Europa maimuţelor

Maimuţa din Carpaţi (despre reinventarea maimuţei)

Că patria noastră este uneori o ţară de (de)plîns, o ştim cu toţii. Nu-i vorba aici de tragismul mioritic al ciobanului căruia i s-a pus gînd rău, nici de destinul trist al Anei lui Manole; şi nici măcar de destinul nostru mereu tragic, care ne-a lăsat, într-o veritabilă şi darwiniană luptă pentru supravieţuire tocmai la… „fruntariile Europei”, între păgînii de turci, prea (ne)drept credincioşii de ruşi şi mult prea universaliştii (aşadar, catolicii!) habsburgi. Ci mai degrabă că, slugarnici, am învăţat că mielul blînd are şanse cel puţin duble de îndestulare fiziologică, iar capul ce se pleacă, sabia nu-l scurtează. Într-o ţară a transhumanţei, am învăţat să ne refugiem cînd pe piciorul de plai, cînd în gura de rai, după cum ne dictează interesul, căci – deh! – dai mîna cu dracu’ numai pînă treci putea tranziţiei. În vremea noastră, lupta pentru supravieţuire la „fruntariile Europei” ne cere oarece sacrificii, mici plecări (sau plecăciuni?) cuminţi de cap, dar mai ales imitaţie: am învăţat încet, pentru o banană în plus, să maimuţărim necritic şi duios Europa. Şi, uite-aşa, mioriţa noastră dragă a evoluat în România europeană pînă la stadiul de primat.

Maimuţa europeană şi „corectitudinea politică” (despre cîteva fobii)

Interesată mai curînd de protecţia animalelor decît de pruncii încă nenăscuţi, Europa noastră, fără origini ideatice şi culturale (aşa cum dovedeşte ratatul proiect de Constituţie europeană), îşi caută originile în lumea maimuţelor. Iată de ce, în spiritul corectitudinii politice, Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei 1580/4 octombrie 2007, intitulată abrupt şi fără niciun echivoc „Primejdiile creaţionismului în educaţie” (The dangers of creationism in education) este, în ea însăşi, o veritabilă primejdie la adresa libertăţii de conştiinţă în Europa; aşadar, un triumf al incorectitudinii politice. Mă întreb de cînd instituţii formate din politicieni au dreptul să decidă dacă diversele teorii creaţioniste sînt ori ba ştiinţă? Documentul 11375/17 sept. 2007 susţine că, „creaţionismul în oricare din formele sale, precum «proiectul inteligent», nu este întemeiat pe fapte, nu se serveşte de raţionamentul ştiinţific şi conţinuturile sale sunt în mod categoric nepotrivite pentru orele de ştiinţă”. Constituit din politicieni (iar nu din savanţi!), Comitetul pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei uită că teoria «proiectului inteligent» este elaborată de universitari şi savanţi de prestigiu, precum matematicianul William Dembski (The Design Inference: Eliminating Chance through Small Probabilities, Cambridge, Cambridge University Press, 1998) şi biochimistul Michael J. Behe (Darwin’s Black Box. The Biochemical Challenge to Evolution, New York, Free Press, 1996), pentru a indica doar cîteva exemple. Nu înţeleg însă ce fel de fiinţe raţionale şi apte pentru un demers raţional vor fi tinerii învăţaţi în şcoală, conform documentelor europene citate mai sus, care vehiculează o bizară teorie a dublului adevăr şi care va face din europenii de mîine fiinţe schizate între ceea ce cred şi ceea ce învaţă: „E necesar să se separe credinţa de ştiinţă. Nu este vorba de antagonism. Ştiinţa şi credinţa trebuie să poată coexista” (Rez. 1580/2007, art. 1). Aşadar, Europa vrea fiinţe contradictorii (precum maimuţele?), care să asume deopotrivă credinţa şi ştiinţa, creaţionismul şi evoluţionismul.

