrăm ideea dezbaterii, a dialogului public. Abia învăţăm un exerciţiu elementar de democraţie şi apoi unul de viaţă comunitară: dialogul, dezbaterea. Ne aflăm la începutul unui drum lung, şi este realist să ne gândim că propunerile pe care le fac analizele cu puternice argumente teologice şi sociologice vor fi realizabile mai degrabă în viitor. Ceea ce putem face acum este să aşezăm câteva dintre coordonatele pe care se va putea realiza mai târziu un dialog cu adevărat coerent. Iau în considerare aici toate spaţiile publice unde se discută problema, de la blogosferă, până la întâlniri ale unor grupuri de oameni. Ne-a lipsit acest exerciţiu şi ne-a lipsit şcoala, cadrul în care se învaţă dezbaterea.

Este legitim să ne întrebăm cum putem să ne asumăm ceva despre care nu suntem convinşi că este important şi că trebuie asumat? Şi cum anume devenim conştienţi de problemă dacă ea nu este pusă în evidenţă, dacă nu este supusă dezbaterii? Or, abia acum începem să facem aşa ceva, să dialogăm să dezbatem, să analizăm.

Pericolul cel mai mare al acestei vremi de dezbatere este să se producă o ruptură între marele public al credincioşilor şi o elită de specialişti care sunt deja prezenţi în spaţiul dezbaterii. Dacă toată această muncă de analiză nu pătrunde la nivelul comunităţilor locale, la nivelul credincioşilor obişnuiţi şi rămâne doar în sferele înalte ale elitelor, nu se va realiza nici un progres.

Câteva observaţii asupra exerciţiului dezbaterii problemei:

  • Fenomenul este încă de slabe proporţii. Nu ne putem aştepta la rezultate dacă problema nu interesează decât tangenţial credincioşii.
  • Opiniile cu cel mai mare impact sunt cele formulate în mass-media. Formatorii de opinie din biserici sunt puţini şi nu au mijloace pentru a atinge publicul larg. Credincioşii îşi formează opinii, nu convingeri, fără solide argumente teologice. Dezbaterea actuală suferă de prea multe influenţe perturbatoare şi riscă să fie lăsată deoparte tocmai din această cauză.
  • Importanţa problemei este cotată tot sub impactul formatorilor de opinie care vin din afara bisericii. Deconspirarea este o temă la modă în presă, în discursul oamenilor de cultură sau politici şi a ajuns, prin influenţă, şi în ograda evanghelicilor. Dacă este o problemă de maximă importanţă pentru viaţa bisericii, de ce nu ne-am sesizat asupra ei în alt context decât cel al tăvălugului din spaţiul public românesc? Veţi spune că încercări au existat, şi sunt de acord, eu însumi am scris şi am vorbit despre asta în jurul meu. Dar au fost fenomene izolate şi acum riscă să fie înghiţite de marea masă a opiniilor care circulă peste tot.
  • Cu toată această influenţă contextuală, este foarte probabil ca majoritatea credincioşilor să nu aibă o convingere şi nici măcar o opinie asupra problemei în cauză, cu atât mai puţin argumente pentru a le susţine. Dacă ar fi să ne uităm cu atenţie la credincioşii din biserici, s-ar putea să vedem o atitudine de lehamite…
  • Nu există platforma pe care să se poată purta dialogul, fără a aluneca la extreme, fără a relativiza povestea. Eterogenitatea abordărilor la o populaţie relativ mică statistic (1 milion de oameni?), dar cu pretenţia unui sistem de valori consistent, trădează lipsa acestei platforme. Ca multe alte probleme vitale pentru viaţa bisericii, deconspirarea nu intră în sfera problemelor de ordin teologic sau spiritual decât pentru o minoritate neglijabilă.
  • Chiar pentru cei care pretind că dispun de platformă, nu se vede o integrare a problemei într-un context mai larg, mai complex. Colaborarea cu securitatea, care ne macină temelia şi nu ne permite dezvoltarea viitoare, nu este o problemă singulară. Compromiterea liderilor şi a credincioşilor nu s-a realizat numai prin trădarea fraţilor, ci şi prin alte păcate importante, nu numai în perioada comunistă, ci şi în cei 18 ani de postcomunism. Dacă este să ne oprim şi să realizăm un moment de cotitură pentru comunitatea evanghelică, atunci este important să ne asumăm şi să ispăşim şi alte păcate mari, nu doar colaborarea. Convingerea mea este că accentul excesiv pe această problemă nu va avea rezultate pozitive pe ansamblu.

Închei prin a spune că este bine că ieşim la dialog, dar că e bine să ne uităm şi la modul în care o facem şi la ceea ce produce această dezbatere. Este important să extindem sfera problematicii, dar şi sfera publicului care participă la dezbatere. De asemenea, este important să sesizăm care sunt liniile de forţă care produc opinii cu privire la această problemă. În fine, nu trebuie să uităm că, din perspectivă creştină, problema deconspirării nu poate fi tranşată într-o manieră politică sau sociologică. Pentru traterea ei este nevoie de o abordare spirituală.

6 răspunsuri

  1. Multumim pentru analiza. Observatiile dvs sunt interesante si provocatoare.Daca-mi este permis sa-mi exprim si eu parerea, cred ca cea mai mare problema, alaturi de celelate mentionate de dvs, este faptul ca in Romania – si-n biserica si-n societatea -are inca o mare influenta ‘institutia’. Omul obisnuit acorda sau nu importanta unor evenimente – in cazul nostru colaborara- in functie de pozitia unei institutii ( biserica, uniunea, etc).
    Spiritul civic este pre mic si neinfluent.
    Exista un fel de mentalitate: cainii latra, caravana trece…

    _________________

    De acord cu dvs. Cred ca e vremea sa gandim asupra acestei perspective de a construi in mediul evanghelic un tip de societate civila care sa aiba acest rol de ferment, de analist si care sa aiba taria de a trage la raspundere structurile institutionalizate.
    D.J.

  2. Ofiţerii de securitate care au ucis
    Dictatorul Nicolae Ceauşescu a cerut alcătuirea unei liste cu toţi ofiţerii de securitate care au ucis (pentru un decret de graţiere). Ordinul a fost executat, “întocmai şi la timp”. Această listă există la CNSAS. De ce nu este deconspirată de CNSAS? Care este rolul jucat de Constantin Ticu Dumitrescu şi de Mircea Dinescu în blocarea acestei deconspirări? De ce ONG-urile care au protestat vehement în Piaţa Universităţii împotriva deciziei impecabile, în pur stil Tribonian, a Curţii Constituţionale a României, nu au cerut deconspirarea listei securiştilor care au vărsat sângele nevinovat al martirilor români?
    Titus Filipas

    ________________________

    Stimate domnule,
    Ati formulat o serie de intrebari care exista in mintea multor oameni din tara asta. Numai ca raspunsul este in parte evident si in parte imposibil de dat. Ceea ce traim acum este un soi de teatru in care actorii principali (ca Dumitrescu si Dinescu) joaca un rol, cu care nu sunt neaparat de acord, iar publicul din care facem noi parte vede scenariul altfel. E nevoie sa schimbam putin paradigma si sa micsoram distanta dintre public si actori.
    D.J.

  3. Ca unul care am scris [prea] multe comentarii pe aceasta tema, as face citeva observati in plus pe linga cele ale dvs. Cei ce comenteaza sunt in mare parte oameni care au suferit ei insisi ori cineva drag; o mare parte dintre ei sunt emigranti (ca si mine) , deci oameni care aveau probleme cu sistemul politic si religios… Despre societatea romaneasca in general: in comunism un procent imens ar fi fost multumiti daca ar fi avut mai putine probleme materiale. Procentul celor realmente deranjati de ideologia sistemului si de lipsa libertatii era surprinzator de mic. In acest sens, de ce ne-am astepta ca acestia sa fie acum interesati de lustratie? In rindul crestinilor, opozitia ideologica fata de comunism era mai mare decit la nivelul general al societatii. Dar si in rindul crestinlor, cei ce NU erau marturisitori, ori crestini activi, aveau mai putine „probleme” si erau ei insisi critici fata de dizidenti si nu condamnau prea tare colaborationismul… Deci, nici aici nu sunt surprins de dezinteresul fata de deconspirare… Apoi, au mai trecut anii…

    ____________________

    Aveti dreptate. Iata un moment in care biserica ar trebui sa se autosesizeze si sa se gandeasca asupra calitatii crestinilor pe care ii pastoreste, deci asupra calitatii slujirii pe care o realizeaza.
    D.J.

  4. Cred ca dialogul este posibil atunci cand se doreste rezolvarea unei probleme avand un punct de reper, in cazul nostru Scriptura si avand curajul sa concluzionam responsabil, trasand o linie clara care poate fi urmata de cei ce doresc o soluite. De multe ori pierdem reperul si incepem sa ne invartim in cerc suparati fiind la urma de descumapanirea ce o provocam celor ce ne urmaresc.

    Spiritul civic este slab dezvoltat deoarece oamenilor le-a fost indus principiul conform caruia judecarea este pacat, iar redusa la nivelul liderilor, un si mai mare pacat -a te lega de unsul Domnului.

    Judecata in forma ei analitica si transpunerea concluziilor acesteia in fapt nefiind foarte des intalnita, starneste fiori ai executiilor publice, fara nici un temei serios dincolo de prejudecata.

    Cred ca liderii religiosi au agreat rolul personajului infailibil, ceea ce a dus la incapacitatea fratietatii de a judeca cazuri de acest gen. Daca mai adaugam si manipularea si alte slabiciuni, nu ne este foarte greu sa intelegem de ce exista atata confuzie in lucruri in care simplitatea ar fi trebuit sa fie la indemana.

    Ne-a placut sa-i invatam tot felul de lucrusoare care mai de care mai inalt teologice dar am renuntat sa provocam pe cei ce asculta la aplicare si vietuire dupa cele ce ar fi trebuit sa-i invatam.

    De exemplu eu am o problema ca pastorii care nu s-au compromis si care au putut predica, dar care nu au predicat niciodata despre acest pacat si cele din seria vanzarii aproapelui. Ca tot poporul sa auda si sa se cutremure.

    Trecand peste acest handicap cred ca trebuie sa vedem asa cum ati scris, care sunt si celelalte pacate, mi-ar fi placut macar o enumerare, iar dupa aceea aplicate principiile care spunem ca ne calauzesc astfel incat sa fie aduse corectiile clare, la modul concret in viata bisericeasca.

    Deci nu numai comunismul, ci si multi lideri religiosi au contribuit la aceasta incapacitate de analiza, mutenie la majoritatea sau izbucnire la altii.

    Prin urmare nu este prea mic lucru ca de la aceasta tematica finalizata dupa modelul cel bun, prin analiza simpla si de bun simt si aplicarea concluziilor la modul concret si principial, sa invatam a trece si la alte probleme din viata bisericii care dau aceasta stare de multi condamnata.

    Iar dialogul va fi atunci o placere domnilor.

    ________________________

    Imi ridicati mingea la fileu…
    As prefera ca aceasta lista de pacate sa o putem scrie impreuna, toti ce care avem curajul dezbaterii publice.
    Indraznesc sa deschid lista doar.
    Si inainte, dar mai ales dupa 1990, comunitatea evanghelica din Romania a fost paralizata de un fenomen care se putea rezolva foarte crestineste, dupa modelul biblic din cartea Faptele Apostolilor. Romania a fost asaltata cu bani si lucruri materiale care erau destinate ajutorarii comunitatii evanghelice in functie de nevoile existente. Gestiunea acestor bunuri s-a realizat de pastori, de liderii bisericilor. Problema sau pacatul este gestiunea in sine a acestora, treaba foarte spirituala si cu mare raspundere de altfel. Ei bine, credeti-ma, acest pacat apasa la fel de greu asupra comunitatii evanghelice, poate chiar mai greu (lucru facut in vreme de libertate) decat colaborarea cu sistemul comunist. Banul saracului, vaduvei si orfanului sau al misiunii bisericii a fost gestionat altfel decat trebuie. Asta este o realitate de care inca nu se atinge nimeni. Dar este o ancora care ne tine incremeniti de ani de zile. Si aici trebuie facuta asumare, ispasire si iertare.
    D.J.

  5. […] Delapidare şi delaţiune February 16, 2008 Dan Jemna scrie un articol intitulat Despre deconspirare – asupra exerciţiului dezbaterii. Articolul este parte din seria Deconspirare, serie dedicată de Agora Christi acestui delicat […]

  6. […] Vidu: Biserica şi memoria colaborării Dănuţ Jemna: Despre deconspirare – asupra exerciţiului dezbaterii Dănuţ Jemna: Cine suntem noi, cei care analizăm trecutul? Cristi Zaharia: Pledoarie pentru […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: