Despre deconspirare – asupra exerciţiului dezbaterii

Dănuţ Jemna

Nu voi vorbi în acest text despre coordonatele teologice ale problemei, ci voi rămâne într-un spaţiu al simţului comun, încercând o analiză care ţine de modul în care ne raportăm la subiect. De ce o asemenea abordare?

Am încercat şi eu, ca şi alţi credincioşi preocupaţi de problemă, să găsesc idei, să dezvolt o argumentare asupra asumării trecutului colaborării credincioşilor cu sistemul comunist. Nu cred că asemenea încercări sunt inutile; dimpotrivă, ele sunt absolut necesare. Dar am constatat că este important să vedem care sunt efectele pe care le produc asemenea iniţiative, cine răspunde acestora şi mai ales cum se răspunde. Este importantă şi o privire dinspre cei cărora li se adresează mesajele articulate ale celor cu acoperire academică şi spirituală.

Simptomatica reacţiilor este foarte importantă pentru înţelegerea fenomenului în ansamblu şi pentru a sesiza ceea ce este realist să aşteptăm a se întâmpla. Cea mai tare concluzie la care am ajuns este aceea că în mediul evanghelic românesc, ca de altfel în întreaga societate, abia descifrăm ideea dezbaterii, a dialogului public. Abia învăţăm un exerciţiu elementar de democraţie şi apoi unul de viaţă comunitară: dialogul, dezbaterea. Ne aflăm la începutul unui drum lung, şi este realist să ne gândim că propunerile pe care le fac analizele cu puternice argumente teologice şi sociologice vor fi realizabile mai degrabă în viitor. Ceea ce putem face acum este să aşezăm câteva dintre coordonatele pe care se va putea realiza mai târziu un dialog cu adevărat coerent. Iau în considerare aici toate spaţiile publice unde se discută problema, de la blogosferă, până la întâlniri ale unor grupuri de oameni. Ne-a lipsit acest exerciţiu şi ne-a lipsit şcoala, cadrul în care se învaţă dezbaterea.

Este legitim să ne întrebăm cum putem să ne asumăm ceva despre care nu suntem convinşi că este important şi că trebuie asumat? Şi cum anume devenim conştienţi de problemă dacă ea nu este pusă în evidenţă, dacă nu este supusă dezbaterii? Or, abia acum începem să facem aşa ceva, să dialogăm să dezbatem, să analizăm.

Pericolul cel mai mare al acestei vremi de dezbatere este să se producă o ruptură între marele public al credincioşilor şi o elită de specialişti care sunt deja prezenţi în spaţiul dezbaterii. Dacă toată această muncă de analiză nu pătrunde la nivelul comunităţilor locale, la nivelul credincioşilor obişnuiţi şi rămâne doar în sferele înalte ale elitelor, nu se va realiza nici un progres.

Câteva observaţii asupra exerciţiului dezbaterii problemei:

• Fenomenul este încă de slabe proporţii. Nu ne putem aştepta la rezultate dacă problema nu interesează decât tangenţial credincioşii.
• Opiniile cu cel mai mare impact sunt cele formulate în mass-media. Formatorii de opinie din biserici sunt puţini şi nu au mijloace pentru a atinge publicul larg. Credincioşii îşi formează opinii, nu convingeri, fără solide argumente teologice. Dezbaterea actuală suferă de prea multe influenţe perturbatoare şi riscă să fie lăsată deoparte tocmai din această cauză.
• Importanţa problemei este cotată tot sub impactul formatorilor de opinie care vin din afara bisericii. Deconspirarea este o temă la modă în presă, în discursul oamenilor de cultură sau politici şi a ajuns, prin influenţă, şi în ograda evanghelicilor. Dacă este o problemă de maximă importanţă pentru viaţa bisericii, de ce nu ne-am sesizat asupra ei în alt context decât cel al tăvălugului din spaţiul public românesc? Veţi spune că încercări au existat, şi sunt de acord, eu însumi am scris şi am vorbit despre asta în jurul meu. Dar au fost fenomene izolate şi acum riscă să fie înghiţite de marea masă a opiniilor care circulă peste tot.
• Cu toată această influenţă contextuală, este foarte probabil ca majoritatea credincioşilor să nu aibă o convingere şi nici măcar o opinie asupra problemei în cauză, cu atât mai puţin argumente pentru a le susţine. Dacă ar fi să ne uităm cu atenţie la credincioşii din biserici, s-ar putea să vedem o atitudine de lehamite…
• Nu există platforma pe care să se poată purta dialogul, fără a aluneca la extreme, fără a relativiza povestea. Eterogenitatea abordărilor la o populaţie relativ mică statistic (1 milion de oameni?), dar cu pretenţia unui sistem de valori consistent, trădează lipsa acestei platforme. Ca multe alte probleme vitale pentru viaţa bisericii, deconspirarea nu intră în sfera problemelor de ordin teologic sau spiritual decât pentru o minoritate neglijabilă.
• Chiar pentru cei care pretind că dispun de platformă, nu se vede o integrare a problemei într-un context mai larg, mai complex. Colaborarea cu securitatea, care ne macină temelia şi nu ne permite dezvoltarea viitoare, nu este o problemă singulară. Compromiterea liderilor şi a credincioşilor nu s-a realizat numai prin trădarea fraţilor, ci şi prin alte păcate importante, nu numai în perioada comunistă, ci şi în cei 18 ani de postcomunism. Dacă este să ne oprim şi să realizăm un moment de cotitură pentru comunitatea evanghelică, atunci este important să ne asumăm şi să ispăşim şi alte păcate mari, nu doar colaborarea. Convingerea mea este că accentul excesiv pe această problemă nu va avea rezultate pozitive pe ansamblu.

Închei prin a spune că este bine că ieşim la dialog, dar că e bine să ne uităm şi la modul în care o facem şi la ceea ce produce această dezbatere. Este important să extindem sfera problematicii, dar şi sfera publicului care participă la dezbatere. De asemenea, este important să sesizăm care sunt liniile de forţă care produc opinii cu privire la această problemă. În fine, nu trebuie să uităm că, din perspectivă creştină, problema deconspirării nu poate fi tranşată într-o manieră politică sau sociologică. Pentru traterea ei este nevoie de o abordare spirituală.