N-ar trebui să uităm însă că universitatea modernă, ca instituţie, este invenţia creştinismului din sec. al XII-lea şi al XIII-lea. Nici că dezbaterea ştiinţifică a fost iniţiată de practica dezbaterilor universitare publice (quaestiones disputatae). Prin universitate, instituţie inventată de clerul catolic, creştinismul occidental îşi proclama idealul omului care gîndeşte critic, înzestrat cu raţiune discursivă şi care se raportează intelectual la problemele sale. Teoria «proiectului inteligent» (ca şi alte forme de creaţionism ştiinţific) îşi propune să suprime falia dintre ştiinţă şi credinţă, urmărind astfel o educaţie integrală.

Învăţîndu-i pe elevi că sînt simple maimuţe evoluate, schiza dintre raţiune şi credinţă pe care o are în vedere Consiliul Europei va produce fiinţe scindate. Nu-i de mirare că şcolile au devenit (în unele cazuri) veritabile grădini zoologice, unde violenţa şi instinctele primare triumfă. Să-şi fi atins oare educaţia evoluţionistă în şcoli scopul, acela de a face din copii şi adolescenţi fiinţe raţionale? Sau, poate din contră, legitimarea pulsiunilor lăsate să existe în stare pură face din tineri fiinţe mînate de instincte primare?

Să remarcăm en passant şi faptul că maimuţa europeană este totodată anti-americană. Aşadar, politicienii europeni ne anunţă ritos şi îngrijoraţi că – multă vreme – creaţionismul a fost „exclusiv un fenomen american [subl.n.]” (Doc. 11375, A, 2); iar predarea evoluţionismului „este crucială pentru viitorul societăţilor şi democraţiilor noastre [subl.n.]” (Rez. 1580/2007, art. 15). De unde rezultă – după logica dezarmantă a politicienilor europeni – că uimitoarea democraţie americană (fundamentată pe valorile creştinătăţii şi deci asumînd creaţionismul!) a fost cel mult un accident fericit, precum… evoluţia omului din maimuţă, dar că ea n-ar fi trebuit să existe. Excesiv de corect politic (dar numai cu el însuşi), Consiliul Europei ne garantează dreptul la libera exprimare, însă profesorii de biologie care cred că Dumnezeu a creat lumea vor fi obligaţi să vorbească doar despre evoluţionism. În fond, ei vor egalitate, dar numai pentru maimuţe.

Istoria unei maimuţăreli mioritice (despre un manual şi o lamentaţie)

Prinsă într-o sentimentală logică afectivă a maimuţărelii faţă de recomandările unei Europe fără identitate, Solidaritatea pentru Libertatea de Conştiinţă îi cerea ministrului Educaţiei, în februarie 2008, reintroducerea teoriei evoluţiei în manuale, în spiritul Rezoluţiei 1580, mai sus citate. Mai recent, un articol din Gîndul (13 martie 2009) citează un la fel de recent protest de-al lui Remus Cernea împotriva unui manual creaţionist de biologie, redactat de o reputată profesoară de biologie din Oradea. Închinător pios la icoana lui Darwin, într-o veritabilă „logică” a plînsului, domnul Remus Cernea deplînge riscul ca elevii să nu mai fie îndoctrinaţi cu o singură perspectivă despre lume, cea evoluţionistă, şi că li s-ar putea prezenta şi creaţionismul ştiinţific.

Admirabilă este, însă, consecvenţa frustrării domnului Remus Cernea. Este sufficient să răsfoieşti puţin site-ul secularhumanism.ro ca să te dumireşti că domnul Cernea nu are nimic consistent de spus; – are doar de plîns. Nimic în afară de proteste şi plîngeri: împotriva icoanelor şi simbolurilor religioase din şcoli, împotriva construcţiei de biserici, împotriva discriminării (?) ateilor, împotriva salariilor clericilor, împotriva numirii teologului Adrian Lemeni în structura Ministerului Culturii. Lamentaţiile domnului Cernea au, totuşi, un aer de litanie, căci – nu-i aşa? – avea dreptate Mircea Eliade să spună că sîntem esenţialmente religioşi, chiar şi atunci cînd duhnim de ateism.

Preşedintele Asociaţiei Umaniste Române somează Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovaţiei să ţină cont de prevederile Rezoluţiei 1580. Domnia sa nu pare să ştie că rezoluţia are un caracter consultativ, în ciuda tonului disperat în care a fost redactat. Din legislaţia actuală, nimic nu poate obliga ministerul să refuze prezentarea creaţionismului în şcoli, decît eventual mimetismul european (adică maimuţăreala) – de care sperăm totuşi că ministerul cu pricina nu suferă (deşi maimuţelor le plac înălţimile, nădăjduim că n-au ajuns să se cocoaţe pînă şi în structura ministerului de resort din patria noastră mioritică) – şi eventual ceea ce pare a fi credinţa domnului Cernea, anume că sîntem creştini doar de 2000 de ani, dar maimuţe de 85 de milioane de ani.

În fond, este şi aici o lecţie de istorie a spiritului. Căci Dumnezeu i-a creat pe oameni egali, dar unii se cred maimuţe.

Daniel Fărcaş

4 răspunsuri

  1. Draga Daniel,
    Ma bucur sa vad ca ai reinviat Agora Christi.
    Aproape ca-mi luasem nadejdea.
    Multumesc.

    –––-
    Macar sa inviem, ca de evoluat nu sint sanse 🙂 .
    Daniel

  2. […] credinţă: şoctâc-şoctâc   Care este diferenţa dintre libertate şi rebeliune ?   Profetii Europa maimuţelor  SECRETUL PREZENTEI LUI DUMNEZEU Femei-bărbaţi şi bărbaţi-femei.   Inchinarea -> […]

  3. Eu as une o întrebare:
    Este OBLIGATORIU să fie acceptată ipoteza creaţiei inteligente ?
    Sa, mai multe,dacă mai stau să mă gîndesc…
    2. Este admis să se gîndească şi altfel decît creaţionist ?
    3. Poate abordarea creaţionistă să explice biologia actuală ?
    Ex. receptorii RAGE
    Aştept răspuns….

    –––

    Stimate Geomarz,
    1. De vreme ce avem liber arbitru, nu este OBLIGATORIU nimic (pastrez majusculele dumneavoastra). Optiunile ne apartin. Ceea ce spun eu este ca trebuie sa cintarim cu propria noastra ratiune motivele pentru care asumam evolutionismul sau creationismul.

    2. Este admis, fireste, asa cum am spus mai sus. Doar ca, in mod cert, nu exista doua adevaruri: cu siguranta, unii se insala. Semnalam ca Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei propune asumarea simultana a unor „adevaruri” opuse: unul al credintei (inferior, sugereaza ei), altul al stiintei. Vi se pare stiintifica abordarea? Poate fi ceva alb si totodata negru in acelasi timp si sub acelasi raport? Poate ca niste lectii in plus de logica n-ar strica la clasele de liceu, unde se incepe studiul cu principiul non-contradictiei si cu principiul tertului exclus.

    3. Abordarile creationist stiintifice se raporteaza, evident, la biologia actuala. Altfel spus, creationismul stiintific nu este opera unor rapsozi, ci a unor profesionisti, cercetatori, universitari. Ceilalti insa, care nu avem pregatire de specialitate, trebuie sa optam liber si informat pentru o creationism sau evolutionism, fara ca vreun Consiliu al Europei sa ne dicteze ce avem de facut. Nu cred ca le revine institutiilor politice sa stabileasca adevarul stiintific prin decrete ori rezolutii; nici sa intervina in dezbaterea stiintifica. Orice intruziune de acest fel are iz de dictatura.
    Daniel F.

  4. […] din seria problemelor incomode. Daniel Fărcaş răspunde bine unei chestiuni care s-a pus prost, manualele alternative care presupun o bază […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: