Ce inseamna a fi educator crestin astazi in Romania – II

Principii pedagogice aplicate în educaţia religioasă

Educaţia religioasă este parte componentă a ansamblului educaţiei. Din această pricină principiile generale care guvernează educaţia sînt aplicabile şi în acest domeniu. Cu toate acestea, dată fiind specificitatea şi a particularităţile respectivului domeniu, educaţia religioasă este guvernată şi de principii aplicabile cu deosebire acestui domeniu. În acelaşi timp, chiar şi principiile generale se aplică într-un mod nuanţat, specific, în spaţiul educaţiei religioase. Vom încerca mai jos să abordăm succint câteva dintre aceste principii, subliniind modul în care se contextualizează ele în cadrul educaţiei religioase făcută în şcoală.

Principii generale

1. Principiul fundamentării ştiinţifice. Studiul religiei are ca obiect un domeniu cu totul deosebit de celelalte ştiinţe, nu numai cele pozitive, dar şi cele umaniste. Putem spune că în sensul cel mai profund al termenului, Dumnezeu nu poate fi considerat un obiect de studiu, căci El este Subiectul prin excelenţă. Aceasta nu înseamnă însă că învăţăturile Bibliei, păstrate şi interpretate de către Biserică în decursul istoriei ei, nu pot şi nu trebuie să fie studiate şi predate cu rigoare ştiinţifică.

2. Principiul caracterului formativ. Cu toate că dimensiunea formativă a educaţiei, din păcate atât de neglijată astăzi în învăţământul românesc, este esenţială pentru orice formă de învăţământ, ea este cu atât mai importantă în domeniul educaţiei religioase, al cărei scop nu poate fi redus nicidecum la simpla informare, fie ea şi aprofundată, cu privire la datele revelaţiei. În legătură cu felul în care se face astăzi educaţie în multe dintre şcolile noastre, se potriveşte foarte bine vocabula acuzatoare a lui Montaigne, care spunea: „Noi nu ne silim să umplem decît memoria, şi lăsăm mintea şi conştiinţa deşarte” (Essais, 1, 24).

3. Principiul inter-acţiunii şi al intuiţiei. Se ştie că numai 10% la sută din ceea ce se predă prin metoda clasică a prelegerii rămâne în memoria celor care asistă la lecţie. Dacă însă elevul este implicat direct în descoperirea adevărului, zidind pe cunoştinţele anterioare şi fiind călăuzit în învăţare prin metode euristice şi prin stimularea utilizării intuiţiei, gradul de fixare a noilor cunoştinţe creşte cu cel puţin 40%. În acelaşi timp, dacă la acestea se adaugă implicarea elevului în a transmite aceste cunoştinţe altora, şansele de fixare pe termen lung a respectivelor cunoştinţe ajunge la circa 90%. Ce înseamnă aceste lucruri pentru educaţia religioasă? Pe de o parte, în acest domeniu rolul revelaţiei este unul determinant, şi nu ne putem aştepta ca elevii să descopere pe Dumnezeul adevărat operând strict cu metodele intuiţiei. Pe de altă parte însă, Sfânta Scriptură ne spune că „dacă vrea cineva să facă voia lui Dumnezeu, el va ajunge să cunoască”, ceea ce vădeşte că în spaţiul religios praxis şi episteme nu sînt valori polare, ci ele formează un ansamblu în care cele două elemente se condiţionează reciproc.

4. Principiul holistic. Aşa cum am afirmat deja, educaţia creştină presupune o abordare integrată a realităţii. De fapt acest principiu ar trebui să stea la baza oricărei forme de educaţie, deoarece lumea în care trăim este o realitate integrată şi, pentru a se ajunge la o cunoaştere adecvată a ei, educaţia ar trebui abordată din această perspectivă. Principiul holistic include atât ideea de abordare sistematică, în care diversele elemente componente sînt predate aşa cum se relaţionează ele, potrivit unor legităţi precise, cît şi ideea continuităţii.

5. Principiul echilibrului. Cineva afirma că „ar trebui să-i învăţăm pe copiii noştri câte ceva din orice şi pe urmă, pe cît posibil, orice din ceva”. Aceasta înseamnă că în educaţie trebuie urmărită realizarea unui echilibru între cunoştinţele generale şi cele specializate. Din nefericire, după părerea noastră sistemul de învăţământ românesc a eşuat în încercarea sa de a oferi elevilor după doisprezece ani de şcoală o solidă „cultura generală” (cît de departe suntem de performanţele liceului interbelic!), rezultatul fiind formarea unor întregi generaţii de semidocţi, chiar dacă comparativ stăm cu mult mai bine decât ceea ce se întâmplă din acest punct de vedere în Occident. Pe de altă parte, specializarea, ţintă fundamentală a educaţiei vestice, este la noi cel mult un deziderat îndepărtat. Şi aici, ca şi în alte privinţe, educaţia creştină, cu viziunea ei integrativă asupra lumii, poate avea un efect benefic şi regenerator.

Un răspuns

  1. Este clar> educatia crestina din prezent nu mai poate fi ignoranta. Ce vreau sa spun prin aceasta? Faptul ca trebuie sa fie la curent cu postmodernismul si implicatiile acestei conceptii despre lume si viata.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: